Cel mai important transfer făcut de Dinamo în această vară, Juan Angel Albin, nu poate fi folosit momentan. Mijlocașul venit de la Veracruz, Mexic, se confruntă cu probleme de adaptare la fusul orar.
Albin este unul dintre jucătorii de care dinamoviștii își leagă cele mai mari speranțe. Însă mijlocașul uruguayan n-a fost nici măcar pe bancă la partida cu Juventus București, prima din acest sezon, câștigată de Dinamo cu 3-0. Cosmin Contra a explicat de ce nu se poate baza, momentan, pe Juan Albin.
Fostul mijlocaș al Petrolului trebuie să se adapteze la fusul orar al României, dar și la temperaturile de aici. Albin vine din campionatul Mexicului, unde diferența de fus orar față de România este de -8 ore.
„Albin are o problemă și de fus orar, trebuie să se adapteze și la căldură. Nu se odihnește de două nopți. Acum, încercăm să îl facem să se odihnească, să fie cât mai repede 100%. Face pregătire, două antrenamente. Sperăm să îl punem pe picioare cât mai repede. Am încredere că va fi același Albin de la Petrolul. E un jucător extraordinar și își dorește foarte mult să joace bine la Dinamo și este ambițios. De asta spun că va fi același de la Petrolul”, a declarat Cosmin Contra, citat de Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER