Ubisoft a publicat un nou clip promoțional pentru Assassin’s Creed Origins în care Matthew Zagurak, associate narrative director în cadrul echipei producătoare, răspunde la întrebările fanilor referitoare la poveste și rolul jucat de organizația Order of the Ancients în cadrul noului titlu al seriei Assassin’s Creed.
În Assassin’s Creed Origins, jucătorii vor intra în pielea lui Bayek, fondatorul frăției asasinilor, ce va putea explora întregul Egipt, sub forma unui vast mediu de joc open world. Nu va lipsi nici fauna caracteristică regiunii, prezența fluviului Nil, a piramidelor, dar și a miturilor despre zei și faraoni.
De asemenea, Ubisoft a ales să implementeze numeroase elemente de RPG în noul Assassin’s Creed Origins, aventura lui Bayek fiind structurată pe quest-uri, rezolvarea acestora urmând să-i confere personajului puncte de experiență cu ajutorul cărora va putea urca în nivel, deblocând astfel noi abilități. Nu în ultimul rând, Bayek va putea colecționa loot de la adversarii învinși, punând astfel la punct un inventar potrivit pentru stilul de joc al fiecărui gamer. Nu în ultimul rând, sistemul de luptă din Assassin’s Creed Origins a fost complet modificat, după cum puteți vedea și în clipul de mai sus, permițând confruntări mai dinamice, cu o mai mare libertate de mișcare si acțiune.
Assassin’s Creed Origins va fi lansat pe 27 octombrie 2017, în versiuni pentru PlayStation 4 (cu suport pentru PS4 Pro), Xbox One (cu suport pentru Xbox One X) și PC.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER