UPDATE 17:50 Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice a FRF, a declarat că în mare măsură Cosmin Contra e următorul selecționer al naționalei. Un singur pas a rămas până la validarea sa în funcție: „A fost o înțelegere de principiu. Vineri va fi transmisă decizia Comitetului Executiv și vom vedea. Obiectivul nu pot să vi-l spun. O să vi se comunice la momenul decisiv”, a declarat Mihai Stoichiță, acesta fiind alături de Cosmin Contra în momentul discuției cu reporterii.
UPDATE 16:38 FRF a confirmat printr-un comunicat de presă că a ajuns la un acord de principiu cu Cosmin Contra: „Federația Română de Fotbal a ajuns la o înțelegere de principiu cu domnul Cosmin Contra în privința preluării postului de selecționer al Naționalei României.
În data de 14 septembrie 2017, președintele Răzvan Burleanu a fost mandatat prin decizia Comitetului de Urgență al FRF să negocieze cu anumiți antrenori ocuparea funcției de selecționer al echipei naționale. Comisia Tehnică a recomandat mai multe nume de candidați, iar președintele FRF și-a însușit aceste propuneri.
Numirea în funcție a unui nou selecționer și detaliile contractului ce urmează a fi încheiat vor fi prezentate Comitetului Executiv și supuse aprobării acestuia”, se arată pe site-ul frf.ro.
UPDATE 16:30 Cosmin Contra și Răzvan Burleanu au bătut palma, iar „Guriță” va fi noul selecționer al României, urmând să fie validat în ședința Comitetului Executiv al FRF, care va avea loc vineri, 22 septembrie.
După o întâlnire de două ore, Răzvan Burleanu a părăsit sediul Federației în jurul orei 16:15 și, din primele informații, i-a cerut lui Contra să intre cât mai repede „în pâine”, motiv pentru care e de așteptat ca fostul fundaș dreapta să se înțeleagă rapid cu Dinamo asupra despărțirii amiabile, iar „câinii” să atace derby-ul cu FCSB (duminică, 20:30, Arena Națională) cu un alt tehnician pe bancă.
UPDATE: Cosmin Contra a ajuns la sediul FRF pentru a negocia cu președintele Răzvan Burleanu. Potrivit Digisport, Dinamo își dorește să-l păstreze pe Contra și pentru meciul cu Concordia Chiajna, partidă programată miercuri. Cererea clubului din „Ștefan cel Mare” este susținută prin faptul că oricum Contra nu poate fi numit oficial pe banca naționalei până joi, atunci când se va întruni Comitetul Executiv. De cealaltă parte, Burleanu își dorește ca tehnicianul în vârstă de 41 de ani să-și preia atribuțiile de selecționer începând cu ziua de luni. Convocările pentru meciurile cu Kazakhstan și Danemarca trebuie trimise până luni, cel târziu, iar președintele FRF și-ar dori ca scrisorile să fie trimise de noul selecționer.
Conform sursei citate, Contra va merge la echipa națională alături de doi oameni cu care a lucrat și la Dinamo: secundul Jerry Gane și preparatorul fizic Javi Reyes.
Pare din ce în ce mai clar că antrenorul lui Dinamo va fi următorul selecționer al României. Cosmin Contra a avut un discurs în vestiar după meciul cu CS U Craiova, discurs prin care și-a luat ‘Rămas bun’ de la jucători.
Potrivit Sport.ro, Contra le-a spus jucătorilor că indiferent cine va veni în locul său, doar ei sunt cei care pot redresa echipa. „Numai voi puteți îndrepta situația, indiferent de cine vine antrenor”, a spus Contra după remiza cu CS U Craiova, rezultat care o menține pe Dinamo pe locul 7, poziție de play-out.
Cosmin Contra a susținut o scurtă ședință de pregătire în această dimineață, la Severin, iar după-amiază are programată o întâlnire cu președintele FRF Răzvan Burleanu. Cei doi urmează să pună la punct detalii, un subiect sensibil fiind clauza de reziliere a contractului care se ridică la 60.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER