Carlo Ancelotti s-a despărțit de Bayern Munchen săptămâna trecută și a intrat în istoria clubului bavarez ca fiind tehnicianul cu cel mai scurt mandat pe banca super-campioanei din Bundesliga.
Deși presa internațională a speculat pe seama viitoarei destinații tehnicianului în vârstă de 58, Ancelotti a declarat că va lua o pauză. Fără a comenta ce s-a întâmplat la Bayern Munchen, Ancelotti a declarat că nu se grăbește să preia acum un club, cel mai probabil urmând să ia o decizie în vara viitoare.
„O să iau o pauză pentru următoarele 10 luni, deci nu voi prelua nicio echipă în viitorul apropiat”, a declarat Ancelotti, conform Gazzetta dello Sport.
Carlo Ancelotti și-a început cariera de antrenor în 1995 la Reggiana. Au urmat apoi Parma, Juventus, AC Milan, Chelsea, PSG, Real Madrid și Bayern Munchen.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER