ACTE | Dovada că FC Dinamo îi aparține lui Nicolae Badea, care și-a înscris echipa în Liga 4. Marca este protejată până în 2019. Negoiță a avut doar „drept de folosință”, dar a fost somat deja să nu o mai utilizeze în scop comercial

Redactor:
Matei Udrea
ACTE | Dovada că FC Dinamo îi aparține lui Nicolae Badea, care și-a înscris echipa în Liga 4. Marca este protejată până în 2019. Negoiță a avut doar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marca Fotbal Club Dinamo București, cu sigla cunoscută și folosită (încă) de echipa lui Ionuț Negoiță în Liga 1, îi aparține lui Nicolae Badea, conform documentelor intrate în posesia ProSport. În plan european, marca FC Dinamo a fost înregistrată pe 31 mai 2010 și este valabilă până în 22 octombrie 2019. În plan național, marca a fost înregistrată la OSIM pe 9 octombrie 2000 și expiră pe 2 noiembrie 2019.

„Le-am permis doar să le folosească. Dar cine dă poate să și ia!”

Așa cum puteți vedea mai jos, în facsimil, posesorul mărcii FC Dinamo la nivel internațional este AFC Dinamo, asociație care ulterior a devenit CS FC Dinamo. În fapt, este vorba de același proprietar, Nicolae Badea, cu aceeași adresă, Calea Floreasca, Nr. 18-20, Sector 1. De-a lungul timpului, FC Dinamo 1948 SA a folosit brandul doar prin îngăduința lui Nicolae Badea. Când a intrat în acționariatul FC Dinamo 1948 SA, Negoiță nu a cumpărat și marca și numele, care au rămas proprietatea lui Badea.

Solicitat să explice motivul pentru care figurează doi proprietari (AFC și CS FC Dinamo) ai brandului cu aceeași adresă pe acte, Marius Bacria, administratorul ACS FC Dinamo – clubul lui Nicolae Badea care peste câteva zile va debuta în Liga 4 -, a declarat: „Înainte să devenim ACS FC Dinamo ne-am numit AFC Dinamo. Apoi, prin statut, conform legii, a trebuit să completăm cu CS. Ne numim Asociația Club Sportiv Fotbal Club Dinamo București. Asta e denumirea legală și actuală. Adresa este Calea Floreasca, Nr. 18-20, pentru că sediul echipei Dinamo este la tribuna oficială a stadionului”.

„Nu le-am cedat nimic lor. Le permitem folosirea mărcilor. Nu le dăm în proprietate. Nu e în dealul cu Negoiță, în cesionarea acțiunilor, această permisiune de folosință. Este de când s-a înființat, din 2005, pentru (n.r. – Dinamo) 1948 SA. Atunci s-a înființat societatea pe acțiuni, iar deținătoarei celor în cauză i-a fost permisă folosirea. Dar cine dă, poate să și ia. Nu există nicio opreliște”.

Negoiță, notificat să nu mai folosească sigla și alte bunuri în scop comercial


În ianuarie 2017, Badea a obținut sechestrul asigurător pe acțiunile lui Negoiță. Echipa din Liga 1 își poate schimba proprietarul în noiembrie dacă actualul acționar majoritar nu găsește bani să plătească datoriile

Nicolae Badea s-a „acoperit” legal trimițând anul trecut o somație, prin executor judecătoresc, pe adresa lui Ionuț Negoiță. „În toamna anului trecut i-am anunțat că nu mai suntem de acord să ne folosească domeniul (n.r. – de Internet), folosirea nocturnei de la Săftica, folosirea siglei. În scop comercial nu-i mai lăsăm. În scop sportiv, deocamdată, încă îi lăsăm. De altfel, în noul lor statut scrie foarte clar că folosesc sigla, culorile și toate celelalte ale CS FC Dinamo București, cu acordul acesteia. Adică al nostru. Este scris, nu trebuie să mai mergem la vreun tribunal”, a spus Bacria, concluzionând: „Echipa aia (n.r. – a lui Negoiță) nu are nimic”.

Este însă imposibil ca Negoiță să folosească marca FC Dinamo doar în scop sportiv. Echipamentul care se vinde în magazine are cusută pe piept sigla. Jucătorii sunt vânduți ca provenind de la FC Dinamo. Biletele vândute la meciuri, pentru care se încasează bani, sunt inscripționate cu „FC Dinamo”.

Negoiță nu a reușit să plătească datoria de două milioane de euro către Badea, bani cu care ar fi trebuit să plătească acțiunile cumpărate la SC FC Dinamo 1948 SA. Badea l-a dat în judecată și a reușit să instituie sechestrul asigurător pe acțiunile lui Negoiță. Sursele ProSport spun că în noiembrie expiră și ultimul răgaz pe care Badea i l-a acordat lui Negoiță ca să plătească. În caz contrar, acțiunile vor fi scoase la licitație. Există șanse mari ca Badea să răscumpere un pachet de 44% din totalul de 92%. Împreună cu cele 7% deja în posesia ACS FC Dinamo, acestea îi vor asigura din nou controlul asupra grupării din Liga 1.

Conform „Gazetei sporturilor”, ACS FC Dinamo, a lui Nicolae Badea, a depus la Primăria Sectorului 1 un proiect prin care cere finanțare de la bugetul public. Informația a fost confirmată, pentru ProSport, de Marius Bacria.

Solicitat încă de săptămâna trecută de ProSport, punctul de vedere al lui Ionuț Negoiță nu ne-a fost comunicat nici până în momentul de față.

 

Marca FC Dinamo protejată la OSIM

Marca FC Dinamo, restilizată și folosită în prezent, protejată internațional

 

 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×