Cronica unei ședințe tensionate în Giulești. Mesajul lui Daniel Niculae și Pancu către rapidiști: „Mergem cu proiectul Primăriei! Dânșii au tras toate sforile necesare!”. Răspunsul dur al suporterilor care se opun: „Nu vrem asistență socială! Susținem principiile pe care s-a înființat Rapid”

Redactor:
Matei Udrea
Cronica unei ședințe tensionate în Giulești. Mesajul lui Daniel Niculae și Pancu către rapidiști:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Întâlnirea suporterilor rapidiști, petrecută miercuri seară, în peluza stadionului din Giulești, a fost marcată de venirea a trei foste glorii „vișinii”, Daniel Pancu, Daniel Niculae și Adrian Iencsi, care susțin proiectul Primăriei de a prelua brandul, dar și de divergențe dure între fani. Pancu și Niculae au anunțat că vor face parte din conducerea noului Rapid pentru că au încredere în planurile primarului. Alături de ei, în fața câtorva sute de suporteri grupați la peluză, a stat și Gigi Corsicanu”, de asemenea susținător al proiectului inițiat de primarul Dan Tudorache, de la Sectorul 1.

Daniel Pancu și Daniel Niculae au povestit că s-au întâlnit cu primarul și cu reprezentantul acestuia desemnat să poarte negocierile cu toate facțiunile în care s-a „spart” Rapid. „După cum vedeți, vremurile s-au schimbat în România. (…) Ă‚sta e doar un început. S-ar putea ca, peste două sezoane, să fie un club 100% privat. Eu, unul, mi-am dat acordul. (…) Acest nou început trebuie făcut. Eu sunt de acord”. Ulterior, răspunzând unui suporter, Pancu a oferit lămuriri prețioase: „Ne-am întâlnit cu avocatul din partea Primăriei, care ne-a spus că echipa se va numi Fotbal Club Rapid Aristocratic. Va fi înscrisă în Liga 4. Din iarnă își va schimba numele în Fotbal Club Rapid București”.

Extrem de interesantă a fost alocuțiunea de început a lui Daniel Niculae. Acesta și-a exprimat susținerea pentru proiectul lui Dan Tudorache și și-a motivat punctul de vedere: „(…) A apărut această variantă, cu Primăria Sectorului 1. (…) Sunt discuții, ei își doresc foarte mult. Au tras toate sforile necesare ca să preia clubul. Au luat baza ProRapid, au închiriat marca de la lichidatorul care a dus mortul la groapă. Lucrurile sunt bune. Am participat la o serie de discuții și cu Pancone (n.r. – Pancu), și cu primarul și cu oamenii de legătură ai domnului primar. Așteptăm, săptămânile viitoare, să vedem ce proiect este. Lucrurile par foarte OK și, dacă lucrurile par OK, înseamnă că vom face și noi parte din acea organigramă. Dacă lucrurile, pe parcurs, se vor schimba, vă asigurăm că noi nu vom mai face parte din nicio… Nu ne interesează culoarea politică. Vom rămâne drepți și curați, cum am fost toată istoria”.

Același Daniel Niculae a anunțat că, din informațiile sale, AFC Rapid, echipă din Liga 4 care susține că este continuatoarea de drept a vechiului Rapid, va intra, de asemenea, în faliment! „Din punctul meu de vedere, primarul a procedat foarte corect până acum. A avut discuții cu toate entitățile care poartă numele de Rapid sau mai puțin. (…) Din păcate, rapidiștii de la Mișcarea CFR au spus de la început că le vor preda echipa, în schimb, după o anumită perioadă, au spus, prin președintele lor, care știți foarte bine ce culoare are în suflet, pentru că nu este de-al nostru, a spus că-și dorește 49% din acțiuni. Apoi, cu cei de la AFC s-a vorbit, dar, ieșind la iveală datoriile pe care le au la ANAF, de 500.000 de euro, s-a lăsat la o parte și asta, pentru că Primăria nu poate plăti datoriile unei societăți care se află… Probabil, va intra și ea în faliment. Era o variantă să se ia din Liga 5, dar acum înțeleg că sunt soluții și pentru Liga 4. Sunt foarte echipe care nu se vor înscrie”, a detaliat Daniel Niculae.


Gigi Corsicanu’ (stânga) și Daniel Pancu au explicat că merg alături de proiectul Primăriei pentru că scopul scuză mijloacele și Rapidul trebuie să se salveze. Cei doi au subliniat de mai multe ori că asta nu înseamnă și o implicare politică. FOTO: Mediafax

Un moment extrem de tensionat a fost când la cuvânt s-au înscris reprezentanții unei alte părți a galeriei, intitulată T2. Aceștia au propriul lor proiect, despre care ProSport a scris astă-primăvară, și se opun categoric asocierii cu politicienii. Discursul celor trei reprezentanți ai T2 care au luat cuvântul în timpul disputei care a urmat cu Corsicanu” și Daniel Niculae a fost întrerupt în repetate rânduri de suporterii de la peluză.

Iată un fragment din dialogul care ilustrează, în acest moment, perfect situația din interiorul suflării rapidiste.

Reprezentant T2: Dacă ați citit proiectul, lucrurile nu sunt foarte clare. Nu se știe foarte sigur cine va fi entitatea juridică care va prelua după aceea partea privată, nu știm exact ce plan au pentru primii ani. Asta a fost și solicitarea noastră pentru Primărie, asta a fost și solicitarea noastră către Primărie și membrii Consiliului Local al Sectorului 1. Toată lumea a dat din umeri. De aceea și rezultatul de astăzi din Consiliul Local. Stăm și așteptăm în continuare să vedem ce vor decide împreună. Niște lucruri concrete, clare, pentru că domnul primar a declarat azi, în consiliu, că suma de plată nu există, el nu poate să facă nicio cheltuială dacă nu îi aprobă Consiliul Local acest lucru. Doi la mână, acea entitate juridică a spus că nu e definitivată, constituită, nu știe absolut nimic despre ce se va întâmpla mai departe. Are un avocat delegat cu care am înțeles că Daniel (n.r. – Pancu) s-a întâlnit și a vorbit până acum. Ceea ce au declarat în presă până acum, Primăria nu recunoaște. Nu au venit cu un comunicat oficial. Deci, semnele de întrebare sunt justificate în continuare. Noi am venit pentru că au fost foarte multe discuții și foarte multe întrebări în social media, unde s-a discutat până acum, dar nu față în față cu noi. Planul nostru presupune să nu avem această asistență socială, să nu fim confundați cu o culoare politică. Avem o bază de care v-am vorbit mai devreme, că ar fi putut fi făcută acum câțiva ani, după exemplul a ce se întâmplă la Timișoara. Lucrurile există în spate, se fac, numai că am vrut să așteptăm, să îndeplinim niște criterii care au stat la baza constituirii clubului nostru. Așteptăm să vină și partea de licitație și, apoi, mai departe, suntem pregătiți cu planul și o să-i dăm drumul. Cine este interesat de proiectul nostru, aveți porțile deschise, să veniți, să vedeți despre ce e vorba și, dacă vreți să aderați, de asemenea, putem discuta mai departe. Ă‚sta este punctul nostru de vedere. Domnul primar a declarat acum că, în 2020, dacă dânsul nu-și continuă mandatul, nu știe ce va fi mai departe și e posibil să ne întoarcem în același punct în care suntem astăzi, lucru pe care toți cei prezenți aici nu ni-l dorim.
Corsicanu”: Nu o să vină nimeni! Suntem morți în momentul ăsta! Important e să pornim”, a replicat Corsicanu”.

Reprezentant T2: Investitori există! Oameni în spate, care să susțină proiectul pe care o să-l pornim noi, deja sunt. Probabil că știți care sunt cifrele pentru Ligile 4, 3 și, eventual, chiar Liga 2.
Corsicanu”: Băi, băieți, voi ați venit mai târziu! Noi am supus la vot, din 1000 de oameni care sunt aici, 999 au fost de acord să susțină proiectul Primăriei.

T2: Care proiect?
Corsicanu”: Care se vehiculează!

Reprezentant T2: Păi, asta am spus până acum, că nu există niciun proiect clar. Și primarul a recunoscut.

În discuție intervine Daniel Niculae.

Daniel Niculae: Așa e, aveți dreptate, pentru că primarul nu putea să iasă înaintea Consiliului, să spună „domnule, avem proiectul ăsta…”.
Reprezentant T2: Păi, cum nu putea să iasă în fața Consiliului? Consiliul trebuia să voteze proiectul!

Daniel Niculae: Nu poate, pentru că organigrama nu e gata. Abia de o săptămână, de 10 zile a început să se vorbească cu toată lumea.
Reprezentant T2: Nu interesa pe nimeni organigrama!

Daniel Niculae: Ei, nu interesa! Nu poți să te duci în fața…
Reprezentant T2: Consiliul Local…

Daniel Niculae: Nu poți să te duci în fața Consiliului și să spui „vreau să fac o echipă și…”. „Cine sunteți? Cine conduce?”
Reprezentant T2: Asta a făcut primarul! Și Consiliul a respins.

Daniel Niculae: Nu, nu a respins. Au respins ceilalți pentru că a luat culoare politică și chiar dacă avem și rapidiști la PNL sau ce culori politice au ceilalți, au fost invers, pentru că sunt…
Reprezentant T2: Sunt date comunicatele de dinainte de ședință, ședința e publică, e înregistrată, o aveți și pe Rapid TV, a pus-o cineva, o să vedeți exact lucrul pe care ți-l spun acum: ei nu au votat astăzi ce li s-a propus pentru că au acuzat lipsa de transparență. Aia e!

Daniel Niculae: Și o vor acuza toți anii ăștia, cât va fi ăsta primar! Asta va fi sigur!
Reprezentant T2: Nu!

Daniel Niculae: E, nu! Ba da! Și peste trei ani!
Reprezentant T2: Discuția pe care am avut-o noi…

Daniel Niculae: Pe mine nu mă interesează niciun partid. Nici PSD, nici PNL, nici PMP, nici morții lor, că nu mă interesează.


Suporterii opozanți ai proiectului de a trece Rapidul la Primărie invocă politizarea echipei. ProSport a primit semnale că PSD este interesat de Rapid încă de astă-toamnă. FOTO: Mediafax

Replica reprezentantului T2 este acoperită de uralele suporterilor de la peluză, din facțiunea lui Gigi Corsicanu”, care au început să strige: „Bine, Nico!”.

Daniel Niculae: Dacă proiectul este unul OK, curat, ceea ce nu știm încă, pentru că nu avem toate actele necesare și nu știm organigrama și nu știm nimic încă, știm numai anumite discuții pe care le-am avut, nimic mai mult, dacă proiectul este curat, gândește-te că peste 3 ani ai echipă în prima ligă, cu stadion nou…
Reprezentant T2: Ai tu garanția asta? Poți să spui acum că… (întrerupt din nou de diverși suporteri care îl apostrofează)

Daniel Niculae: Eu știu ce fac acum, că mă urc în mașină și plec acasă. În rest, n-am garanție ce se va întâmpla. Eu am spus că planul este OK.
Corsicanu”: Dacă este nevoie, mai votăm o dată!

Se supune iar la vot, aproape toată lumea ridică mâna și mai multe persoane le cer reprezentanților T2 să plece acasă.

Corsicanu”: Aș vrea ca, din acest moment, nimeni, nici Corsicanu”, nici altcineva, să nu mai vorbească fără acordul majorității suporterilor. (Urale) Cine vorbește în numele suporterilor, trebuie să aibă mandatul majorității. Nu există să vorbească nimeni în numele lor. Majoritatea a decis întotdeauna la Rapid! (Urale) Deci, e clar. Noi vă respectăm pe voi, aveți un proiect, vă dorim succes, mergeți înainte cu proiectul vostru, dacă voi veți realiza o chestie bună, aveți toată aprecierea noastră. Și a mea, și a tuturor. Dar, deocamdată, dacă majoritarea rapidiștilor au decis că vor să meargă așa, trebuie să respectați, așa cum e normal, decizia majorității. Asta e părerea mea.

Apar scandări: „Rapid nu moare, ale!”.

Reprezentant T2: Mai avem și noi ceva de spus, că tot ne-am strâns aici. În primul rând, că vorbim de voturi, nici eu, nici tu, nici nimeni de aici nu poate reprezenta majoritatea rapidiștilor.
Corsicanu”: Asta am spus și eu!

Reprezentant T2: Ne-am strâns 300 de oameni, dar nu poate vorbi nimeni! Noi nu vorbim în numele rapidiștilor, vorbim în numele principiilor. Susținem niște principii care au fost bazele clubului. Clubul nostru nu s-a realizat pe trofee, pe performanțe, hai mai repede, hai să băgăm 50 de milioane, să spargem tot. Ideea e că 90 de ani, frate, și noi suntem mândri că suntem rapidiști, am ajuns aici datorită altora. Datorită altora din tribune și din teren. Datorită unora care au murit fără să aibă nimic, au jucat la Rapid toată viața, datorită unora care au umplut tribunele indiferent de orice. Ă‚sta e Rapidul și de-aia am ajuns aici. Și lumea a venit, de la Copos la sponsori, a venit la Rapid. N-au venit la Rapid că, domnule, luăm campionatul! Au venit, și Rapid a atras și sponsori, și lume, datorită principiilor. Noi am susținut principiile, baza, cei din spate. Nu noi, cei de azi. Că nouă ne-a fost ușor!

Opozanții proiectului Primăriei sunt apostrofați de persoane din peluză: „Ați tras pe nas cocaină!”.

Reprezentant T2: Noi susținem principiile. Asta vom susține mai departe. Rapid e la baza principiilor, Rapid s-a înființat pe o asociație culturală, sportivă, s-a luptat încă de la început cu Venus, care era Prefectura… Cine e acum Prefectura, Sectorul 1 sau Primăria București? Mai departe a fost comunismul… (întrerupt de înjurături) Măi, fraților, așteptați să termin de vorbit, că nici eu nu v-am întrerupt! Nu avem ceva împotriva voastră, nu vrem nimic! Nu vrem să vă atragem, nu vrem nimic. Avem cu cine susține proiectul ăsta. Eu vă spun ce stă la baza proiectului nostru, noi vrem să purtăm mai departe principiile Rapidului, pentru ca copiii noștri să se bucure de ele. Să nu-i ia lumea la mișto peste 5 ani, pe stadioane. (dialog confuz, sunt întrebați de unde au bani) Facem acum compromis ca să stricăm 90 de ani, este? Ă‚sta este proiectul nostru, ne bazăm pe principii, nu vrem implicare politică, vrem să pornim de la capăt, să fim rapidiști până la capăt, acceptăm pe oricine, cine are întrebări, poate să întrebe pe T2 Rapid, vom face o întâlnire în care o să prezentăm clar proiectul nostru. Până atunci, fiecare e liber. (bruiat de înjurături și amenințări) V-am prezentat proiectul. Asta a fost tot.


Suporterii de la T2 s-au desprins acum câțiva ani din peluză din cauza neînțelegerilor cu liderii galeriei. Ulterior, între cele două galerii au apărut incidente violente, inclusiv celebra bătaie din 2014, de la aniversarea a 91 de ani de la înființarea Rapidului


Reprezentanții galeriei de la tribuna a II-a au părăsit ședința în dezaprobarea generală. Criticile la adresa lor au continuat până când Corsicanu” a reușit să calmeze spiritele înfierbântate. Acesta a cerut ca, la finalul ședinței, cei mai în vârstă dintre suporterii rămași să participe la o discuție, pentru a se alege reprezentații galeriei în relația cu Primăria.

Înregistrarea acestei discuții furtunoase poate fi urmărită pe Facebook, pe contul „Viața vișinie”.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×