Favoriții Masters-ului de la Cincinnati cad pe capete. După ce Andy Murray și Roger Federer au declarat forfait din cauza problemelor la șold și, respectiv, la spate, Milos Raonic este ultima victimă. Canadianul de pe poziția a zecea în ierarhia mondială este nerefăcut după o accidentare la încheietură și a decis să nu își asume riscuri, cu 13 zile înaintea US Open-ului, ultimul turneu de Mare Șlem al anului.
Dacă despre sârbul Novak Djokovic și elvețianul Stan Wawrinka se știa deja că vor rata întreg finalul de sezon 2017, iar Murray și-a anunțat absența înaintea alcătuirii tabloului de la Cincinnati, atât Federer, cât și Raonic și japonezul Kei Nishikori (9 ATP) au fost distribuiți pe tablou înainte de a anunța că nu vor juca la Western & Southern Open.
Cu trei dintre capii de serie scoși din calcule de accidentări, numărul jucătorilor intrați pe tabloul principal din postura de lucky loser (jucători învinși în calificări) a urcat la patru: Janko Tipsarevic (Serbia, 69 ATP), Christian Harrison (SUA, 240 ATP), Ramkumar Ramanathan (India, 180 ATP) și Thomas Fabbiano (Italia, 85 ATP) au primit o a doua șansă.
Del Potro și Kyrgios au ras și ei două nume de pe lista favoriților
Argentinianul Juan Martin del Potro (30 ATP) a reușit o revenire de senzație în fața cehului Tomas Berdych (15 ATP) și astfel, după patru ani de absență de la Cincinnati, are parte de un restart cu victorie la ultimul turneu Masters 1.000 din US Open Series.
Semifinalist la ultimele două ediții la care a participat, în 2012 și 2013, Del Potro a avut un start ezitant: și-a pierdut a doua tură de serviciu în fața unui Berdych extrem de eficient pe primul serviciu. Astfel, argentinianului i-a fost imposibil să recupereze break-ul în această manșă, câștigând doar cinci puncte în manșă cu returul, de ficare dată pe mingea a doua.
15 din 15 puncte a câștigat Tomas Berdych în spatele primului serviciu, în primul set al partidei cu Del Potro.
Ceea ce nu a reușit în primul set, Del Potro a făcut în setul doi: a câștigat break pe serviciul lui Berdych și s-a desprins la 3-1 pe tabelă. Nu a fost însă desprindere decisivă, pentru că argentinianului i-a tremurat mâna pe rachetă când a pus mingea în joc pentru a merge în decisiv, la 5-3. Berdych a revenit, a împins setul la tiebreak, însă balanța a înclinat până la urmă net în favoarea medaliatului cu argint olimpic, de la Rio. Del Potro a câștigat tiebreak-ul cu 7-1.
Decisivul a curs și mai evident în favoarea lui Del Potro: un 6-0 extrem de categoric administrat lui Berdych, în condițiile în care cehul a câștigat totuși 17 puncte și a avut trei mingi de game. Totuși, Berdych vine și el după o accidentare la coaste care l-a ținut în afara competiției de săptămâna trecută, de la Rogers Cup.
.@delpotrojuan hits 17 aces to beat #Berdych on his return to @CincyTennis for 1st time since 2013. https://t.co/89HI8B7CWG #ATMasters1000 pic.twitter.com/KyS3IaYQA2 — ATP World Tour (@ATPWorldTour) August 15, 2017
.@delpotrojuan hits 17 aces to beat #Berdych on his return to @CincyTennis for 1st time since 2013. https://t.co/89HI8B7CWG #ATMasters1000 pic.twitter.com/KyS3IaYQA2
— ATP World Tour (@ATPWorldTour) August 15, 2017
Soarta favoritului 10 de la Cincinnati a fost împărtășită de belgianul David Goffin, cap de serie 9 în turneul american. Nick Kyrgios (23 ATP) l-a învins în doar 66 de minute, scor 6-2, 6-3.
3 jucători din Top 10 ATP se mai află pe tabloul Masters-ului de la Cincinnati: Nadal, Thiem și Sascha Zverev – proaspătul campion de la Montreal (turneu Masters 1.000).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER