Fostul atacant al naționalei Bulgariei, Dimitar Berbatov (36 de ani), revine în fotbal după o pauză de un și jumătate, informează hindustantimes.com. Berbatov a semnat un contract pe un sezon cu gruparea indiană Kerala Blasters, după ce ultima oară a evoluat în Grecia, la PAOK Salonic, în perioada 2015-2016.
Bulgarul va fi coleg cu fostul său coechipier de la Uniterd, Wes Brown, și va fi antrenat de olandezul Rene Meulensteen, tehnician care a făcut parte din stafful lui Alex Ferguson în momentul în care Berbatov a ajuns pe Old Trafford. Înainte de a semna cu Blasters, fostul jucător de la United, Tottenham și Fulham (94 de goluri în Premier League) s-a aflat în discuții cu Sunderland, informează The Sun, însă tratativele nu s-au concretizat. De două ori campion în Premier League, fostul căpitan al naționalei Bulgariei va face joncțiunea cu formația indiană în cantonamentul din Spania, în următoarele zile. Superliga Indiei debutează pe 17 noiembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER