Oficialii FRF s-a reorientat înspre Cosmin Contra după ce negocierile pentru Dan Petrescu au eșuat. Antrenorul lui Dinamo va fi înlocuitorul lui Christoph Daum și va conduce meciurile pe care România trebuie să le mai dispute în preliminariile CM 2018, susțin sursele ProSport.
Discuțiile despre viitorul selecționer al naționalei sunt pe cale să se încheie. FRF a încercat varianta Dan Petrescu, însă negocierile n-au fost încheiate cu succes. Drept urmare, forul condus de Răzvan Burleanu a trecut la planul B, Cosmin Contra. Antrenorul lui Dinamo a negociat și zilele trecute cu FRF și a fost de acord să preia naționala, dacă Dan Petrescu nu va veni în locul lui Daum. Lucru care s-a și întâmplat.
Cosmin Contra urmează să facă selecția și să conducă naționala încă de la următorul meci, contra lui Kazahstan, pe 5 octombrie, în preliminariile CM 2018.
Cât despre contractul pe care-l are cu Dinamo, Cosmin Contra nu are prea multe bătăi de cap. Fostul mare fundaș dreapta și-a trecut mai multe clauze în contractul cu Dinamo, în care a punctat câteva situații în care poate pleca liber de contract. Una dintre ele este o eventuală ofertă de la echipa națională.
CV – Cosmin Marius CONTRA
Născut: 15.12.1975 (Timișoara)
Carieră antrenor
În România
2010-11: FC Timișoara 11. 6. 5. 0. 18-11 (et.8-18)
2012-13: Petrolul 21. 10. 10. 1. 38-20 (et.14-34)
2013-14: Petrolul 22. 12. 9. 1. 32-12 (et.1-22)
2016-17: Dinamo 13. 8. 4. 1. 20-9 (et.24-10pf)
2017-18: Dinamo 9. 5. 0. 4. 13-8 (incl.et.9)
Total: 76. 41. 28. 7. 121-60
În străinătate
2013-14: Getafe CF (1 Spania) 11. 4. 3. 4. 12-12 (et.28-38)
2014-15: Getafe CF (1 Spania) 17. 4. 5. 8. 13-22 (et.1-17)
2015: Guangzhou R&F (1 China) 18. 5. 5. 8. 22-23 (et.1-18)
2016-17: AD Alcorcón (2 Spania) 9. 2. 3. 4. 4-9 (et.1-9)
A cucerit o cupă a României cu Petrolul (2012/13)
Statistică: Răzvan TOMA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER