Proptită în geamul casei de bilete a stadionului din Ploiești, o fotografie cu o distribuție mai veche a Astrei ne teleportează în trecut. Un trecut plin. Plin de întâmplări de tot felul petrecute pe un gazon care parcă încă mai pontează crampoanele lui Beraru sau Ciorea. Pentru că suprafața Arenei Columbia arată impecabil chiar și acum. E locul în care Astra 2, echipa lui Marius Măldărășanu, își poartă luptele de acasă. Dar e mai ales locul în care formația lui Edi Iordănescu se antrenează pentru meciurile de la Giurgiu sau din deplasările din Liga 1.
Soarele arde cu putere și sesiunea de dimineață a antrenamentului dintr-o zi de septembrie nefiresc de caldă se încheie aproape de ora 12:00. Iliev, Ioniță, Seto și ceilalți mai trosnesc încă de vitalitate. La fel ca și Gheorghe Rohat, acum șef al Centrului de copii și juniori al Astrei. Zvelt și tonic, fostul fundaș central pare că încă ar mai intra prin alunecare la un atacant actual din Liga 1. Chiar și la Anthony Le Tallec, francezul venit în vară la echipa lui Ioan Niculaie.
„Am terminat antrenamentul dar mă duc să mă spăl pe mâini și să mănânc. Durează doar 10 minute. Mă aștepți?”, ni se adresează Tony, ștergându-și fruntea asudată.
În vârstă de 32 de ani, Le Tallec face parte din clubul restrâns al fotbaliștilor rasați care au ales să joace în România. E campion mondial U 17 cu Franța și vicecampion european U 16, a lucrat cu Gerard Houllier și Rafa Benitez la Liverpool și a fost considerat unul dintre cei mai promițători jucători dați de fotbalul lui Platini și Zidane. Ajuns pe Anfield într-o perioadă în care echipa era înțesată de vedete, Le Tallec a stat ca pe ace. Pentru că, firesc, voia să joace. Cu reale calități de jucător cu ștaif și mângâiat de britanici cu apelativele Genius și Le Tallent, Anthony nu și-a așteptat locul. A inițiat o discuție cu Benitez și a hotărât să plece împrumut în Franța. A fost momentul în care și-a tăiat, poate, singur craca de sub picioare. Nu a căzut într-un gol imens, pentru că a continuat să evolueze în Ligue 1 sau din nou în Anglia, la Sunderland. Dar regretul legat de Liverpool mai persistă.
Cât timp ai la dispoziție? 20 de minute, te rog. Avem al doilea antrenament al zilei puțin mai târziu. Și…
Două antrenamente într-o zi? Da, e OK.
OK, 20 de minute să fie atunci. Ascult.
Cum ai ajuns tu în România? Ce te-a făcut să vii aici luând în considerare CV-ul tău… Am avut câteva variante în vară, după ce am jucat în Grecia timp de doi ani, dar am vrut să rămân în afara Franței. Nu am vrut să mă mai întorc în campionatul țării mele și când Edi Iordănescu m-a asunat, am început să mă gândesc serios la propunerea lui. Mi-a zis că mă vrea neapărat la echipă și atunci am pus la cale primul pas.
Care a fost? Să vizitez echipa și orașul.
Giurgiu sau Ploiești? București. Stau în Bucuresti, dar am avenit și aici, la Ploiești, apoi m-am dus la Giugiu ca să văd stadionul și am discutat pentru mult timp cu Edi pentru a-i înțelege planurile, pentru a-mi exprima doleanțele… Și așa, în scrut timp, am văzut că nu-s doar vorbe, chiar mă dorește! Și am decis să semnez cu Astra (n.r. – francezul și-a pus semnătura pe o înțelegere pe două sezoane). Printre argumentele care m-au convins s-a numărat și faptul că echipa juca în Euriopa League, dar din păcate nu mai suntem angrenați în această competiție. Dar acum nivelul nostru de joc a crescut substanțial și realizez în fiecare zi că am luat decizia optimă pentru cariera mea și pentru familia mea. Astra are potențial, ne exprimăm din ce în ce mai bine. Avem posesie, suntem o formație echilibrată, lângă noi cresc tineri care pot aduce varietate în joc.
Mocirla din Ghencea: Anthony La Tallec, tackling made in Premier League. Pompiliu Stoica a rezistat… în Steaua – Liverpool 1-1 FOTO Mediafax
„Când i-am spus soției că venim în România, a fost foarte supărată. Acum îmi spune: >”. Obiectiv turistic pe termen scurt: „Sunt curios cât timp ne va lua să o vizităm pe toată…”
Odată semnătura pusă pe contract, ce impact a avut asupra ta România. Ți-ai mai adus aminte ceva din 2003, de la meciul Steaua – Liverpool, 1-1? (Claudiu Răducanu / Traore, 6.11.2003, Ghencea) Nu prea multe, știi cum e, te cazezi, faci un antrenament, îți faci niște amintiri prin geamul autocarului despre orașul în care joci și cam atât. Am intrat în repriza a doua atunci (n.r. – min.57, în locul lui El Hadji Diouf), era un teren foarte greu, și s-a terminat meciul la egalitate. Acum am fost surprins de ceea ce am văzut. Când am decis să vin aici, mai întâi am vrut să vizitez locurile și am fost impresionat de oraș și de faptul că Ploieștiul nu este departe de Bucureșți. Aspectul esențial a fost să locuiesc în București pentru familia mea, am o fetiță în vârstă de 9 ani, Lyia, care învață la Școala Franceză, și lucrurile s-au brodat pentru mine. Am mai avut ofertă de la două cluburi din Germania, o formație din Turcia, dar am zis că prefer România.
Spune-mi ce ți-a zis soția când i-ai zis că veniți în România? A fost foarte supărată. Pentru că plecam din Grecia, unde nivelul de viață era destul de ridicat și opțiunile pentru familie erau variate. Dar când a ajuns aici, mi-a zis: „Not bad, not bad!”
De ce? Ce a determinat-o să spună asta? Nu știu cum să-ți răspund la întrebarea asta, pentru că noi de curând am început să vizităm orașul. Eu am tot avut meciuri toată vara, de când am semnat cu Astra… Dar pot să-ți spun că parcurile, mall-urile, lacul Herăstrău. Și îmi place Casa Poporului, aș vrea să o vizităm, sunt curios cum arată și cât timp ne va lua să o vizităm, știu că e a doua cea mai mare clădire a lumii după Pentagon. Am vrut să mergem săptămâna asta, dar o vom vizita curând…
Nu poți face un întreg tur, doar o parte poate fi vizitată… E OK și atât.
Metale prețioase. Cu vărul său, Sinama-Pongolle
Frizură army. Campion mondial U 17
Anthony Le Tallec (32 de ani) a devenit vicecampion european cu naționala Franței U16 (2000) și a luat aur cu naționala „cocoșilor” la Mondialul U 17 (2001). La CM U 17 competiție a devenit cel mai bun pasator al turneului la care au mai evoluat fotbaliști precum Xavi și Fernando Torres sau Mascherano și Tevez. Anthony mai are un frate, Damien, jucător la Steaua Roșie Belgrad
Suvenir. Emmanuel Macron și soția sa, la Muzeul Satului. Le Tallec nu a mai ajuns la recepția de la Ambasa Franței FOTO Mediafax
Bad timing: de ce l-a ratat pe președintele Franței. „Îmi place Macron, e ambițios și are o viziune modernă despre democrație. Am fost invitat și eu când a sosit în România”. Ce spune jucătorul Astrei despre atacurile teroriste din toată lumea
Am văzut pe pagina ta de twitter că-l admiri pe Emmanuel Macron… Îmi place acest președinte pentru că e tânăr, e ambițios și trebuie să avem o viziune nouă, îi ascult discursul, îmi place strategia lui și cred că Franța va progresa cu el în frunte.
Nu te-ai întâlnit cu el în timpul vizitei lui în România? Îmi place acest președinte, am vrut să mă duc pentru că prietenii mei din București au mers. Mulți francezi din Bucuresti am fost invitați la amabsadă, dar n-am putut să mai ajung, trebuia sa iau o hârtie de a ambasadă. Cred că numele său va reprezenta un capitol important din istoria Franței.
Macron a spus că lupta împotriva terorismului islamist a devenit prima dintre prioritățile dilomației franceze pe 2018. Ce simte un francez când deschide televizorul sau intră pe smart-phone și află despre actele de terorism care se abat asupra Franței? Îmi lasă un gust amar și mă tem pentru viața apropiaților mei. E incredibil ce se întâmplă în lume! Când jucam în Grecia și aflam despre aceste drame, puneam imediat mâna pe telefon să-i sun pe ai mei. Locuiesc foarte aproape de Paris… Și am în Paris foarte mulți prieteni. Cred că e periculos acum peste tot în Franța, nu mai ești în siguranță nicăieri.
Care e în opinia ta cea mai importantă personalitate din istoria Franței? Charles de Gaulle… Și Napoleon… Mă bucur să văd că aveți o zonă în București care-i poartă numele lui Charles de Gaulle. Trec mereu pe acolo.
Platini, Zidane sau Griezmann? Zidane, desigur, e cel mai valoros și uite că teoria potrivit căreia un mare fotbalist nu poate deveni și un mare antrenor nu prea stă în picioare. Zidane a reușit la Real Madrid să gestioneze bine relația cu jucători cu o personalitate puternică, ceea ce nu e ușor, și a format o echipă aproape imbatabilă.
Câștigați voi sau Germania Mondialul de anul viitor? Sper, avem o arie de selecție foarte mare în acest moment, dar uite! Am făcut egal cu Luxemburg.
Dacă ai fi în locul lui Didier Deschamps, câte ore ți-ar trebui ca să stabilești linia ofensivă a naționalei? Ha, ha, ha! Cred că mult, avem atacanți foarte valoroși: Mbappe, Griezmann, Dembele, Giroud, Benzema, Lacazette, Coman…
Afiș cu greutate. Le Tallec și foștii jucători ai actualei sale echipe FOTO: twitter
„Campionatul din România seamănă cu eșalonul secund din Franța din punct de vedere valoric”. Marea întrebare „de ce doar Viitorul are o academie?” și cine va lua titlul
Hai să trecem la alt subiect. Presupun că ți-ai conturat deja o imagine despre cum arată campionatul României. Ai putea să faci o comparație cu unul în care ai jucat? E dficil să pun o ștampilă, aș putea să spun că din punct de vedere valoric e asemănător cu cel din Grecia. Sau cu a doua divizie din Franța…
Dar ți-ai putut cristaliza o idee despre profilul fotbalistului român din Liga 1? Sunt surpins să vă jucatori tineri români foarte talentați, sunt foarte tehnici și au potențial. Dar le lipsesc totuși câteva elemente esențiale care se învață în școală și puțină disciplină tactică. În Franța avem academii, îi creștem. Fiecare club deține propria școală, în timp ce în România nu aveți așa ceva și jucătorii ratează niște lucruri esențiale. Uite, cum are Viitorul lui Gheorghe Hagi. Și noi, la Astra avem, în creștem bine. (n.r. – Le Tallec face referire la echipa a doua – AFC Astra 2 – evoluează în Liga a 3-a, pe locul 10 din 14, și e condusă de Marius Măldărășanu).
Un plus la toate capitolele ai identificat ce echipe ar avea față de voi? Sunt cam cinci echipe foarte bune. Îmi place Viitorul, îmi place CFR Cluj, e o echipă puternică, organizată. Îl știam pe Dan Petrescu de pe vremea în care juca în Anglia, la Chelsea. Pe el și pe Hagi i-am urmărit în trecut dintre fotbaliștii români. Îmi place Steaua, e limpede că are mai buni jucatori din campionat. Va termina prima.
Și Astra? Astra va fi surpriza din acest sezon, veți vedea!
Care e filosofia de joc a antrenorului Edi Iordănescu? Am o relație foarte bună cu el, comunicăm, comunică mereu cu fiecre jucător, are o viziune modernă despre fotbal, îmi place, se vede că face parte din școala nouă, cu idei inovative și mereu updatat la ce se întâmplă în fotbalul mondial. E ambițios, vrea să construiacă o echipă redutabilă, suntem pe podium și nu ne e teamă de nimic. Asta ne inspiră.
Mi-ai spus mai devreme că veți fi surpriza, dar nu pe ce loc veți termina! Cred că vom termina între primele trei.
O ultimă întrebare despre fotbalul românesc. Ai reușit să vezi vreun meci al naționalei României? Am văzut meciul cu Muntenegru (n.r. – 0-1 la Podgorica), am fost surpins ca Alibec n-a fost în echipă, e un jucător cheie. Sper să progresați, aveți calitate.
Un antrenor mândru. Sinama Pongolle, Kewell, Houler, Le Tallec și Carragher, de la stânga la dreapta
Artificiu tehnic. Le Tallec n-a tăiat mingea. Acrobația a fost admirată de Toure și Gilberto Silva (Arsenal), dar și de Djibril Cisse (plan depărtat)
„Sunt foarte puternic în plan mental, dacă nu aș fi fost, aș fi renunțat de mult timp la fotbal”. Ce sfat i-ar da unui fotbalist tânăr care ar prinde un contract la o echipă importantă a Europei
Care crezi că e cea mai importantă parte în devenirea unui fotbalist și valorificarea potențialului său la maxim? Talentul, munca și ambiția, relația cu antrenorul sau norocul? Toate sunt importante, dar aș putea să-ți răspund în procente: 20 % talent, 60 % muncă, 10 % picioare și mental puternic și 10 % noroc.
Uitându-mă pe traseul carierei tale, mi se pare că ești foarte puternic mental. Pentru că odată ce ai ajuns la o echipă precum Liverpool și odată ce ești perceput drept un fotbalist talentat, cred că e greu să-ți regăsești un echilibru când îți continui cariera la un alt nivel, nu? Eu sunt foarte puternic din punct de vedere psihic, dacă nu eram strong la acest capitol, aș fi renunțat de mult timp la fotbal. Dar iubesc foarte mult fotbalul, din acest motiv îmi continui cariera în liniște, stau la nivelul ăsta. Nu e cel mai înalt nivel, dar cred că sunt bine aici, la Astra, în România. Era important pentru mine să am echilbru pe toate planurile.
Te-am întrebat asta pentru că parcursul nostru în viață e influențat de deciziile pe care le luăm – pripite sau nu – în anumite momente cheie. Tu ai ajuns la Liverpool la 16 ani, din postura de campion mondial U 17 cu Franța, alături de vărul tău, Sinama-Pongolle – dar apoi n-ai avut răbdare și ai cerut să pleci. Eram foarte tânăr și nimeni nu a vorbit cu mine pe un ton convingător să stau la Liverpool. Cu Gerard Houllier eram mereu în lotul de 18, îmi oferea încredere, dar eu voiam să joc și n-aveam răbdare. După ce a fost demis, a venit Rafa Benitez cu un nucleu consistent de jucători spanioli și am simțit că pică cerul pe mine. Am anticipat că nu voi mai juca în mandatul lui, deși mi-a zis că-mi va oferi ocazii. Am privit cu neîncredere reacția lui…
Și ce s-a întâmplat? Am plecat împrumut la Saint-Etienne. Când m-am întors, mi-a zis că am greșit pentru că deja alți fotbaliști din compartimentul ofensiv îl convinseseră. Sunt fericit însă pentru momentele frumoase: sfertul de finală cu Juventus în care am fost titular și am reușit un assist, Liga Campionilor de la Istanbul. Știi că se spune că e bine să rămâi cu momentele frumoase dintr-o experiență, dar e greu pentru că îți invadează mintea și lucrurile mai puțin plăcute.
Apoi ai plecat de la Liverpool… Benitez m-a lăsat să înțeleg că pot pleca… Și am plecat din nou împrumut.
Dacă ai sta față în față acum cu un jucător tânăr, așa cum erai tu la Liverpool, ce sfat i-ai da? I-aș spune doar atât: să aibă răbdare și să aștepte până când îi va veni locul. Să nu mai ia decizii pripite așa cum am luat eu.
Liverpool, în finala cu Milan din 2005. Traore, Xabi Alonso, Hyypia, Dudek, Carragher, Kewell (sus, de la stânga). Finnan, Baros, Luis Garcia, Gerrard, Riise (jos, de la stânga)
Le Tallec, primul din stânga, sus, cu un accesoriu Carlsberg pe cap, la ceremonia de premiere de la Istanbul, după finala Ligii
„După ce am văzut prima repriză, am zis că ne bat cu 8-0. Dezvăluiri din vestiarul lui Liverpool în finala din 2005 cu Milan și ce a simțit când n-a prins lotul și a fost trimis de Rafa Benitez în tribunele stadionului din Istanbul
Cu Milan, în finala din 2005, ai fost pe banca de rezerve? Nu, a fost cea mai apăsătoare zi din viața mea în fotbal. Am fost foarte trist pentru că Benitez m-a lăsat în afara lotului, am văzut meciul din tribună. Mi-am pierdut suflul pe acolo.
La pauză, când Milan conducea cu 3-0, ce ți-a trecut prin minte? Eram terminați, credeam că vom pierde cu 8-0. Dar Steven Gerrard i-a luat pe toți în jurul lui la pauză și le-a spus că „probabil e ultima finală de Champios League pentru mulți dintre noi, haideți să luptăm! Si să dăm tot pentru fotbalul eneglez, pentru noi, pentru fanii lui Liverpool”. Și a fost până la urmă un joc inimaginabil.
Ceva s-a schimbat în repriza a doua. Fanii voștri! Au început să cânte și tot să cânte. Nu uita că de obicei suporterii sunt împărțiți la o finală: 50% și 50 %, dar la acea partidă 75% au fost ai voștri și 25 % ai lui Milan. Fanii noștri și-au vândut biletele suporterilor echipei tale! Și mi-aduc aminte și acum de primul gol al lui Liverpool. Îl văd pe Gerrard venind și mi-aduc aminte că am vrut să strig spre Jaap Stam: „Ai grijă! Vine!” Nu am făcut-o însă și mi-am reproșat apoi. Mi-am zis: „Oooo, de ce n-ai zis nimic, Paolo!?
Paolo Maldini, într-un interviu acordat pentru Daily Mail lui Jamie Carragher, adversar la Istanbul
Cum e fotbalistul Gerrard și omul Gerrard? E jucătorul care m-a impresionat cel mai mult. Deoarece la meci, sau la antrenament dă același lucru. Dă totul. Tot timpul, de la început până la capăt dă tot. Este incredibil și dacă ești cu el în echipă! Este un model. Și este foarte, foarte exigent cu toată lumea. Este un caracter deosebit. Dar este un tip extrem de retras. Nu vorbește mult. Și la masă este așa, nici în vestiar nu vorbește prea mult. Dar pe teren, se transformă.
O ultimă întrebare legată de Liverpool. Ce-ai simțit prima dată când ai auzit fanii cântând „You’ll never walk alone”? La primul meci eram rezervă cu Chelsea, a fost incredibil, tremuram tot, aveam frisoane. Simțeam furnicături pe șira spinării, simțeam cum mi se zbrîlesște părul pe mâini. Te simți fobalist, poți să ascușți din fața televizorului sau să citești despre ce se întâmplă acolo… Degeaba… Dacă nu ești pe Anfield ca spectator sau fotbalist, cu greu poți înțelege acel fenomen.
Fanul lui tata. Lyia, fetița soților Le Tallec, în tricou grupării din Grecia, Atromitos
„Când îmi văd fata zâmbind, îmi trece orice supărare. Nu are ochii mei verzi, dar are privirea mea!”. Cine e fundașul de netrecut, semnificația tatuajului și DJ-ii francezi ai momentului
Am intrat în prelungri, așa că îți voi mai adresa câteva întrebări de final, scurte. Să vedem.
Te întreb de sarmale, de mici? Nu mă prinzi, le știu, mănânc orice.
Ravel, Mireille Mathieu, Jean-Michel Jarre sau David Guetta? Ha, ha! Mireille Mathieu, îi știi. Îmi place Johnny Hallyday, dar avem și o generație bună de DJ: David Guetta, Bob Sinclair, Martin Solveig.
Ce reprezintă tatuajul de pe mână? E un tatuaj maori și sunt trecute date importante din viața mea, precum și numele fiicei mele.
Ești în locul meu și îl caracterizezi pe fotbalistul Anthony Le Tallec. Complet. Lovește cu stângul și cu dreptul, la fel de bine. Nu e Usain Bolt la capitolul viteză, dar nici lent nu e. Are un joc aerian bun, imaginație în joc și cred că pasează bine.
De cine n-ai putut trece niciodată? Niciodată… nu știu… dar brazilianul Thiago Silva e foarte inteligent în joc. Are poziționare, greu de trecut de el. Și jocul lui cu capul este perfect. Nu doar că respinge, el pasează precis cu capul. Chiar te supără perfecțiunea lui…
Ce faci când ești supărat? Stau cu familia mea și când o văd pe Liya, fata mea, zâmbind, atunci îmi trece orice supărare.
Are ochii tăi, verzi? Nu, dar are privirea mea.
O ultimă întrebare. Ce titlu i-ai pune interviului? Orice, dar nu un joc de cuvinte cu Le Talent, s-a mai dat în presa din Anglia.
Atunci te întreb până când vei juca fotbal? Până când nu voi mai putea alerga! Sună bine de titlu, nu?
Sună bine. Succes cu Astra! Mulțumesc!
Le Tallec salută școlărește și coboară scările în pas grăbit. Nu pare că suferă după fiecare pală de vânt de pe stadioanele din Premier League sau Ligue 1. A fost prizonierul propriilor decizii doar pentru o periodă. Una scurtă. Pentru că și-a luat viața în piept și a știut să lase trecutul într-un album de amintiri. N-a privit cu scepticism mingea din Giurgiu sau din Ploiești și acceptă provocările unui mediu de care era toatal străin. Muncește cu înverșunare – „ca un câine la antrenamente” -, așa cum povestea pentru ESPN și în urmă cu 7 ani, și nu l-a luat pe „nu” în brațe atunci când i-a bătut la ușă propunerea lui Edi Iordănescu. Anthony are 32 de ani și energia unui fotbalist de 18 ani. O energie porționată și pentru a doua ședință de antrenament a zilei, și pentru zilele ce vor urma cu Astra. Pentru că, așa cum spune chiar el, va juca fotbal până când îl vor ține picioarele.
Anthony, la interviul pentru ProSport
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER