Liga Campionilor | Doar Feyenoord și APOEL nu au marcat într-o seară cu 26 de goluri. Ronaldo a făcut „dubla”, City s-a distrat în Olanda, iar Tottenham a pus-o la respect pe Dortmund. Toate rezultatele de miercuri

Liga Campionilor | Doar Feyenoord și APOEL nu au marcat într-o seară cu 26 de goluri. Ronaldo a făcut
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Feyenoord (învinsă de City) și APOEL (învinsă de Real) au fost singurele echipe care nu au reușit să marcheze într-o seară de Ligă care a adus 26 de goluri!
  • Real Madrid n-a avut nicio emoție și a câștigat cu 3-0 meciul cu fosta adversară a Viitorului, iar Ronaldo a reușit o „dublă”, dar și o mare ratare (detalii aici).
  • În cele mai echilibrate meciuri ale serii, Tottenham a trecut de Dortmund, 3-1 pe Wembley, după o „dublă” a golgheterului Harry Kane și un gol al lui Son, iar Liverpool și Sevilla au remizat, 2-2 pe Anfield, în reeditarea finalei Europa League de acum doi ani.
  • Cea mai clară victorie a serii i-a aparținut lui Manchester City, care a marcat de patru ori pe terenul lui Feyenoord. Fundașul John Stones a reușit o „dublă”.
  • La primul meci din istorie în grupele Ligii, RB Leipzig a scos un rezultat de egalitate, 1-1 pe teren propriu cu AS Monaco, semifinalista de anul trecut.
  • Momentul șocant al serii a fost oferit de fanii lui Spartak Moscova, care au aruncat cu o „rachetă” spre arbitrul meciului cu Maribor (detalii aici).

GRUPA E

Liverpool – Sevilla 2-2 (Firmino 21, Salah 37 / Ben Yedder 5, Correa 72)

  • Liverpool: Karius – Gomez, Matip, Lovren, Moreno – Can, Henderson, Wijnaldum – Salah, Firmino, Mane
  • Sevilla: Rico – Mercado, Pareja, Kjaer, Escudero – Banega, N’Zonzi, Pizarro – Jesus Navas, Ben Yedder, Correa

Maribor – Spartak Moscova 1-1 (Bohar 85 / Samedov 59)

  • Maribor: J. Handanovic -0 Milec, Rajcevic, Suler, Viler – Vrhovec, Kabha – Bajde, Ahmedi, Bohar – Tavares
  • Spartak: Rebrov – Bocchetti, Kutepov, Djikia – Eshchenko, Pasalic, Fernando, Glushakov, Kombarov – Adriano, Promes

GRUPA F

Feyenoord – Manchester City 0-4 (Stones 2, 63, Aguero 10, Gabriel Jesus 25)

  • Feyenoord: Jones – St. Juste, Botteghin, Van der Hejiden, Nelom – Amrabat, El Ahmadi, Vilhena – Berghuis, Kramer, Boetius
  • City: Ederson – Stones, Fernandinho, Otamendi – Walker, B. Silva, D. Silva, De Bruyne, Mendy – Gabriel Jesus, Kun Aguero

Șahtior Donețk – SSC Napoli 2-1 (Taison 14, Ferreyra 58 / Milik pen. 71)

  • Șahtior: Pyatov – Srna, Ordets, Rakitsky, Ismaily – Fred, Stepanenko – Marlos, Taison, Bernard – Ferreyra
  • Napoli: Reina – Hysaj, Albiol, Koulibaly, Ghoulam – Zielinski, Diawara, Hamsik – Callejon, Milik, Insigne

GRUPA G

RB Leipzeig – AS Monaco 1-1 (Forsberg 33 / Tielemans 35)

  • RB Leipzig: Gulacsi – Klostermann, Orban, Upamecano, Halstenberg – Sabitzer, Demme, Ilsanker, Forsberg – Poulsen, Werner
  • Monaco: Benaglio – Toure, Glik, Jemerson, Jorge – Fabinho, Moutinho – Sidibe, Tielemans, Diakhaby – Falcao

FC Porto – Beșiktaș 1-3 (Marega 21 / Talisca 14, Tosun 28, Babel 86)

  • FC Porto: Casillas – Ricardo, Felipe, Marcano, Telles – Corona, O. Torres, Pereira, Brahimi – Marega, Soares
  • Beșiktaș: Fabricio – Adriano, Pepe, Tosic, Erkin – Hutchinson, Ozyakup – Quaresma, Talisca, Babel – Tosun

GRUPA H

Real Madrid – APOEL Nicosia 3-0 (Ronaldo 12, pen. 50, Ramos 61)

  • Real Madrid: K. Kavas – Carvajal, Nacho, Ramos, Marcelo – Modric, Casemiro, Kovacic – Isco, Ronaldo, Bale
  • APOEL: Waterman – Vouros, Rueda, Carlao, Lago – Sallai, N. Morais, Vinicius, Aloneftis – Ebecilio, De Camargo

Tottenham Hotspur – Borussia Dortmund 3-1 (Son 4, Kane 15, 60 / Yarmolenko 11)

  • Tottenham: Lloris – Aurier, Alderweireld, D. Sanchez, Vertonghen, Davies – Son, M. Dembele, Dier, Eriksen – Kane
  • Dortmund: Burki – Piszczek, Sokratis, Toprak, Toljan – Dahoud, Sahin, Kagawa – Pulisic, Aubameyang, Yarmolenko

GRUPA A

Manchester United – FC Basel 3-0 (Fellaini 35, Lukaku 53, Rashford 84)

  • United: De Gea – Young, Smalling, Lindelof, Blind – Matic, Pogba – Mkhitaryan, Mata, Martial – Lukaku
  • Basel: Vaclik – Akanji, Suchy, Balanta – Lang, Xhaka, Zuffi, Riveros – Steffen, Van Wolfswinkel, Elyounouss

Benfica Lisabona – TSKA Moscova 1-2 (Seferovic 50 / Vitinho pen. 63, Zhamaletdinov 72)

  • Benfica: Bruno Varela – Andre Almeida, Luisao, Lisandro, Grimaldo – Filipe Augusto, Pizzi, Salvio, Zivkovic – Jonas, Seferovic
  • ȚSKA: Akinfeev – Fernandes, Vasin, V. Berezutski, A. Berezutski, Schennikov – Golovin, Wernbloom, Dzagoev – Olanare, Vitinho

GRUPA B

Bayern Munchen – Anderlecht 3-0 (Lewandowski pen. 12, Thiago 65, Kimmich 90+1)

  • Bayern: Neuer – Kimmich, Martinez, Sule, Rafinha – Tolisso, Thiago – Robben, James, Ribery – Lewandowski
  • Anderlecht: Sels – Chipciu, Spajic,   Kums, Deschacht, Najar – Stanciu, Dendoncker, Trébel, Hanni – Teodorczyk

Celtic – Paris Saint-Germain 0-5 (Neymar 19, Mbappe 34, Cavani pen. 40, 85, Lustig aut. 83)

  • Celtic: Gordon – Ralston, Lustig, Simunovic, Tierney – Brown, Ntcham – Roberts, Armstrong, Sinclair – Griffiths
  • PSG: Areola – Dani Alves, Thiago Silva, Marquinhos, Kurzawa – Motta, Verratti, Rabiot – Neymar, Cavani, Mbappe

GRUPA C

AS Roma – Atletico Madrid 0-0

  • AS Roma: Alisson – Peres, Manolas, Jesus, Kolarov – Nainggolan, De rossi, Strootman – Defrel, Dzeko, Perotti
  • Atletico: Oblak – Juanfran, Savic, Godin, Filipe Luis – Saul, Thomas, Gabi, Koke – Griezmann, Vietto

Chelsea – Qarabag 6-0 (Pedro 6, Zappacosta 30, Azpilicueta 55, Bakayoko 72, Batshuay 76, 82)

  • Chelsea: Courtois – Azpilicueta, Christensen, Cahill – Zappacosta, Kante, Fabregas, Alonso – Willian, Pedro – Batshuayi
  • Qarabag: Sehic – Medvedev, Sadiqov, Huseynov, Jeznicak – Qarayev, Almeyda – Gerrye, Micel, Enrike – Ndlovu

GRUPA D

Barcelona – Juventus 3-0 (Messi 45, Rakitic 56, Messi 69)

  • Barcelona: Ter Stegen – Semedo, Pique, Umtiti, Alba – Busquets, Iniesta, Rakitic – Messi, Suarez, Dembele
  • Juventus: Buffon – De Sciglio, Barzagli, Benatia, Alex Sandro – Bentancur, Pjanic, Matuidi – Douglas Costa, Higuain, Dybala

Olypmiakos – Sporting Lisabona 2-3 (Pardo 90, 90+3 / Doumbia 2, G. Martins 13, Bruno Fernandes 43)

  •  Olympiakos: Kapin – Elabdellaoui, Romao, Engels, Figueiras – Gillet, Odjidja, Carcela, Fortounis, Marin – Djurdjevic
  •  Sporting: Rui Patrício – Piccini, Coates, Mathieu, Silva – Acuna, W. Carvalho, Battaglia, Gelson – Bruno Fernandes – Doumbia

23:23 Lucrurile scapă de sub control pe Stamford Bridge, iar azerii de la Qarabag ies foarte șifonați. Belgianul Batshuayi, preferat lui Morata în această seară, face dubla în doar șase minute și scorul devine 6-0, în minutul 82. Pe Camp Nou, Buffon a comis o greșeală mare, Suarez a marcat, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid.

Interesant e că Chelsea a marcat șase goluri din doar opt șuturi.


23:14 MESSI la puterea a doua! Superstarul argentinian creează o nouă fază marcă înregistrată, intră nestingherit în careu, zâmbește pe lângă doi fundași adverși, șutează tot cu stângul, îl lasă din nou fără replică pe Buffon și revanșa catalanilor e totală!


23:08 Bayern închide conturile cu Anderlecht, după ce Thiago Alcantara face 2-0 din centrarea lui Rafinha, iar Messi s-a ales cu un cartonaș galben după ce a insistat prea mult pe lângă slovenul Damir Skomina.


23:01 Alexandru Chipciu și Nicolae Stanciu au o evoluție foarte, foarte curajoasă pe Allianz Arena, iar fostul șeptar din Ghencea a avut șansa golului carierei, dar a lovit bara! Stanciu a avut și el două șuturi periculoase înainte să fie schimbat, iar Anderlecht nu se dă, încă, bătută, chiar dacă joacă cu un om în minus.

Barcelona face 2-0 pe Camp Nou și e aproape să-și ia revanșa pentru eliminarea de anul trecut. A marcat Rakitic, după o fază creată de Messi.


22:50 Au început reprizele secunde, iar seara portughezilor e din ce în ce mai bună: Benfica a deschis scorul contra rușilor de la ȚSKA, grație elvețianului Seferovic. În Scoția, PSG se distrează, dar Mbappe a tras o sperietură serioasă, după ce un fan a intrat pe teren și a încercat să-l lovească.

 


22:34 În sfârșit, MESSI! Starul argentinian marchează primul gol al carierei în poarta lui Buffon, în minutul 45 din Barcelona – Juve, după ce primește o pasă de la Suarez și șutează superb cu stângul, la colțul lung. Pauză pe toate stadioanele, iar Stanciu și Chipciu ar trebui să fie mulțumiți cu scorul înregistrat la Munchen după primele 45 de minute.


22:27 E timpul pentru spectacol! După ce Neymar a deschis scorul și Mbappe a făcut 2-0, a venit rândul lui Cavani, al treilea nume greu din atacul lui PSG, să înscrie în poarta lui Celtic. Uruguayanul a făcut-o din penalty, iar francezii trimit deja un semnal puternic în acest debut de campanie.

În altă ordine de idei, Sporting conduce cu 3-0 pe terenul lui Olympiakos în, poate, cel mai neașteptat rezutlat al serii.


22:17 Zapacosta, ultima achiziție a lui Chelsea, tocmai a luat mingea din propriul careu, a driblat tot pe banda dreaptă, iar când a încercat să centreze a lovit mingea greșit și l-a învins pe nefericitul portar al lui Qarabag. E 2-0 pentru echipa lui Conte pe Stamford Bridge, iar noi ne întrebăm dacă Thibaut Courtois va fi creditat cu o pasă decisivă, pentru că el i-a transmis mingea italianului înainte ca lucrurile să se precipite 🙂

CLICK AICI PENTRU A VEDEA GOLUL LUI ZAPACOSTA

Pe Camp Nou, fotbalul e spectaculos, ocaziile apar mai des în contul lui Juve, dar scorul rămâne 0-0.


22:08 Lui Neymar chiar îi place să joace contra lui Celtic! Brazilianul are nevoie de doar 19 minute pentru a deschide scorul în Scoția, după o pasă bună a lui Rabiot și o finalizare simplă din poziție de unu vs. unu cu Gordon, iar cifrele lui contra scoțienilor arată într-un mare fel: cinci goluri și șase pase decisive în cinci meciuri.


21:57 12 minute. Atât a rezistat Anderlecht în fața tăvălugului Bayern. Kums l-a faultat în careu pe Lewandwoski, a văzut cartonașul roșu, starul polonez a transformat fără probleme penalty-ul primit, iar misiunea devine, acum, una imposibilă.


21:50 A marcat pe Arena Națională, iar acum e primul om care înscrie în grupele Ligii. Seydou Doumbia a deschis scorul după doar două minute în Olympiakos – Sporting, iar fosta adversară a FCSB-ului începe faza grupelor cum nu se poate mai bine. Pedro a înscris și el un gol superb, iar Chelsea pare gata să facă scor cu Qarabag.


21:45 Au început cele opt meciuri! Conform graficii, Chipciu și Stanciu se vor ocupa de flancul drept al lui Anderlecht, dar sunt șanse ca sistemul să fie altul. Ne vom lămuri, oricum, pe parcursul meciului din Germania.


21:30 Paul Pogba e căpitanul lui Manchester United în această seară, contra lui Basel, și a sărbătorit cum se cuvine momentul, cu o freză în stilul caracteristic.


21:05 Barca vs. Juve înseamnă și Messi vs. Dybala sau prezent vs. viitor, iar cifrele celor două vedete argentiniene vorbesc de la sine.


20:50 Bună seara! Dăm startul unui nou sezon de Ligă cu meciuri care mai de care mai interesante. Avem derby-ul Barcelona – Juventus, iar vestea bună pentru noi e că Stanciu și Chipciu sunt titulari contra lui Bayern Munchen, chiar pe Allianz Arena. Puteți vedea, mai sus, toate echipele de start.


  • Grupa A pare la prima vedere deja decisă, Manchester United fiind net superioară valoric adversarelor sale. În prima rundă, trupa lui Mourinho primeste vizita elvețienilor de la FC Basel. Cele doua nu sunt străine una de cealaltă. În sezonul 2011/2012, cele doua s-au întâlnit în grupa C, alături de Benfica și Oțelul Galați, trupa condusă pe atunci de Heiko Vogel învingând în ultima etapă Manchester-ul lui Ferguson pentru a accede în optimile competiției, diavolii terminând doar pe locul 3. De partea cealaltă, Benfica si Tska Moscova se duelează pentru prima dată in grupele competiției, cele două întâlnindu-se ultima oară într-o competiție europeană în sezonul 2004/2005, într-o dublă manșă din 16-zecimile Cupei Uefa, Tska reușind sa treacă mai departe după 3-1 la general.
     
  • Grupa B aduce împreuna două din cele mai puternice echipe din Europa, Bayern Munchen și Paris Saint-Germain. În prima etapă, Chipciu si Stanciu se deplasează pe Allianz Arena pentru a ține piept trupei lui Carlo Ancelotti. Ultimele două dueluri europene datează din 2008, când Bayern câștiga dubla manșă din optimile Cupei Uefa cu 6-2. Cele două au mai fost o dată adversare in grupele CL în sezonul 2002/2003,  Bayern terminând grupa respectiva pe locul 2, în timp ce belgienii au terminat pe 4, la egalitate de puncte cu Celtic (7 puncte), cele 3 fiind și de data aceasta adversare în cea mai titrată competiție. Celtic-PSG este celălalt meci al grupei, cele două fiind pentru prima dată adversare în Europa. Toți ochii sunt ațintiți spre noile vedete ale trupei lui Unay Emery, Mbappe și Neymar, așteptările fiind foarte mari anul acesta din partea conducerii, dar și a suporterilor.
     
  • Grupa C este una din cele mai echilibrate grupe anul acesta, Chelsea, Roma și Atletico Madrid luptându-se pentru primele doua locuri, în timp ce Qarabag va incerca să se ridice la nivelul adversarelor sale, sperând poate la un loc ce ii poate permite continuarea in Europa. Trupa lui Simeone va face deplasarea pe Stadio Olimpico din Roma, în timp ce Chelsea va încerca sa inceapă campania cu o victorie pe Stamford Bridge împotriva azerilor. Cele doua dueluri nu au istoric în Europa.
     
  • Grupa D aduce meciul capului de afiș de mâine seara. Barcelona-Juventus devine deja un duel de tradiție in Champions League, după ce în 2015 Barcelona a câștigat finala în fața torinezilor cu 3-1. Doi ani mai târziu, Juventus și-a luat o minirevanșă în sferturi împotriva catalanilor, izbutind o calificare cu 3-0 la general, fiind învinsă în finala de Real Madrid (1-4).  Fosta adversară a FCSB-ului din play-off, Sporting Lisabona, va face deplasarea în Grecia pentru a juca împotriva lui Olympiakos, cele două cel mai probabil luptăndu-se pentru locul 3, care asigură un parcurs în Europa League.

GRUPA A

  1. Manchester United – FC Basel
  2. Benfica Lisabona – TSKA Moscova

GRUPA B

  1. Bayern Munchen – Anderlecht
  2. Celtic – Paris Saint-Germain

GRUPA C

  1. AS Roma – Atletico Madrid
  2. Chelsea – Qarabag

GRUPA D

  1. Barcelona – Juventus
  2. Olypmiakos – Sporting Lisabona

 

  • Grupa E începe cu derby-ul Liverpool-Sevilla , din care mai fac parte Spartak Moscova și Maribor. Liverpool este pregatită să-și ia revanșa împotriva spaniolilor, după înfrangerea suferită în finala Ligii Europei din 2016, scor final 3-1. Cele două sunt favorite la locurile ce asigură continuarea în Champions League, însă drumul este lung, cu toate că un eventual loc 3 sau chiar 4 ar fi o dezamăgire pentru ambele cluburi, Liverpool revenind la masa bogaților după 3 ani de absență. În cealaltă confruntare, se înfruntă două campioane din tările lor, Maribor, gazda meciului, câștigând sezonul trecut al 14-lea lor titlu, și Spartak Moscova, venită dintr-un campionat mult mai puternic, considerată poate o campioana surpriză anul trecut, având în vedere investițiile celor de la CSKA Moscova și Zenit St. Petersburg. Rușii sunt considerați favoriți mâine seară, cu toate că au un început slab de campionat, cu doar 12 puncte în 9 etape, aflându-se pe locul 9, la tot atâtea puncte de liderul Zenit.
     
  • Grupa F ne prezintă un Manchester City care nu-și permite pași greșiți în acest sezon, investind sume imense vara aceasta pentru a-și întări apărarea, punctul slab al sezonului trecut. Trupa lui Guardiola se va deplasa în Olanda, pe terenul campioanei Feyenoord. Englezii pornesc favoriți cerți în această partidă, fiind și principalii candidați la primul loc în această grupă.Napoli are și ea ambiții ridicate sezonul acesta, chiar daca investițiile au fost minore, lotul este unul omogen, și după un parcurs bun în campionat sezonul trecut, dar și în Champions League, fiind eliminați de Real Madrid în optimi. Sarri și jucătorii săi vor avea totuși o deplasarea grea în Ucraina, urmând să joace împotriva fostei echipe a lui Mircea Lucescu, Șahtior Donețk.
     
  • Grupa G este una dintre cele mai echilibrate și imprevizibile grupe. Cu două campioane, Monaco și Beșiktas, cu FC Porto care a terminat doar pe locul secund sezonul trecut, dar cu o echipă foarte bună, și cu revelația sezonului trecut din Bundesliga,vicecampioana RB Leipzeig. Monaco va face deplasarea în Germania, în speranța de a face uitată înfrangerea umilitoare suferită etapa trecută în fața lui Nice, scor 0-4. Este al doilea meci fără Mbappe în lot, plecarea francezului fiind simțită din plin până în acest moment. Porto primește vizita lui Beșiktas, echipa turcă întărindu-se serios anul acesta, Pepe, Alvaro Negredo, Jeremain Lens, Gokhan Tore, Gary Medel și Talisca fiind toți transferuri importante, care cu sigurantă vor întări echipa turcă, o primăvară fiind foarte posibilă pentru echipa antrenată de Senol Gunes.
     
  • Grupa H o aduce pe Real Madrid într-o toamnă foarte grea anul acesta, fiind în ciuda începutului foarte slab de sezon favorită certă la primul loc din grupă. Forma din ultimele meciuri este îngrijorătoare pentru fani, după doar 2 remize în ultimele 2 partide pe Santiago Bernabeu, fiind deja la 4 puncte în spatele Barcelonei. Aceștia însă vor întâlni acasă echipa cea mai slab cotată, foști adversari ai Viitorului, APOEL Nicosia, meciul perfect pentru ca Real Madrid să-și reintre în forma aratată sezonul trecut. Cristiano Ronaldo revine în primul unsprezece, fiind absent în ultimele 4 etape după suspendarea primită de federația spaniolă, după turul Supercupei Spaniei împotriva Barcelonei. Un meci mult mai disputat este cel dintre Tottenham Hotspur și Borussia Dortmund. Tottenham a dezamăgit sezonul trecut în Europa, terminând doar pe locul 3 în Champions League, fiind apoi eliminată în 16-zecimi de Gent (4-2 la general). Nemții au fost eliminați din sferturile competiției de AS Monaco (6-3 la general), după ce anterior trecuseră de portughezii de la Benfica. Se așteaptă un spectacol pe teren, dar și în tribune!  

GRUPA E

  1.  Liverpool – Sevilla
  2.  Maribor – Spartak Moscova

GRUPA F

  1. Feyenoord – Manchester City
  2. Șahtior Donețk – SSC Napoli

GRUPA G

  1. RB Leipzeig – AS Monaco
  2. FC Porto – Beșiktas

GRUPA H

  1. Real Madrid – APOEL Nicosia
  2. Tottenham Hotspur – Borussia Dortmund

*Toate meciurile se vor juca de la ora obișnuită de Champions League, 21:45.

Octavian Vasilescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Motivul pentru care Elena Ceaușescu a fost poreclită „Păsărica”. De ce i se spunea așa
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Gigi Becali, derapaj în ziua alegerilor! George Simion l-a scos de pe speaker după ce l-a auzit, live pe TikTok
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
Rezultate şocante! Un candidat vine tare pe turnantă, răsturnare de situaţie. EXIT POLL la ora 18
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt în spatele unui TIR pe o șosea din Hunedoara
Un copil de 9 ani și o tânără de 25 de ani, la spital după ce mașina lor s-a înfipt…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
INTERDICȚIA halucinantă primită de Gabriel Cotabiță de la fiicele sale. Artistul a fost nevoit să se supună...
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×