Kayserispor a câștigat meciul din deplasarea de la Sivasspor, scor 2-0, iar echipa lui Marius Șumudică a urcat până pe locul 5 în clasamentul primei ligi din Turcia.
Tehnicianul român a iscat un mic scandal în Turcia după ce s-a bucurat excesiv la golurile marcate de Bulut și StojiljkoviÇ, reușite ce au adus a doua victorie pentru Kayserispor.
La final, Șumudică și-a cerut scuze pentru comportamentul său, însă le-a explicat jurnaliștilor turci că vor mai asista la astfel de momente deoarece acesta este stilul său.
„Ați prefera să stau pe scaun? Acesta sunt eu. Îmi cer scuze dacă am fost înțeles greșit, nu am vrut să arăt lipsă de respect față de adversari, doar am vrut să mă bucur alături de suporterii noștri. Am făcut un joc de pase foarte bun și am ținut bine de minge, lucru deloc ușor în condițiile în care au venit 17 jucători noi la echipă. Îi felicit pe jucători și îl felicit pe arbitru care a avut un meci foarte bun”, a declarat Marius Șumudică la finalul partidei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER