Nick Kyrgios, locul 19 ATP, s-a calificat sâmbătă în finala turneului ATP de la Beijing, unde îl va întâlni pe liderul mondial, Rafael Nadal.
În a doua semifinală a zilei, australianul l-a învins pe Alexander Zverev, scor 6-3, 7-5, după o oră și 18 minute. Nadal l-a învins pe bulgarul Grigor Dimitrov, scor 6-3, 4-6, 6-1. Finala dintre Kyrgios și Nadal va avea loc duminică, de la ora 14:30, ora României.
Nadal și Kyrgios s-au mai întâlnit de patru ori până acum. Fiecare jucător are înregistrat câte două victorii. Ultima partidă directă a avut loc în luna august, la Cincinnati. Kyrgios s-a impus în sferturile turneului nord-american, scor 6-2, 7-5.
Turneul de Beijing se desfășoară pe suprafață dură și este dotat cu premii în valoare de 3.028.080 de dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER