În premieră pentru România, Superkombat va organiza un festival dedicat sporturilor de contact. Timp de trei zile, la finalul acestei săptămâni, luptători din toată lumea vor fi prezenți la Romexpo pentru a-și arăta calitățile pentru a prinde un contract cu promoția condusă de Eduard Irimia, care tocmai a organizat primele evenimente în China.
Totul va avea loc la Romexpo, în aer liber, începând de la demonstrații și până la cele două gale pe reguli Superkombat. De altfel, cei mai buni luptători vor primi contracte în China, oficialii asiatici urmând să fie prezenți la gală.
Astfel, programul va începe vineri, de la ora 16:00, atunci când vor avea loc primele înscrieri pentru selecțiile „Se caută un greu”.Ulterior, de la ora 18:00, sportivii români care vor urca în ring sâmbătă vor efectua cântarul oficial, iar două ore mai târziu va avea loc și prezentarea acestora.
Acțiunea va începe sâmbătă dimineață, atunci când va începe a doua sesiune de înscrieri, de la ora 11:00, iar o oră mai târziu, vor debuta selecțiile propriu zise. Înscrierile sunt libere și sunt așteptați sportivi din întreaga țară, cei mai buni urmând să semneze contracte. Sportivii trebuie să vină echipați pentru sparring.
Imediat după încheierea selecțiilor, vor începe demonstrațiile de kickboxing și alte arte marțiale, campioni din toate sporturile fiind invitați pentru a le oferi din experiența lor fanilor, dar și sportivilor aflați la debut de carieră. Pe parcursul zilei nu vor lipsi momentele artistice, dar și concursurie de skanderbeg, accesul publicului fiind gratuit până la ora 18:00.
Ulterior, sâmbătă, de la ora 19:00, va debuta prima gală New Heroes, unde vor fi prezenți sportivi români din toată țara, printre care campionul la box Eugen Stan, Dragoș Imbrea, Andrei Bălici, Ștefan Irimia, Călin Petrișor, Ion Grigore și Ozel Mustafa.
Acest eveniment va precede gala mare care va avea loc a doua zi, duminică, de la aceeași oră, și unde vor fi prezente nume precum Cristian Spetcu, Cosmin Ionescu, Dumitru Țopai, Giuseppe de Domenico, Patrick Schmid, Alexandru Radnev sau Amed West. Prețul unui abonament normal pentru ambele gale este de 50 de lei, în timp ce pentru zona VIP costă 100 de lei accesul pentru fiecare gală.
Duminică, până în gala care va închide festivalul, fanii vor avea acces gratuit la demonstrațiile de arte marțiale și powerlifting programate pe parcursul întregii zile, începând cu ora 12:00.Festivalul Superkombat este prezentat alături de brandul Holsten, bereea germană numărul 1 în România, în colaborare cu Borsec și Primăria Sectorului 1.
„Festivalul Superkombat este o idee de-a mea pe care voiam să o pun de mai multă vreme în aplicare. Acum, datorită parteneriatelor cu Primăria Sectorului 1, Holsten și Borsec, vom avea parte de două zile pline de adrenalină. Totul va fi în aer liber, pe o suprafață de câteva zeci de mii de metri pătrați. Un altfel de Oktoberfest, dar de unde nu vor lipsii micii și berea. În cadrul celor două gale vom avea selecții pentru circuitul mondial în special pentru categoria grea. Evenimentul de pe 16 se va numi Se caută un greu pentru Superkombat”, a precizat Eduard Irimia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER