Spania – Slovenia și Rusia – Serbia sunt cele două semifinale la Eurobasket masculin, competiție care a început în patru țări, România, Finlanda, Israel și Turcia.
Rusia a revenit într-un Final 4 continental după o pauză de 6 ani, reușind să elimine în sferturi naționala Greciei cu 74-69. În prima jumătate a meciului, Rusia a fost mai mereu în spatele adversarei și a intrat la pauza mare cu un handicap de 6 puncte (31-37). Lucrurile s-au schimbat radicat în partea secundă, din momentul în care Aleksei Shved și-a reglat „tirul”. Cu 22 de puncte realizate în repriza a doua (26 în total), jucătorul rus și-a ajutat echipa să răstoarne situația și să obțină la final o victorie meritată. Aleksei Shved este și cel mai bun realizator de la Eurobasket, având o medie de 24 puncte / joc.
Dacă între Rusia și Grecia a fost suspans până la final, în schimb, Serbia a învins clar Italia cu 83-67. Bogdan Bogdanovic a fost cel mai bun scorer din tabăra sârbă cu 22 de puncte, 14 dintre acestea fiind realizate în ultimul sfert. Serbia are ocazia, așadar, să-și ia o revanșă după ediția din 2015, când a ajuns de asemenea în semifinale, dar a încheiat pe locul 4
Semifinala dintre Serbia și Rusia se va disputa vineri seara. Prima finalistă la Eurobasket o vom afla însă în această noapte, după partida Slovenia – Spania, care va începe la ora 21:30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER