Compania RCS&RDS, Serghei Bulgac, director general, și mai multe persoane cu funcții de conducere în cadrul firmei, alături de Dumitru Dragomir, au fost trimiși în judecată de DNA, fiind acuzați de operațiuni financiare ilegale. Procurorii au pus sechestru de peste 13 milioane lei pe bunurile firmei
Dumitru Dragomir, fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost trimis în judecată sub control judiciar, fiind acuzat de luare de mită și complicitate la spălare de bani. Tot sub control judiciar va fi judecat și Ioan Bendei, la data faptelor investigate administrator al SC RCS & RDS SA, sub acuzațiile de dare de mită și complicitate la spălare de bani.
În aceeași cauză, fără măsuri preventive, au fost trimiși în judecată Serghei Bulgac, director general al RCS & RDS, pentru spălare de bani, Alexandru Oprea, director în cadrul companiei, sub acuzația de complicitate la luare de mită, și Mihai Dinei, coordonatorul activității juridice a companiei la data faptelor, acesta fiind cercetat pentru complicitate la dare de mită și la spălare de bani.
Fiul lui Dumitru Dragomir, asociat unic al SC Bodu SRL, firmă care ar fi fost controlată de fostul șef al LPF, va fi judecat pentru complicitate la luare de mită și la spălare de bani, iar administratorul de atunci al societății, Florin Bogdan-Bădiță, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani.
De asemenea, firma RCS&RDS a fost trimisă în judecată pentru dare de mită și spălare de bani, SC Bodu SRL pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani iar SC Integrasoft SRL (la data faptei deținută de SC RCS & RDS SA), sub acuzația de complicitate la spălare de bani.
„În perioada aprilie 2009 – mai 2011, în scopul de a îndeplini ori de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum și de a îndeplini acte contrare acestora, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), cu sprijinul inculpaților Bădiță Florin-Bogdan, Bogdan-Dumitru Dragomir și Bodu SRL, a pretins suma de 3,5 milioane de euro de la inculpatul Bendei Ioan în calitatea acestuia de administrator și acționar al RCS & RDS SA, din care a primit suma de 3.100.000 de euro de la RCS & RDS SA”, transmite DNA printr-un comunicat de presă.
Banii primiți ar fi fost disimulați sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune, încheiat la data de 15 august 2009, pentru finanțarea afacerii Crystal Palace Ballrooms iar contractul respectiv ar fi fost încheiat între societățile Bodu SRL, deținută de Dumitru Dragomir și RCS & RDS SA, Bendei Ioan beneficiind de sprijinul lui Dinei Mihai și al lui Oprea Alexandru, administratori ai RCS & RDS, explică procurorii.
„Banii respectivi au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 8 aprilie 2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din societatea SC RCS & RDS SA, administrată de inculpatul Bendei Ioan și o altă societate”, arată DNA.
În ceea ce privește acuzațiile de spălare de bani, procurorii spun că „în perioada 2015 – 2016, pe parcursul urmăririi penale desfășurate în prezenta cauză, între societățile RCS & RDS SA, reprezentată de inculpatul Serghei Bulgac în calitate de administrator și director general (care a beneficiat de sprijinul inculpaților Bendei Ioan și Dinei Mihai) și Bodu SRL, reprezentată de inculpatul Bădiță Florin-Bogdan (care a beneficiat de sprijinul inculpaților Dumitru Dragomir și Bogdan-Dumitru Dragomir) și alte persoane juridice s-au încheiat mai multe acte juridice în legătură cu contractul de asociere în participațiune din data de 15 august 2009”.
Anchetatorii au stabilit că patru din aceste acte juridice ar reprezenta forme de spălare de bani, „prin care s-au stabilit raporturi juridice nereale, pentru a disimula adevărata natură a existenței sumei de 3.100.000 euro în patrimoniul societății Bodu, dar și în scopul de a ajuta persoanele care au săvârșit infracțiunile de dare și luare de mită să se sustragă de la urmărire penală. Practic, în urma unor operațiuni juridice complexe, a fost schimbată natura sumelor plătite, acestea fiind transferate artificial înapoi în patrimoniul RCS & RDS”.
În 2008, la nivelul LPF s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiției Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011, fiind câștigată de consorțiul de firme din care făcea parte SC RCS & RDS SA, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA). Ulterior, în 2009, asocierea de firme ar fi solicitat LPF acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase, context în care Dumitru Dragomir ar fi cerut reprezentaților RCS&RDS să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care o controla, precizează DNA
„Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susțină interesele SC RCS & RDS SA la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15 august 2009, între SC Bodu SRL-societate controlată de președintele L.P.F. și reprezentată de inculpatul Bădiță Florin-Bogdan și SC RCS & RDS SA s-a încheiat un contract de asociere în participațiune. Conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală, aceea de a da, respectiv de a lua mită. În baza acestui contract, în perioada 18 august 2009 – 10 mai 2011, SC RCS & RDS SA a plătit către SC Bodu SRL, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei)”, transmit procurorii.
Ulterior, în 2015-2016, între RCS&RDS, SC Bodu SRL și SC Intergrasof SRL, au fost încheiate acte juridice, „părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus”, explică DNA.
Procurorii au pus sechestru în valoare de 16.771.659 lei pe bunurile firmei SC Bodu SRL și până la concurența sumei de 13.714.414 lei pe bunurile RCS&RDS.
Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.
Andreea Traicu, andreea.traicu@mediafax.ro
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER