Tracy Austin, fost lider mondial în circuitul WTA, s-a declarat extrem de surprinsă de faptul că Simona Halep a fost învinsă de Jelena Ostapenko în finala de la Roland Garros. Americanca spune că a fost uluită de modul în care outsidera din Letonia a întors soarta meciului, învingând-o pe Simona cu 4-6, 6-4, 6-3.
După ce a fost inclusă în Hall of Fame-ul tenisului, Tracy Austin (54 de ani) a analizat evenimentele importante ale anului în cadrul unei conferințe de presă. Deținătoarea a două titluri de Grand Slam la simplu a fost impresionată cel mai tare de victoria obținută de Ostapenko în fața româncei Halep, în finala de la Roland Garros: „Cel mai dramatic moment din 2017 a fost reprezentat de finala dintre Halep și Ostapenko! Jelena a venit de nicăieri, nu câștigase niciun titlu până în ziua finalei de la Roland Garros, dar a învins-o pe Simona”.
Tracy a fost uimită în special de răsturnarea de situație din timpul finalei în care Halep a ratat primul titlu de Grand Slam, dar și locul 1 mondial: „E incredibil cum Ostapenko a revenit după ce a fost la pământ! Să întorci scorul de la set și 0-3 într-o finală… Impresionant! Dar Jelena trebuie să fie foarte atentă în continuare, pentru că am văzut o mulțime de jucătoare care nu au fost capabile să gestioneze succesul”, a fost concluzia legendei americane care a cucerit titlurile de la US Open 1979 și 1981.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER