În momentul tragerii la sorți toată lumea a crezut că știe atât modul în care se va desfășura partida, cât mai ales scorul partidei dintre CS U Craiova și AC Milan. Băieții lui Mangia au dat peste cap orice pronostic și doar o singură eroare în defensivă a făcut ca gruparea italiană să câștige la limită la Severin.
E drept, Milan a făcut 10 transferuri în această vară, echipa nu este omogenizată, nu are ritm de joc, însă Montella are în lot fotbaliști de zeci de milioane de euro, jucători care pot decide oricând un meci. Craiova a făcut o partidă excepțională, a arătat ca o echipă mare a Europei, iar acest lucru a fost remarcat și de presa din peninsulă.
Jurnaliștii italieni au fost impresionați de oamenii din defensiva oltenilor, l-au remarcat și pe Băluță, însă l-au taxat pe Fausto Rossi. „Ne așteptam la mai mult din partea lui, dat fiind faptul că e italian și cunoaște atât fotbalul care se joacă la noi, cât și forța Milanului. În schimb, l-am văzut în doar câteva acțiuni în prima repriză, iar în a doua parte s-a stins”, au scris cei de la tuttomercatoweb.com despre Rossi pe care l-au notat, cu 5,5.
Portarul Calancea și fundașul Spahija, notați cu 6, stopper-ul Kelic, cu 6,5, precum și Băluță și Bancu, notați cu 6,5 au fost remarcații italienilor din tabară Craiovei.
„I se poate reproșa ceva la golul lui Ricardo Rodriguez, dar a fost providențial la șutul lui Cutrone. În rest, nu a fost solicitat”, au scris jurnaliștii din peninsulă despre Calancea, în timp ce Kelic a fost caracterizat drept „înalt, puternic, decisiv”. „A făcut un meci foarte bun avându-i drept adversari pe Cutrone și Niang”.
Mitriță, autorul unei ratări uriașe, a fost catalogat drept „un pericol constant, un jucător care i-a ținut în tensiune pe fundașii Milanului”.
CS U Craiova – AC Milan, meci contând pentru manșa tur a turului trei preliminar al Europa League, s-a încheiat cu victoria italienilor, scor 1-0. Rodriguez a marcat în minutul 44 din lovitură liberă. Returul se va disputa peste o săptămână la Milano.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER