Organizatorii de la US Open le-au dat miercuri o veste extraordinară tenismenilor care vor lua parte la turneul de Grand Slam în perioada 28 august – 10 septembrie! Fondul de premiere a fost mărit cu 9% față de ediția de anul trecut, astfel că s-a ajuns la o sumă totală de 50,4 milioane de dolari.
Tenisul devine un sport tot mai popular în SUA, iar jucătorii sunt răsplătiți pe măsură pentru spectacolul oferit! Organizatorii americani de la US Open, turneu de Mare Șlem disputat la New York, au anunțat că vor pune la dispoziție sume record în acest sezon!
Valoarea totală a premiilor va atinge 50,4 milioane de dolari: „În urmă cu 5 ani, le-am promis jucătorilor că premiile de la US Open vor depăși 50 de milioane de dolari. Iată că ne-am ținut de promisiune!”, a declarat Katrina Adams, președintele Federației de Tenis din SUA.
Campionii probelor de simplu vor lupta pentru premii uriașe, așa că Simona Halep poate da o adevărată lovitură financiară! Dacă va cuceri trofeul, Simona va fi recompensată cu un cec în valoare de 3,7 milioane de dolari, în timp ce finaliștii vor fi premiați cu câte 1,8 milioane de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER