Momente de panică totală la ultimul meci al echipei secunde a clubului Concordia Chiajna. „Vulturii” au făcut scor cu satelitul FCSB-ului, însă o altă scenă petrecută pe gazon le-a dat fiori celor prezenți. După un contact fizic dur, fotbalistul Codruț Anghel (23 de ani) a căzut pe teren și nu s-a mai ridic vreme de minute bune, scrie ilfovsport.ro.
Mai revoltător este faptul că puteam asista la un nou moment Ekeng din cauza lipsei de pregătire a organizatorilor partidei. Din momentul căderii lui Anghel pe teren și până la intervenția medicilor de pe ambulanță a trecut fix un minut, deși ambulanța este situată foarte aproape de teren la Chiajna, un stadion unde nu există foarte mult spațiu între tribune și băncile de rezerve. Pentru ca scenariul să fie complet, se pare că, în momentul în care a ajuns pe teren, ambulanța nu avea medic și nici aparatura necesară pentru a interveni corespunzător și a evita o nouă tragedie în fotbalulul autohton.
Codruț Anghel a povestit pentru ilfovsport.ro momentele de groază prin care a trecut la Chiajna și care a fost norocul său.
„Jucătorul Stelei face o preluare destul de largă cu un om în spate și apoi mă duc eu în dublaj. În momentul acela mă lovește cu cotul undeva în zona cervicală, în partea dreaptă, apoi mă lovesc cu capul și de gazon, pe aceeși parte. Auzeam ce se întâmplă în jurul meu, dar nu puteam să mă mai mișc sau să respir normal. Mi s-a spus că la un moment dat aveam puls 286. Salvarea nu pleca cu mine pentru că nu mergea targa, m-au luat cu o prelată, simțeam cum sunt mutat dintr-o parte în alta. N-aveau doctor, eu am avut mare noroc cu doamna doctor Olivia Timnea, care a mai rămas încă două minute să vadă meciul și în alea două minute s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Am avut noroc și la spital cu doctorul Eduard Oanță care m-a ajutat. Salvarea nu avea defibrilator și acesta a fost un motiv în plus pentru care nu puteau pleca cu mine, din cauza acelui incident cu Patrick Ekeng. A fost chemată o altă salvare, care nici aceea nu mai venea. M-au urcat până la urmă în salvare, nu mai știu cum și undeva prin oraș am fost mutat dintr-o salvare în cealaltă, cu care am ajuns la spital în coma de gradul 3. Eram pasibil de edem cerebral și dacă se întâmpla chestia asta, verdictul era deces. Am stat inconștient în jur de două ore și jumătate.
Trebuie să fii puternic psihic, pentru că asta e. Mă uit pe filmare de 5-6 ori să vad anumite momente, am puterea să ma uit. E bine că am trecut peste și că nu s-a întâmplat mai rău. Am avut în prima săptămână un program special, nu m-am antrenat cu echipa deloc. Eu am insistat să fiu pe bancă la meciul de sâmbătă, unde am jucat circa o jumătate de oră. N-am răspuns la manevre așa cum își doreau doctorii și am fost ținut în spital trei zile, pentru că încă se putea întâmpla ceva. Apoi, mi s-a spus că ar trebui să stau trei săptămâni și să port un guler cervical, dar după ce am ținut un tratament și mi-au fost făcute alte investigații, nu a mai fost nevoie decât de o săptămână de antrenament ușor fără contacte. Nu voiau să mă lase să joc sâmbătă, dar eu am insistat”, a spus Anghel.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER