Patru zile te despart de meciul cu Bilbao, ai în față o repetiție cu FC Botoșani, meciul e duminică, de la ora 21:00, dar alegi să stai acasă și să spargi semințe în fața televizorului. Cu siguranță consideri că nu ai ce vedea și că te păstrezi pentru Aduriz și Garcia, pentru că Golofca și Cucu nu au ce să-ți arate, dar nu te gândești vreodată că, nefiind în tribune, ratezi una dintre cele mai bune reprezentații date de linia ofensivă a lui Dinamo. Nu pierzi golul, pentru că, deși ar fi trebuit, nu vine, dar ratezi 45 de minute de fotbal cum Liga 1 oferă rar.
Fotbalul-spectacol durează 45 de minute
Repriza lui Salomao, Hanca și Mahlangu începe, însă, într-un ritm lent. Costel Enache e genul de antrenor care nu refuză fotbalul, dar forța lui Dinamo intimidează adversarii și FC Botoșani e precaută, stă pe două linii și așteaptă contraatacurile salvatoare. Pentru Dinamo, tactica e simplă: un început calm, apoi se apasă pedala de accelerație și se fac ravagii în scutul advers. Salomao driblează cu ușurința cu care un schior cu centrul de greutate jos păcălește steagurile pe o coborâre dificilă, Nemec e prea puternic pentru Burcă și Miron, dar Hanca (15) dă startul unei seri a ratărilor și-l nimerește pe Cobrea din poziție de unu vs. unu. Vine un șut al lui Rivaldinho (19), moldovenii își dau seama că misiunea nu e grea, ci foarte grea și Popa (28) și Golofca (30) încearcă să dea lovitura, dar planurile lui Contra sunt bine făcute.
Golgheterul Nemec (foto) a fost responsabil cu ratările
Tăvălugul alb-roșu ia câteva minute de pauză, Salomao își încarcă bateriile, apoi reîncepe seria driblingurilor, îl lasă singur pe Hanca, dar golul e anulat pentru ofsaid (29). E haos în apărarea moldovenilor și schimbările de poziție dintre Nascimento, Hanca, Mahlangu și Salomao îl accentuează. Ies în evidență fundașii laterali, se aruncă mingi în careu pentru Nemec și se apelează la fiecare modalitate de rănire a adversarului, dar Cobrea rezistă pentru că Rivaldinho (40) și Mahlangu (41) nu nimeresc poarta din poziții bune. Vine o nouă acțiune în care toți fundașii moldoveni sunt puși la lucru, Nascimento centrează perfect pentru Nemec și golgheterul nimerește doar bara. Atipic pentru el, dar premisele sunt bune, pentru că Dinamo produce 45 de minute de fotbal. Cu F mare.
Golofca e eroul
Cătălin Golofca (foto, în duel cu Romera) dă o mână de ajutor pe faza defensivă, dar atacul e mediul său.
Dinamo – FC Botoșani 0-1 (Golofca 69)
22:53 FINAL DE MECI! Dinamo pierde cu FC Botoșani, 0-1, la ultima reprezentație înainte de revenirea în Europa. Echipa lui Contra a produs fotbal în prima repriză, dar a scăpat meciul din mână în partea a doua și a suferit prima înfrângere a sezonului încă din etapa a doua.
22:47 Cinci minute de prelungire, dar oaspeții nu au de gând să se joace mai mult de trei sau patru. Încep tragerile de timp și șansele lui Dinamo vor fi puține.
22:40 BARĂ‚ GOLOFCA! Steliano Filip și Nedelcearu nu reușesc să rezolve o fază care pare simplă, Serediuc centrează, Golofca se mișcă mai repede decât Hanca, preia în careu și șutează, dar are ghinion și lovește doar bara. Șansă imensă pentru oaspeți, care trebuie să reziste încă zece minute pentru a pleca cu trei puncte mari de la București.
Intră Costache în locul lui Hanca și Kuku în locul lui Golofca.
22:30 Dinamo are reacție, Nemec e găsit de o minge bună în careu, e din nou singur cu Cobrea, dar de această dată șutează direct în portarul oaspeților. Contra face o schimbare ciudată și mizează pe Busuladzic în locul lui Mahlangu. Dinamo va fi mai sigură la mijlocul terenului, dar nu va avea creativitate și viteză. Bumba, Costache sau Bawab ar fi fost soluții mult mai bune.
22:28 GOOOOOL FC BOTOȘANI! Tincu pare rudimentar în mișcări, dar cară mingea până la Golofca, apoi aripa stângă arată că sezonul bun pe care l-a traversat anul trecut nu e întâmplător, îl scoate foarte ușor din joc pe Romera, șutează la colțul scurt, mingea e deviată de Maric și atinsă de Penedo, dar nu se oprește decât în plasa porții. 1-0 pentru oaspeți, nemeritat pe undeva, dar Costel Enache și elevii lui merită credit.
22:26 Filipe Nascimento a obosit, motiv pentru care Cosmin Contra îl scoate de pe teren după 67 de minute, iar locul său e luat de Paul Anton, mijlocașul primit cu aplauze de PCH.
22:22 Enache mai face o schimbare, de data aceasta post pe post, cu Serediuc pentru Laurențiu Buș, și Botoșaniul trece peste un început bun de repriză al dinamoviștilor. Lupta se dă acum din nou la mijlocul terenului, mingile ajung mai greu la Nemec și Rivaldinho și ritmul e ceva mai scăzut.
Crainicul anunță că sunt 7.000 de oameni în tribune, dar îi suspectăm că umflă puțin cifrele. Nu sunt mai mult de 4.000 de oameni pe Arena Națională.
22:11 Mijlocul lui Dinamo rămâne prea puternic pentru omologii adversarilor, Costel Enahce observă și face prima modificare. Iese Bordeianu și intră Tincu, adică un închizător e înlocuit cu un fundaș central trimis în fața apărării. Trebuie oprite cumva acțiunile lui Nascimento și Mahlangu.
22:03 A început repriza a doua și Dinamo încearcă să mute jocul din start în jumătatea adversă, dar Salomao e blocat în momentul șutului.
21:48 FOTBAL TOTAL! Dinamo se năpustește asupra porții lui Cobrea, desfășoară atacurile pe toată lățimea frontului și ocaziile vin una de pe alta! Nascimento centrează perefect pentru Nemec, slovacul apare perfect, dar trimite în bară, apoi mingea îi revine, dar nu o poate împinge în plasă. Șutează violent Hanca, dar o face paralel cu poarta, apoi Mahlangu mai creează o fază superbă, pe care o termină cu un șut puțin pe lângă poartă.
Se fluieră pentru ultima dată în prima repriză și vestea vine cum nu se poate mai bine pentru FC Botoșani. Dinamo a arătat foarte bine în atac în primele 45 de minute și, deși nu ne place să apelăm la limbaj de lemn, golul e doar o chestiune de timp.
21:41 Încă o ocazie pentru Dinamo! Filip centrează din stânga, Miron nu anticipează cum trebuie și e depășit, Rivaldinho preia pe piept, apoi șutează cu stângul, din prima, dar ratează de puțin colțul scurt. E dinamism, e diversitate în atacul lui Dinamo, Salomao aduce multe lucruri bune și lucrurile nu arată rău înainte de Bilbao.
21:36 Puținii fani de la Peluza Sud a lui Dinamo au de dus un război cu oricine poartă culorile roșu și albastru, iar Marius Lăcătuș și CSA Steaua nu scapă de înjurături.
21:32 Cătălin Golofca rămâne barometrul ofensiv al moldovenilor, ia o acțiune pe cont propriu în care-i pierde pe drum pe Romera, Nascimento și Nedelcearu, ajunge în poziție de șut, dar trimite peste poartă.
21:29 Olimpiu Moruțan iese în evidență cu un dribling sublim pe lângă Romera, Golofca își pune în valoare viteza și creează prima situație a oaspeților, dar Daniel Popa dă pe lângă minge dintr-o poziție bună. Aici trebuie să fie atentă Dinamo, pentru că odată scăpat Golofca nu va putea fi prins de Nedelcearu și Maric.
Dincolo, Salomao driblează tot ce-i iese în cale, deschide pentru Hanca, mijlocașul marchează, dar golul e anulat pentru un ofsaid evident. Începe să se încingă meciul și asta ne place.
21:23 Traseele de joc la Dinamo par destul de clare: Nemec coboară spre stânga, Rivaldinho face același lucru în dreapta și presiunea e pe flancurile moldave. Lucrurile merg bine la o fază pe partea dreaptă, Romera și Nascimento combină frumos, fostul CFR-ist scoate mingea la Rivaldinho, dar șutul vârfului brazilian, din afara careului, e respins de Cobrea. Dinamo emană inteligență ofensivă și Contra pare că a gândit bine modul în care vrea să desfacă o apărare destul de aglomerată.
Între timp, Mihai Stoica s-a maturizat și nu mai postează glumițe în timpul meciurilor rivalei 🙂
21:17 Ocazie imensă a lui Hanca! Așa cum anticipan, Dinamo mărește ritmul și apar problemele în defensiva moldovenilor. Salomao pornește în slalom, e ajutat de o deviere superbă a lui Nemec, faza celor doi scoate din joc trei adversari, apoi portughezull îl lasă pe Hanca singur cu portarul, dar omul de naționlaă trage direct în Cobrea, ieșit inspirat din poartă.
Se cristalizează și registrul tactic în care se va desfășura meciul și e destul de clar că Dinamo va ataca, iar botoșănenii vor vâna câtev contraatacuri.
21:10 Primele zece minute sunt foarte echilibrate, dar asta nu e o surpriză. Costel Enache ne-a obișnuit cu un stil ofensiv, dar Dinamo nu e chiar echipa pe care vrei s-o ataci din primul minut. Moldovenii s-au pus bine pe două linii și așteaptă contraatacurile, pentru că Golofca, Buș și Popa sunt jucători de viteză, iar Moruțan e tipul de fotbalist care poate găsi pasele pe soații foarte mici.
Cum Contra nu e nici el adeptul atacurilor în valuri, e de așteptat ca această situație să se mai prelungească puțin. Cam până în momentul în care Dinamo va apăsa puțin pedala de accelerație.
21:00 A început meciul de pe Arena Națională. Puțini spectatori în tribune, dar vom considera că se păstrează pentru turul cu Bilbao.
20:41 Costache nu e singurul dinamovist care are amintiri plăcute cu FC Botoșani. Cosmin Contra debuta pe banca tehnică a lui Dinamo tot într-un meci contra moldovenilor, pe 20 februarie 2017, când Hanca marca singurul gol al unui meci câștigat greu de „câini”. A fost startul unui nou capitol pentru Dinamo, care, apoi, a reușit să se califice în play-off și, cu un impact semnificativ din partea lui Contra, a terminat sezonul pe locul al treilea, revenind în cupele europene.
20:25 Meciul din această seară e unul special pentru Valentin Costache. Tânărul mijlocaș ofensiv al lui Dinamo va putea juca, dacă va fi introdus pe teren din postura de rezervă, contra echipei împotriva căreia a marcat primul său gol în tricoul alb-roșu. Era 14 februarie 2016, iar imaginile cu bucuria sinceră a lui Costache erau impresionante.
Bucuria sinceră a unui copil care descoperă fotbalul în alb și roșu
19:50 Avem cele două echipe de start. Juan Albin nu se află în lotul lui Dinamo, iar Cosmin Contra rămâne fidel echipei care a câștigat cu 3-0 contra lui Juventus, singura modificare fiind Nascimento pentru Busuladzic, și, cel mai probabil, 11-le din această seară e și cel cu care va ataca turul cu Bilbao.
La FC Botoșani joacă în atac Daniel Popa, atacantul împrumutat chiar de la Dinamo, în timp ce Moruțan e titular în spatele său. Formulă ofensivă și pentru Costel Enache, un antrenor cu un stil foarte plăcut ochiului.
Dinamo – FC Botoșani, ora 21:00, este ultimul meci al zilei în Liga 1 și ultima repetiție pentru elevii lui Contra înaintea meciului cu Athletic Bilbao din turul 3 preliminar al Europa League.
Gruparea moldavă a fost primul adversar al lui Cosmin Contra în iarna trecută, atunci când tehnicianul în vârstă de 41 de ani a preluat echipa din ‘Ștefan cel Mare’. Dinamo s-a impus atunci cu 1-0.
În prima etapă din noul sezon, Dinamo a câștigat cu 3-0 confruntarea de la Ploiești cu Juventus. De cealaltă parte, FC Botoșani a remizat pe teren propriu, scor 1-1, cu CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER