Pe asta n-a mai văzut-o fotbalul românesc. Gaz Metan a găsit un jucător în Insulele Comore, la peste 6000 de kilometri de Mediaș

Pe asta n-a mai văzut-o fotbalul românesc. Gaz Metan a găsit un jucător în Insulele Comore, la peste 6000 de kilometri de Mediaș
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Nasser Chamed este jucător de bandă dreaptă și spune că a venit în România pentru plăcerea de a juca fotbal.
  • Chamed este internațional al Insulelor Comore, stat ce se află în Oceanul Indian, la sud-est de Africa.

Liga I aduce jucători străini din toată lumea, uneori și din state de care abia s-a auzit. În prezent, cluburile din primul eșalon au străini din 36 de țări. Ultimul transfer din campionatul nostru este unul nemaivăzut. Gaz Metan și-a adus un fotbalist de la peste 6000 de kilometri distanță, dintr-o insulă aflată în sudul africii. Nasser Chamed vine din Insulele Comore, sau Comoros, cum e denumirea internațională a arhipelagului pe care îl reprezintă jucătorul ce poate evolua fundaș sau mijlocaș, în flancul drept. Acesta chiar joacă pentru naționala țării sale de origine. Are 5 partide bifate pentru reprezentativa din Insulele Comore, care n-a depășit niciodată locul 139 în clasamentul FIFA. Chamed s-a născut în Franța și a evoluat în liga secundă din Franța, pentru Chateauroux și Nymes. „Am venit pentru plăcerea de a jucat fotbal, acesta este primul obiectiv al meu, dar vreau să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele. Nu știam nimic despre Gaz Metan, înainte să vin aici. Sunt câțiva jucători care vorbesc limba franceză, așa că îmi va fi destul de ușor să mă integrez”, a spus Chamed, la prezentarea oficială în tricoul Gazului.

Doar două victorii în „oficiale”

Insulele Comore au fost o colonie franceză și și-au declarat independența față de Franța abia în 1974, însă statul francez se ocupă în continuare de administrația micuțului statului insular, care are puțin sub 1 milion de locuitori. Echipa națională a acestui stat este integrată în Federația Africană de Fotbal și a câștigat doar două meciuri oficiale în ultimii 10 ani, cu Mauritania și Botswana. Chamed are însă colegi de națională care evoluează în Turcia, Grecia sau ligile inferioare din Franța, Anglia ori Spania.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ordin UE. Se aplică la mașinile pe benzină și motorină. Intră în vigoare în 2025
Ordin UE. Se aplică la mașinile pe benzină și motorină. Intră în vigoare în 2025
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×