Debutul lui Răzvan Lucescu pe banca lui PAOK în campionatul Greciei nu s-a desfășurat așa cum și-a imaginat antrenorul român. La capătul a doar o jumătate de oră din partida cu Levadiakos, fiul lui Mircea Lucescu a fost eliminat, după ce s-a certat cu Jose Angio, omologul de pe banca adversarilor.
În minutul 28, Răzvan Lucescu a protestat față de o decizie a arbitrului de centru, care nu i-a acordat un penalty lui PAOK, iar situația a degenerat rapid. Iritat de protestele românului, Jose Angio, antrenorul de la Levadiakos, a sărit imediat de pe bancă, iar totul a degenerat rapid într-o ceartă între cei doi tehnicieni. Cum spiritele nu s-au calmat, arbitrul Stavros Mantalos nu a ezitat și i-a trimis în tribună pe cei doi antrenori.
Nici pe teren lucrurile nu au mers mai bine pentru Răzvan Lucescu, iar echipa sa a obținut un singur punct la debutul în noul sezon. Levadiakos – PAOK s-a terminat 0-0, cu Fernando Varela integralist.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER