FC Botoșani a câștigat la scor partida cu Sepsi OSK (5-1) și a urcat, cel puțin temporar, pe primul loc al Ligii 1, cu 7 puncte. Moldovenii sunt neînvinși după primele trei runde ale sezonului, ceea ce poate fi privit ca o performanță, în condițiile în care în primele două etape le-au întâlnit pe CFR Cluj (1-1) și Dinamo (1-0), două dintre pretendentele la titlu.
În ciuda rezultatelor foarte bune, tehnicianul Costel Enache refuză să vorbească despre o posibilă prezență a echipei sale în play-off-ul acestui sezon și invită la calm.
„Era greu să facem o asemenea predicție (n.r. că Botoșani va avea 7 puncte după 3 etape), dar am spus din start că e un grup cu care se poate lucra și știam că pot continua lucrurile bune care s-au făcut înainte să vin eu.
E clar că fiecare dintre noi avem o stare emoțională, o temere. Temerea era accentuată de faptul că nu știam nivelul campionatului.
Adversarul a început bine jocul, chiar dacă noi am marcat foarte rapid.
În momentul ăsta se vorbește bine despre noi, iar eu sunt mulțumit de grup și de modul în care ne-am organizat. Dar nu cred că trebuie să ne facem planuri după două, trei jocuri. E bine să avem echilibru și răbdare„, a declarat Costel Enache după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER