Mijlocașul Arjen Robben și-a anunțat retragerea de la echipa națională a Olandei, după ce, marți seara, prima reprezentativă a țării sale a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Rusia 2018.
Robben, căpitanul naționalei Olandei, a marcat ambele goluri ale victoriei cu Suedia, scor 2-0, însă echipa sa avea nevoie de un succes cu 7-0 ca să își asigure prezența la baraj: „Nu a fost o decizie ușoară, dar am 33 de ani, iar acum trebuie să mă concentrez în totalitate asupra echipei de club”, a afirmat mijlocașul echipei Bayern Munchen.
Robben a debutat la echipa națională a Olandei în aprilie 2003 și a strâns 96 de selecții și 37 de goluri marcate. El ocupă locul 4 în ierarhia all-time a marcatorilor pentru naționala olandeză, la egalitate cu Dennis Bergkamp.
Arjen Robben are în palmares un titlu de vicecampion mondial cucerit cu echipa națională a Olandei, în 2010. Robben a făcut parte și din echipa care a obținut medalia de bronz la ediția din 2014.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER