Mijlocașul canadian Hanson Boakai, în vârstă de 20 de ani, se află în probe la echipa CS Universitatea Craiova, au dezvăluit pentru ProSport surse din cadrul clubului.
Boakai se antrenează de miercuri cu echipa secundă a grupării craiovene, formație aflată în Liga a 3-a. De altfel, fotbalistul canadian a jucat, ultima oară, tot în cea de-a treia divizie, la Landskrona din Suedia, de care s-a despărțit la începutul acestui an.
Până să ajungă în Europa, mijlocașul aflat în probe la Craiova a jucat la echipa canadiană FC Edmonton, la care a strâns 27 de meciuri, două goluri și patru pase decisive, între 2013 și 2015. La momentul debutului său, Boakai a devenit cel mai tânăr jucător din istoria Ligii Nord-Americane de Fotbal (NASL), la vârsta de 16 ani și 231 de zile, record pe care îl deține și în prezent.
La acea vreme, datorită tehnicii sale în regim de viteză, Boakai a fost supranumit de către fani „Messi al Canadei”. Fotbalistul de origine din Guinea este dreptaci și poate să evolueze atât mijlocaș central, cât și extremă dreapta.
Canadianul are 1,65 metri și, dacă va fi păstrat, va fi cel mai scund jucător din lotul echipei pregătite de italianul Devis Mangia. Cristian Bărbuț (1,66 metri), Alexandru Mitriță (1,67 metri), Alexandru Băluță (1,70 metri) și Gustavo (1,72 metri) sunt alți jucători de talie mică aflați, în acest moment, la Craiova.
10 selecții și trei goluri are Hanson Tamba Boakai la reprezentativele U-17 și U-20 ale Canadei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER