Recunoscut oricum drept unul dintre cei mai puternici fotbaliști din lume, galezul Gareth Bale a reușit să-și impresioneze fanii cu o imagine surprinsă în timpul unei sesiuni de antrenament.
Fotbalistul de 28 de ani s-a transformat într-un veritabil pachet de mușchi după transferul la Real Madrid, din 2013, însă pare să acumuleze în continuare masă musculară. Iar imaginea de mai jos în care bicepsul femural e evidențiat deși piciorul nu e flexat a devenit virală pe internet. „Bale nu sare niciodată peste ziua de picioare„, s-au amuzat fanii starului „galactic”.
Gareth Bale”s leg muscles should terrify us all. pic.twitter.com/T3QWtCADKw — B/R Football (@brfootball) July 16, 2017
Gareth Bale”s leg muscles should terrify us all. pic.twitter.com/T3QWtCADKw
— B/R Football (@brfootball) July 16, 2017
2006 Gareth Bale vs. today 💪 pic.twitter.com/GtTSN56pc5 — Bleacher Report (@BleacherReport) July 16, 2017
2006 Gareth Bale vs. today 💪 pic.twitter.com/GtTSN56pc5
— Bleacher Report (@BleacherReport) July 16, 2017
Bale s-a transformat radical peste ani, iar metamorfoza atacantului galez le dă speranțe și oamenilor din fotbalul românesc. În urmă cu câteva luni, managerul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, încerca o comparație între Florin Tănase și intrenaționalul galez. „Tănase nu este cu moralul la pământ, el este un băiat care a trecut destul de ușor peste accidentare. Va reveni mult mai puternic. Acum, va putea să pună și forță pe el. O să fie la fel de puternic precum Gareth Bale, o să vă speriați când o să vedeți ce fizic o să aibă„, spunea oficialul FCSB după accidentarea suferită de Florin Tănase în prima parte a sezonului trecut. Mijlocașul ofensiv al roș-albaștrilor mai are însă de tras pentru a ajunge la nivelul lui Bale, lucru evidențiat și de portarul Dragoș Balauru, de la FC Voluntari, după meciul pierdut în fața FCSB: „Toată țara știe cum cade Tănase, dar nimeni nu ia nicio măsură. Cred că și când bate vântul cade, că și așa are 60 de kilograme”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER