FCSB s-a înțeles cu FC Botoșani pentru Cătălin Golofca (27 de ani), iar Gigi Becali va plăti 400.000 de euro pentru 40% din drepturile federative ale fotbalistului, urmând ca 60 de procente să fie deținute de moldoveni.
Inițial, cei de la FC Botoșani au solicitat un milion de euro în schimbul jucătorului, însă în cele din urmă finanțatorul FCSB a fost de acord să achite 400.000 de euro. Gigi Becali a dezvăluit că a fost convins să facă această mutare după ce a fost sunat de Golofca, iar fotbalistul i-a promis că va marca în confruntarea cu Sporting.
„Mulțumit (n.r. – de afacere) trebuie să fie Iftime, că el a luat banii. Eu ca să văd dacă sunt mulțumit trebuie să vedem ce joacă Golofca. M-am împăcat cu Iftime. Mi-a zis că jucătorul costă un milion. Și eu am zis că un milion costă, dar eu nu vreau să cumpăr decât 30 sau 40 sută. 40 a sută am revent după ce m-a sunat băiatul și mi-a zis: Și ca să vezi că nu sunt imun, mai dau o sută de mii și cumpăr 40 la sută. Ifitime a zis: Prima dată a zis că face un milion și peste un an face 2-3 milioane. Că pe mine nu mă interesează să câștig bani pe Golofca, pentru că are 27 de ani. Pe mine mă interesează Golofca să-l am în lot. Băiatul a și forțat, s-a dus și și-a făcut bagajele, a plecat de la echipă. A insistat mult pentru el Dică și vreau să-i fac toate poftele. A zis că are nevoie de un jucător cu viteză ca să surprindem în meciurile europene. Noi nu avem valoarea lor și trebuie să-i surprindem pe contraatac. Și noi nu avem un jucător de contraatac. ”, a declarat Gigi Becali la Sport.ro.
De-a lungul carierei, Golofca a mai jucat pentru Cetate Suceava, fiind transferat de FC Botoșani în iarna lui 2016. De atunci, Golofca a marcat 12 goluri și a oferit opt pase decisive în tricoul moldovenilor.
500.000 de euro e cota de piață a lui Golofca, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER