Reacția lui Răzvan Burleanu după victoria cu Armenia. Ce spune despre viitorul lui Daum la națională

Reacția lui Răzvan Burleanu după victoria cu Armenia. Ce spune despre viitorul lui Daum la națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Burleanu îndeamnă la optimism după victoria obținută de România cu 1-0 în fața Armeniei. Președintele FRF spune că ar trebui să credem în șansele pe care le mai avem la calificare, deși acestea sunt foarte mici.

România a câștigat chinuit cu Armenia, printr-un gol marcat de Maxim în prelungiri. Însă Burleanu subliniază că sunt trei puncte care ne dau în continuare speranțe: „Trebuie să credem în șansa pe care o avem, indiferent de ce vor face adversarele noastre. O victorie obținută destul de greu. În schimb, dacă am fi reușit să obținem la fel victoriile în meciurile din Kazahstan și Polonia altfel am fi vorbit. E normal să avem această dezamăgire, cu toții ne doream să punem capăt celor 20 de ani de absență de la un CM

Șansele sunt foarte mici, dar nu trebuie să dezarmăm. Trebuia să câștigăm aceste două meciuri. Am obținut o victorie chinuită, mergem în Muntenegru ca să câștigăm. Dacă e să ne uităm la echipele de club, avem una singură calificată în EL. Dacă ne uităm unde joacă jucătorii noștri, nu-i regăsim la echipele de top. E o realitate care doare, dar ne obligă să ne uităm la rădăcini, să vedem ce trebuie să facem ca peste 5-6 ani să fim mai buni”, a declarat Răzvan Burleanu la DigiSport.

În ceea ce privește viitorul lui Christoph Daum la națională, Răzvan Burleanu spune că va lua o decizie la finalul preliminariilor, când de altfel și expiră contractul cu antrenorul german. Una peste alta, președintele FRF spune că valoarea fotbalului românesc nu ne-ar fi permis să visăm la o calificare la CM 2018:

„Mai avem trei meciuri și vom lua o deciziei în privința lui Daum. Mi-aș dorit să înscriem mai repede, dacă am fi făcut-o altfel ar fi decurs meciul. Naționala arată de locul pe care se află în momentul de față. Ca să avem o națională mai bună, avem nevoie de jucători români mai buni. Victoria tineretului din Bosnia ne-a surpins, o victorie grea. Jucătorii din generația această joacă la echipele de club. De ce? Pentru că cluburile trebuie să respecte o regulă care dă roade”, a încheiat Burleanu.


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Mădălin Ionescu este bolnav! Vedeta s-a internat de luni, în mare secret. Ce diagnostic a primit
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
Cota lui Dennis Man ”a explodat”! Record pentru fotbalistul Parmei
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
S-a aflat planul lui Dan Şucu la Genoa! Lovitura din contabilitatea clubului italian: unde ajunge afaceristul român de la Rapid
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii Ruse
Este şi Putin în pericol, după asasinarea generalului Igor Kirilov? Analiza lui Laurenţiu Pleşca, cercetător la Centrul Român de Studii…
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta Ion Ţiriac în fotbal
Ilie Năstase, reacţie savuroasă atunci când a auzit că Dan Şucu a preluat-o pe Genoa! Ce a spus despre varianta…
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Călin Georgescu a promis! Anunț pentru toți românii: Vă garantez că...
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Oficial! Dan Şucu este noul acţionar majoritar al clubului Genoa din serie A
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
Simona Halep, wild card pentru calificările de la Australian Open. Cum a reacționat sportiva
×