Simona Halep (2 WTA) a obținut prima victorie a carierei în fața Mariei Șarapova (104 WTA), scor 6-2, 6-2, în turul secund de la Beijing. Eleva lui Darren Cahill se califică în sferturile de finală ale turneului asiatic, după o oră și 12 minute de joc perfect – și-a pierdut o singură dată serviciul, a avut aproape la fel de multe lovituri câștigătoare cât ‘Masha’ (12 la 15) și nu a greșit decât de 6 ori. În schimb, rusoaica a ratat terenul de 39 de ori!
„Cele șapte victorii ale Șarapovei nu mai contează. Acelea au fost, oricum, pe muchie de cuțit, s-au decis la un punct sau două, fiecare meci a fost echilibrat. Și în finala de la Roland Garros (n.r. – 2014) și acum la US Open (n.r. – în primul tur al ediției din 2017), la fel. Nu știu dacă o încălzește pe ea această victorie obținută împotriva Mariei, pentru că, după părerea mea, Șarapova nu va mai ajunge niciodată într-o finală de Grand Slam. Poate fi, e adevărat, o descătușare împotriva unei jucătoare. Dar ea trebuie să ducă alte lupte cu Garbine Muguruza și Karolina Pliskova„, spune Ilie Năstase pentru ProSport.
Următoarea adversară a Simonei Halep va fi câștigătoarea meciului Daria Kasatkina (Rusia, 34 WTA) – Agnieszka Radwanska (Polonia, 11 WTA). Calificarea în sferturile de finală ale probei de simplu este premiată la Beijing cu 149.138 de dolari și 215 puncte WTA.
Monica Niculescu (65 WTA) a părăsit China Open, în turul doi, învinsă de Shuai Peng (25 WTA), 6-3, 6-2, într-unul dintre cele patru meciuri din șaisprezecimile tabloului feminin rămase de disputat pentru miercuri.
Articol scris de Denis ȘCHIOPU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER