Poveștile sportului | Cum pot fi atrași oamenii la evenimentele sportive. Steaua, Craiova și Dinamo au cel mai mare potențial

Poveștile sportului | Cum pot fi atrași oamenii la evenimentele sportive. Steaua, Craiova și Dinamo au cel mai mare potențial
  • Publicat:
  • Actualizat:

Bogdan Nițu, directorul general al companiei digitale Webstyler, a vorbit la Sports Business Academy despre cât de importantă este crearea unei povești în sport atunci când vrei să atragi consumatorii și fanii.

Să descoperi povestea, să o spui, să creezi emoția, să știi să pătrunzi în sufletul și în mintea oamenilor, să afli ce le place, să le dai ce le place, să ai puterea de a-i atrage la stadion și lângă echipă. Nu e ușor, dar asta trebuie să facă în primul rând cluburile sportive de la noi pentru a construi un fotbal normal, sănătos. Cu astfel de deziderate ar trebui să plece la drum, în fiecare campionat, conducătorii cluburilor.

Bogdan Nițu și compania lui au conștientizat importanța storrytelling în sport: „Sportul prinde foarte bine acum, dar e vândut în general ca atare, fără storrytelling. Astfel, pe lângă publicul care iubește sportul necondiționat, se pot atrage mase mari de alt public dacă îmbrăcăm ceea ce vrem să transmitem într-o poveste atractivă”.

Oamenii de sport ar trebui să aibă cunoștințe minime de marketing, iar jucătorii să conștientizeze că, atunci când vin la interviuri, e imaginea lor în joc, iar imaginea face totul astăzi. Aceștia ar trebui învățați la club că ei sunt actori într-o poveste și că această poveste trebuie spusă frumos pentru fani. Confirmă Nițu exclusiv la Sports Business Academy: „Primul lucru pe care ar trebui să îl facă grupările sportive de la noi ar fi cartea albă a PR-ului, adică ce ai voie să faci și ce nu. Real Madrid ia un jucător în primul rând pentru câte tricouri poate să vândă, și nu neapărat pentru golurile potențiale pe care ar putea să le dea!”

David Beckham, mai deștept decât directorii de marketing!
Un alt exemplu pe care îl dă Bogdan Nițu la SBA este din Anglia: „Am vorbit cu un prieten care a lucrat vreo doi ani pentru lansarea stadionului Wembley, iar imaginea era David Beckham. Părerea lui despre fotbaliști era cam proastă, dar și-a schimbat-o atunci când l-a întâlnit pe Beckham, care, crede el, e mai deștept decât majoritatea directorilor de marketing pe care i-a întâlnit.

Marii noștri fotbaliști au învățat probabil ce înseamnă marketing la echipele din străinătate. În România?  „Ar trebui ca și la noi cluburile, Federația, Liga să-i educe pe fotbaliști. Sportul trebuie să fie vândut pentru ca să facă bani, să îi spui povestea, și asta se face cu un marketing adecvat”, spune Nițu.

Ce potențial au însă cluburile de la noi? Pot face bani din marketing? Unele au mai încercat, dar nu au scos ceva extraordinar. Poate că nu au făcut-o bine. În general, echipele de tradiție au un potențial mare de marketing. Din păcate, multe dintre acestea au intrat în insolvență sau în faliment, nu au fost ajutate de nimeni, nici de autoritățile locale, nici de firmele importante din orașele respective, poate din cauza legislației și a vremurilor pe care le trăim, dar nici ele nu au făcut nimic concret pentru a se dezvolta și din punct de vedere al marketingului sportiv.

Bogdan Nițu crede că numai trei echipe de la noi au reușit să atragă mulți suporteri din afara spațiului în care activează: Steaua, Dinamo și Craiova. Dar asta se datorează în primul rând unui singur succes obținut la un moment dat, și nu construcției unei povești pe care cineva să o spună cu tărie și cu pasiune. „Din punct de vedere al marketing-ului, Steaua stă pe aur și nu știe.”, întărește Nițu ideea pe care am mai auzit-o și la alți specialiști în domeniu.

Arena fanilor și stadion plin

În 2015,  FRF a cerut ajutorul Webstyler pentru crearea unui un fan-zone la meciul România – Grecia, inspirați fiind de campaniile de afară, de la finalele de Champions League și Europa League.

„Am creat numele Arena Fanilor, care are acum o platformă mare, cu meciuri live, și acest prim event la meci, în jurul stadionului, cu sponsorii echipei naționale și alți sponsori parteneri, cu un concert, cu lansarea tricoului echipei naționale. Se dorea atragerea unui public mai civilizat la stadion, s-a creat Family Zone. Am creat event-ul, a fost un semi-succes. Un succes de PR și ceea ce s-a întâmplat acolo, dar cu o asistență redusă, poate și pentru că s-a jucat într-o zi de luni, de pe la 19:30, deci lumea trebuia să vină pe la 16:30. Au trecut pe la Fan Zone înainte de meci cam 7.000 de oameni. Dacă Federația a estimat 25.000 de spectatori, noi am reușit să aducem cam 40.000″.

După numai o lună, și datorită campaniei de marketing concepute de Webstyler, stadionul s-a umplut la meciul cu Finlanda.
Concluzia care se desprinde este că se pot face lucruri mărețe în sport, se pot spune povești pentru publicul care asta așteaptă, cu implicarea profesioniștilor, a celor care se pricep să facă marketing sportiv. Cluburile de la noi sunt încă pasive. FRF și LPF ar trebui să le pună pe drumul cel bun.

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu!
Florin Manea l-a descoperit în echipă la Rapid pe fiul lui Călin Georgescu! "Mi se părea că-l cunosc. Eu l-am…
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Ingredientul folosit DES de gospodine la mâncare, care e un PERICOL pentru sănătate!
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Cine e omul care i-a adus succesul lui Călin Georgescu. Câte milioane de euro a băgat în promovare
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Băsescu l-a BLOCAT pe Călin Georgescu. Fostul președinte a mutat decisiv: L-am dat afară
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×