Lascăr Pană, cel mai important om al istoriei handbalului băimărean, s-a stins azi din viață la vârsta de 83 de ani, chiar în ziua în care Minaur – brandul pe care l-a creat – avea de jucat meciul din etapa a 3-a a Ligii Naționale de handbal masculin cu CSM Focșani. Într-o zi foarte tristă pentru Baia Mare, dar și pentru handbalul românesc, partida respectivă nu a putut fi încheiată!
Natura s-a dezlănțuit în mai multe colțuri ale țării, inclusiv în Baia Mare, unde a făcut un adevărat prăpăd, chiar la ora jocului de handbal: copaci smulși, semafoare și acoperișuri distruse. Într-o imagine apocaliptică, în tot orașul a căzut și curentul, implicit la Sala Lascăr Pană. Primul fluier al arbitrilor Bogdan Stark și Romeo Ștefan a venit cu 30 de minute întârziere. După o altă pană de curent, jocul a fost întrerupt în minutul 5. Problemele au fost remediate după aproape 40 de minute. Partida s-a reluat de la scorul de 2-1, dar după alte 15 minute a căzut din nou curentul. Scorul era 9-3, iar minutul 18:25. După această nouă problemă tehnică, jocul nu a mai fost reluat.
Conform regulamentului, meciul se va relua după 24 de ore, de la același scor și timp de joc, informația fiind confirmată de Ionuț Marta, directorul general al CS Minaur.
Etapa a 3-a, rezultate
Partida Minaur – CSM Focșani s-a întrerupt în minutul 18:25 la scorul de 9-3 și se va relua în mod normal, luni, cu începere de la ora 18:00
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER