Atac la conducerea Federației: „FRF guvernează dezastrul în forma sa pură! Fotbalul de la noi e bolnav din temelii!”

Atac la conducerea Federației:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Costin este secretarul general al AFAN (Sindicatul fotbaliștilor din România) și liderul BNS (Blocul Național Sindical). El a făcut parte timp de șapte ani din Comitetul executiv al FRF, în perioada în care era și șeful AFAN.

Când am mai vorbit, erați nemulțumit de activitatea actualei conduceri a FRF. V-ați mai schimbat părerea?
Nu, am rămas la aceleași calificative. Recent, centrele de excelență, una dintre faimoasele lor inițiative, și-au dat obștescul sfârșit. Un proiect născut mort, din păcate.

Mai sunt două centre…
Conceptual nu le-au gândit și proiectat corespunzător. Rezultatele se văd. În fiecare  eșalon fotbalistic, începând de la amatori și continuând cu cel de copii și juniori, la loturile naționale, la toate nivelurile, dezastrul se află în forma sa pură.

Poate că au și preluat dezastrul ăsta…
Ok, au trecut deja patru ani, se apropie de finalul mandatului și, sincer, nu am văzut schimbările pe care le așteptam. Fiind șapte ani în Comitetul executiv, am semnalat de-a lungul timpului vechii conduceri, am  identificat și analizat multe din relele fenomenului fotbalistic din România, începând cu modul de organizare și funcționare al cluburilor, la toate nivelurile. Deficitul de personal calificat, aproape în toate domeniile, a celor care trebuie să se ocupe de bunul mers al cluburilor, continuând cu un mod netransparent, de multe ori corupt, în care sunt organizate și funcționează în continuare asociațiile județene de fotbal.

„O lungă listă de abuzuri”

Mai vorbim încă de corupție?
O, da! Ne vin foarte multe cazuri la AFAN de la nivelul județelor și constatăm o lungă listă de abuzuri, iar abuzurile acestea nu se fac pe degeaba. Se fac pentru mici sau mai mari recompense. Fotbalul de la noi e bolnav din temelii. Cu cât urci mai sus, cu atât tarele lui se văd mai bine. Cei care se ocupă astăzi de selecția și pregătirea copiilor și juniorilor, din goana disperată după bani, acceptă și non-valori, nu recunosc că mulți dintre tinerii care se duc către fotbal sunt non-valori și că ar trebui să facă doar fotbal de plăcere. Muți copii sunt păcăliți, ca și părinții lor. Li se iau banii, părinților li se spune că odraslele lor sunt niște genii și se trezesc cu ei la 16-17-18 ani că eșuează lamentabil. Nu fac nici școală…

De ce ziceți că au fost gândite prost centrele de excelență ale Federației?
Păi era mai mult decât evident că Federația nu putea să creeze niște persoane juridice, care ulterior să-și obțină certificatul de identitate sportivă și să devină afiliați. Ei centrau, ei dădeau cu capul. Dacă tot voiau să facă aceste centre, atunci făceau mai întâi infrastructura, stabileau zonele în care le dezvoltă și le puneau la dispoziție unor cluburi publice sau private, pentru a le folosi.

Niște contracte de parteneriat…
Exact. Ar fi putut să ofere această infrastructură mai multor cluburi. Dacă tot voiau să facă ceva bun… Recent s-a produs o mutație legislativă în Legea sportului, făcută de acest guvern, o ordonanță de urgență. Ea se află încă în Senat, eu o urmăresc… Una dintre atribuțiile mele de serviciu în cadrul AFAN este de a mă ocupa de latura legislației naționale și de relațiile cu Guvernul, cu Parlamentul, cu Ministerul Tineretului și Sportului, cu Ministerul Muncii. Am participat la ultimele dezbateri dinaintea sesiunii parlamentare pe această ordonanță care urmează să se transforme în lege, al Comisia pentru Educație de la Senat și am propus câteva amendamente.

„Sportul românesc este în moarte clinică”

Ce amendamente?
Sportul românesc în ansamblul său, nu numai fotbalul, este aproape în moarte clinică, e cu masca de oxigen pe figură. Anul trecut, am lucrat o lungă perioadă de timp la reproiectarea și modernizarea cadrului legislativ, la modificări la Legea sportului. Și vreau să mulțumesc doamnei Elisabeta Lipă și doamnei Narcisa Lecușanu că au fost interlocutori de bună calitate. Finalizasem un pachet întreg de modificări la Legea sportului, care ar fi putut să ajute tot sportul. Am fost gata în decembrie cu ele. Premierul tehnocrat, domnul Cioloș, extrem de supărat pentru că cei pe care mizase nu câștigaseră alegerile, a refuzat pe finalul său de mandat să ducă mai departe toată această muncă. Noi am pus-o la dispoziția noului minstru al tineretului și sportului, care, din păcate, a preluat doar o parte din propunerile pe care le-am făcut noi. Anul trecut, fiind implicat în această muncă extrem de laborioasă, am ajuns la cifre, la cifre reale. Și am văzut cum arată dezastrul din sportul românesc. Avem sub 10.000 de sportivi profesioniști în toate disciplinele, la o națiune de 20 de milioane de suflete. Evident, fotbalul este Chioru’ Împărat în țara orbilor! Performanțele din sportul românesc pot veni doar ditr-un nucleu extrem de mic. Medaliile pe care le obține astăzi sportul românesc reprezintă miracole, ca și locurile pe podium la Mondiale sau la Europene. Sportivii și staff-urile tehnice fac miracole.

Păi de unde bani?
Finanțarea fenomenului sportiv stă doar pe baza banilor publici. Nu există încă mecanismele legislative și funcționale care să stimuleze investiția privată, care este izolată în sport, pe ici, pe colo, iar cei care o fac, o fac cu un singur gând, să-și întoarcă repede investiția pe care au făcut-o. Mai sunt și investitori privați în sportul românesc care n-au făcut altceva decât să spele bani. Bani albi pe care să-i facă gri sau negri sau bani negri pe care să-i facă albi, cam în toate disciplinele sportive. Foarte puțin din finanțarea privată în sport a fost făcută doar de dragul sportului, prin donații, sponsorizări, doar prin investiții în oameni, în sănătatea publică, adică investiții cu caracter social.

Există un „manual” pentru cei care vor să învestească în sport!

De ce nu se pot pune la punct aceste legi, de atâția ani?
Am lucrat anul trecut și avem un manual întreg, făcut împreună cu Ministerul de finanțe, care  explică cu lux de amănunte tuturor celor interesați să investească în sport cum pot folosi actuala legislație fiscală și actualele mecanisme de stimulent. Evident, ele nu sunt suficiente, de-asta am spus că e nevoie să se facă mai mult. Ca să crească, sportul românesc are nevoie de o infuzie suplimentară de bani, care se poate face tot din bani publici. Și-atunci, guvernul României a produs în acest an această ordonanță, care deschide ușa unor finanțări suplimentare de la nivelul comunităților locale în sporturi.

Este vorba despre acea alocare a 5% din bugetul local, nu?
Da. Inițial, ordonanța a fost scoasă cu „până la 5%”, dar în Comisia de Educație a Senatului, senatorul Orlando Teodorovici a făcut un amendament pe care și eu l-am susținut – „să se poată aloca cel puțin 5%”. Am schimbat, așadar, ordinul de mărime și am lăsat posibilitatea autorităților  locale ca, justificat, în urma unor dezbateri la nivelul consiliilor locale, județene, după procese de consultare cu comunitățile locale, să poată să orienteze către sport sume mai mari de bani din bugetele locale. Dar aici am mai introdus un amendament, pe care am să-l urmăresc. Tocmai avusesem cu trei zile înainte o discuție, la o bere, cu un impresra din fotbalul românesc, care mi-a dat o idee.

Plafon minim obligatoriu pentru investițiile în copii și juniori

Ordonanța se poate pune în aplicare acum?
Da, se poate pune, cu acest maxim 5% ca plafon, dar trebuie să urmăresc dezbaterile din Parlament la reluarea sesiunii parlamentare și să finalizăm modificarea. Din discuțiile cu acest impresar, care era fericit că această lege a fost dată, mi-am dat seama că trebuie să conving parlamentarii să introducă reguli suplimentare, pentru că e posibil ca acești bani publici să se ducă spre un grup masiv de sportivi de mâna a doua și de mâna a treia din Europa și din lume, spre bani negri, spre alte zone. Și atunci am reușit să îi conving pe membrii Comisiei de educație de la senat să introducă un amendament prin care am pus un plafon minim obligatoriu ce va fi investit de comunitățile locale în copii și juniori.

Și în infrastructură?
Infrastructura este un alt capitol bugetar, nu se amestecă. Acest procent se alocă strict finanțării activității sportive. Așadar, dacă nu introducem acel plafon, anumite comunități locale care astăzi finanțează fotbal, baschet, handbal, în momentul în care se vor vedea cu bugete din ce în ce mai mari, vor începe să arunce banii cu nemiluita în stânga și-n dreapta, importând sportivi de mâna a doua.

Dacă ar fi după mine, aș aloca toți banii în copii și juniori și să vedem ce se întâmplă în cinci ani.
Am pus un procent semnificativ pentru copii și juniori.

Deci nu exustă niciun plafon acum?
Nu, nu există.

Cum se risipesc banii publici

Și se poate face orice cu banii?
Da, se poate face orice. În momentul de față, au maxim 5%. Când se va trece la minimum 5%… Eu am văzut multe spețe în ultimii ani, cu primari care au echipe la Liga a doua sau la Liga a treia și folosesc bani publici, dar care risipesc acești bani aducând tot felul de sportivi expirați. Îi plătesc pe aceștia cu tot felul de sume, de unde acești bani se întorc către alte zări de soare pline. Am mirosit și de la acel impresar că am fi creat o piață de import nu neapărat de sportivi de calitate.

Ce ați reproșa FRF?
Nu i-am simțit deloc vii, implicați în schimbările legislative, cu excepția domnului Stângaciu, care a venit anul trecut, dar dânsul este un angajat al Federației. În momentul în care mergi în Ministerul Tineretului și Sportului, în comisiile parlamentare, unde n-a mai venit domnul Stângaciu, e normal ca liderul Federației să fie prezent acolo, să te implici, să convingi Puterea, Opoziția să producă schimbările în legislație de care ai nevoie.

De ce avem nevoie stringentă în fotbalul și în sportul românesc?
Avem un deficit uriaș de specialiști, care să-și exercite activitatea la nivelul cluburilor. Deficit de oameni calificați în management sportiv, în managementul cluburilor. Avem specialiști în medicină sportivă? Mai există vreo facultate în România care să pregătească specialiști în medicina sportivă? Nu mai există! Nu am văzut niciun fel de preocupare, niciun parteneriat semnat între FRF sau federațiile de sport din România cu vreuna din universitățile de profil. Să se ducă la ușa acestora și să spună: „Avem nevoie. Îndrumați-vă studenții, faceți secții, introduceți modificări în curriculumurile universitare, pregătiți și formați specialiști pentru medicina sportivă, pentru că avem nevoie de ei în sport”. Avem cumva specialiști în nutriție? Nu prea. Importăm, îi cam aducem de pe-afară. N-avem școli pentru așa ceva. Marketing, psihologie, comunicare. Gândiți-vă cine sunt purtătorii de vorbe la nivelul cluburilor, la nivelul altor discipline. Unde sunt specialiștii în PR, în comunicare?

Burleanu, relație profesională și financiară cu vicepremierul Dâncu

Și ce să facă Federația?
N-au vrut niciodată să ia un model de organizare de club de afară, să-l aducă aici și să vadă ce ne trebuie nouă. Ce tip de specialiști ne trebuie. Cercetare. N-avem nimic pe cercetare, iar astăzi sportul modern european și mondial se face doar cu cercetători în sport. Am avut ocazia să lucrez mai mulți ani cu unul dintre cei mai buni oameni pe cercetarea din sport, nu numai din România, ci din toată lumea, domnul Pierre de Hillerin. Un personaj absolut remarcabil. E păcat că o expertiză ca a domniei sale să fie lăsată, dusă undeva într-o bibliotecă și abandonată. E nevoie  de investiții aici. Nu am văzut dezbateri, nu l-am văzut pe Chioru’ Împărat în Țara Orbilor să preia o inițiativă, mai ales că a avut o relație privilegiată cu vicepremierul Dâncu. Avea de dinainte, consolidată pe relații profesionale și financiare. Nu am văzut să strângă în jurul lui alți conducători de federații și să spună: Vrem să facem o inițiativă, să punem mai mare accent pe cercetarea în sport. Să atragem niște resurse europene, niște finanțări suplimentare, să direcționăm către așa ceva niște bănuți pe care-i mai primim de la FIFA, de la UEFA.

Păi ei zic că nu pot trimite nici bani către cluburi, pentru copii și juniori…
Mai bine cumpărăm voturi, mai bine organizăm niște șușe, cumpărăm niște voturi, că vin alegerile…

Ce au făcut cluburile românești prezente în cupele europene cu banii destinați juniorilor?
Ei zic că de ce să-i dea bani lui Gigi Becali, de exemplu, ca să-și facă Academie de juniori… Mai bine întrebați-l pe Gigi Becali ce a făcut cu banii pe care Steaua i-a primit și care ar fi trebuit orientați către copii și juniori. Întrebați toate cluburile care au participat în cupele europene ce au făcut cu banii ăia.

Păi nu trebuia să-i verifice Federația?
Păi da, ar fi trebuit să-i întrebe federația în primul rând, care trebuia să se ducă peste afiliații săi și să le aducă aminte că banii ăia nu i-au primit doar pentru că au participat în competiție, ci și ca un mecanism de stimulare. Un procent trebuia să se ducă în investițiile în copii și juniori. De fapt, de-aia îi dă. Nu-i dă să și-i bage patronul în buzunar! Când Federația Română de Fotbal a primit bani pe care trebuia să-i orienteze către Asociațiile Județene de Fotbal, am cerut ca membru al Comitetului executiv să fie dați cu atenție acești bani, pentru că aveam la acel nivel nenumărate scandaluroi de corupție, acuzații grave. Dacă vor să le dăm acei bani, ei trebuie să ajungă către ei, pentru mingi, echipamente, computere, dar să-i acordăm condiționat. Ajungi la acești bani dacă faci următorii pași… Să te înzdrăvenețti, să te însănătoșești. Puterile Federației erau limitate, fiecare AJF are un statut recunoscut de o autoritate judecătorească, dar, dacă vrei să iei cașcavalul, respectă niște condiții. Nu pot să te finanțez, chiar din banii de la FIFA și de la UEFA, când tu nu ești în stare să-ți pui la punct un registru al jucătorilor de la cluburile afiliate la tine. Și mă trezesc cu un sportiv care figurează pe la 5 cluburi. Vedeți ce scandal a ieșit cu AMFB-ul, cu mascați, cu alte năzdrăvănii. De unde pleacă asta? Tocmai dintr-o proastă organizare, niște reguli minimale care nu sunt respectate. Pentru mine, discursul, mesajul cu care au câștigat alegerile președintele și echipa lui sunt departe de realități. Eu niciodată nu le-am dat notă de trecere.

Activitatea FRF, total netransparentă!

Totuși, nu ați observat nimic pozitiv la actuala conducere a FRF?
Sincer, nu. Mi-aduc aminte de intrarea lor în forță în fotbalul românesc, cu un scandal imens, acuze la adresa președintelui Mircea Sandu, un corupt, un nenorocit. Și mi-aduc aminte ce scandal a făcut domnul Burleanu cu Mogoșoaia. S-a luat hotărârea de a trimite o echipă de audit la Mogoșoaia, au anunțat că va fi publicat raportul de audit cu jaful făcut de Mircea Sandu acolo. Ați văzut voi vreodată un raport de audit despre Mogoșoaia? Nu l-a văzut nimeni. Sunt curios și eu ce s-a întâmplat acolo. A continuat cu foarte multă netransparență pe anumite zone care țin de management. La fel de netransparent a fost mecanismul prin care a fost adus domnul Daum la națională. Membrii Comitetului Executiv au fost puși în fața faptului împlinit.

Păi și pe timpul lui Mircea Sandu nu era la fel?
N-a fost chiar așa. Eu am intrat în Comitetul executiv într-un moment în care Statutul FRF era extrem de ciudat și era acceptat așa. FRF era condusă de un Comitet exceutiv care, pe lângă președintele Mircea Sandu, avea în componență angajați ai Federației. Era ca și cum la o companie președintele companiei respective are în Comitetul executiv propriii angajați! Am reușit, cu acordul și cu sprijinul membrilor Adunării generale a FRF, la începutul anilor 2000, când am intrat acolo, să mi se accepte o lungă listă pentru modificarea statului. De-aia s-a ajuns la structura actuală a Comitetului executiv, cu reprezentanți de la cluburi, eșaloane…

Așa se spunea atunci, că orice propunea Mircea Sandu în Comitetul executiv se și vota.
Nu-i adevărat! Au fost multe inițiative cu care Mircea Sandu venea în Comitetul executiv și nu erau aprobate. Vă dau un exemplu concret: a venit de două ori, la doi ani distanță, cu propunerea de a lăsa să joace în prima ligă echipe aflate în insolvență. De două ori au fost respinse. Eu am fost unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai acestei propuneri, dar am fost susținut atunci și de Mitică Dragomir, care de regulă era un adversar al meu, ca idei și ca principii.

Burleanu a venit cu o năzbâtie care a generat anomalii

Acum au fost acceptate aceste echipe…
Păi a venit domnul Burleanu cu minunea asta. Eu nu mă așteptam ca domnul Burleanu, ca un tânăr vizionar în reformarea și modernizarea fotbalului românesc, să vină cu năzbâtia asta, care a generat anomalii. Aveam la un moment dat o lungă listă de echipe în prima ligă care participau în competiție doar ca să ia banii aceia din drepturile de televiziune. N-ai cum să joci într-o competiție fiind aproape mort din punct de vedere financiar, cu creditorii la ușă, chiar dacvă ești protejat de un plan de redresare financiară. Neîndeplinind criteriile UEFA, du-te, tată, acolo unde îți este locul!

Iată că se face acum ce ziceți că nu prea se făcea pe timpul lui Mircea Sandu.
Domnului Burleanu trebuie să-i recunosc și niște calități. Dumnealui are o școală care îi permite să folosească foarte bine manipularea și să controleze foarte atent membrii Comitetului executiv. Are în Federație un angajat care este specializat în coaching, care a făcut ședințe de coaching cu membrii Comitetului executiv, tocmai pentru a identifica în aceștia și punctele tari, și punctele mai puțini tari pe care un conducător le poate exploata și pozitiv, și negativ.

Manipulare a fost și când s-a votat că nu au voie să participe la alegeri cei care nu au lucrat în ultiomii ani în fotbal?
Evident că există și o componentă manipulatorie. S-a plecat de la o normă UEFA, care a fost înflorită în cel mai pur stil românesc. Ea generează multe restricții pentru cei care ar vrea să candideze.

Nici Cristi Chivu nu ar avea voie să candideze, nu?
În momentul de față, Cristi Chivu nu poate intra într-o astfel de competiție, dar el nu are ca prioritate acest aspect. El continuă să acumuleze experiență profesională în alte zone, lucrând și cu UEFA, intrând în contact permanent cu cluburi, cu federații europene și văzând cum sunt organizate și cum funcționează. Cine știe, poate peste ani va fi interesat să intre în administrația fotbalului.

„N-am văzut apărând un candidat cu șanse reale la președinția FRF”

Din ce îmi spuneți, cu prietenii politice, Burleanu nu are cum să piardă alegerile, nu?
N-am văzut încă apărând un candidat cu șanse reale, cu un program și cu o echipă coerente, care să beneficieze de un sprijin al unui număr semnificativ de votanți în Adunarea generală a FRF. Sunt peste 200 de delegați care vin din fotbalul mic. Acolo se fac jocurile. E nevoie de un candidat cu o echipă puternică în spate, pentru că echipa contează foarte mult. Uitați-vă câte bâlbe a avut această echipă care conduce acum Federația: scandaluri, declarații, amenințări, o nebunie întreagă. Plus multă neștiință, care s-a văzut în selectarea antrenorilor la loturi. Eu am întrerupt colaborarea instituțională cu domnul Burleanu în momentul în care, la scurtă vreme după ce a ajuns președinte, ne-am trezit în Comitetul executiv cu o modificare a RSTJF, care dădea libertate cluburilor să își dea jucătorii afară oricând, oricum. Nu-mi plăcea de ochii tăi, la revedere frate!

„Nu s-au implementat măsurile necesare după cazul Ekeng!”

Am înțeles că au scos-o până la urmă.
Am reușit, dar foarte greu, să o scoatem. Vreau să vă reamintesc, în ciuda unei liste cu amendamente cu care ne-am prezentat în Comitetul executiv după tragedia cu Ekeng, prin care voiam să protejăm viața sportivului pe terenul de joc, că nici astăzi nu sunt trecute în regulamente în totalitate. Așteptăm un nou eveniment similar, pe care nu ni-l dorim, ca să începem din nou să ne lamentăm pe la televiziuni? În continuare, vizitele medicale se fac pe genunchi, persoanele care se ocupă de starea de sănătate a sportivilor nu sunt cele mai potrivite, ștampilele se pun cum se pun. În continuare, avem reguli strâmbe, care pot provoca nenorociri.

Prunea, prea multe mesaje negative

Prunea nu e un candidat serios?
Florin Prunea a fost un fotbalist de excepție, a demonstrat la Iași că poate să fie și un bun conducător de club, dar nu i-am auzit programul, nu știu ce echipă are și ce oameni strânge acum în jurul lui și nu știu dacă va fi în stare să influențeze mai mult decât voturile din prima și a doua ligă. Ca să poți să convingi, trebuie să vii cu lucruri concrete pe care le poți face pentru peste 170 de afiliați ai FRF, programe, finanțări, capacitatea de a atrage investiții, să vii cu soluții realiste pe care să le prezinți acelor oameni și să ai capacitatea să-i convingi că le poți face. Dacă nu, atunci o să câștige altul, care cheltuie câteva zeci de mii de euro, îi aduce la diverse evenimente, cum a fost meciul naționalei de la Cluj, le asiguri transportul, cazarea, le dai o masă, fac o poză, socializează, sunt fericiți…

Parcă am mai văzut filmul ăsta…
L-am mai văzut, am mai văzut voturi obținute pe aceste căi. În plus, un președinte de federație de fotbal nu trebuie să fie neapărat un tip conflictual. În general, comunicările publice ale lui Florin Prunea s-au bazat exclusiv pe mesaje negative, critice. Trebuie să ai capacitatea să strângi oamenii lângă tine, nu să-i dezbini. Vor mai apărea și alți candidați, dar timpul trece în favoarea actualului președinte. Un candidat serios ar trebui să se întâlnească deja cu oamenii, să înceapă campania electorală, să o ia județ cu județ, să-și prezinte ideile, un program realist.

Cristi Balaj?
Am avut o întâlnire cu domnia sa, în calitatea pe care o are acum de angajat în Ministerul Tineretului și Sportului. Au fost discuții strict pe Legea sportului, nimic legat de candidatura lui la FRF. Dar ar putea să fie un candidat.

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×