Viitorul a câștigat la limită pe terenul celor de la Gaz Metan Mediaș, 1-0, după reușita lui Țucudean, din pasa lui Eric. Brazilianul care a făcut primii pași în Liga 1 la Mediaș a fost bulversat la final, când a apărut la interviul de după meci în tricoul ardelenilor.
Eric a fost pentru prima dată pe terenul de la Mediaș ca adversar, deși a mai jucat împotriva Gazului și când era la Pandurii. Cu emoție în glas, la flash-interviul de la finalul partidei, la care brazilianul a apărut în tricoul fostei sale echipe, Eric a spus că l-a încercat un sentiment ciudat pe tot timpul partidei și și-a declarat dragostea față de clubul din Ardeal.
„O să le fiu recunoscător celor de la Gaz Metan pentru că m-au făcut Eric. A fost cel mai ciudat meci din carieră. Am mai jucat de două ori contra lor, în carieră, la Pandurii, dar niciodată n-am călcat aici ca adversar. Echipa mea avea nevoie de cele 3 puncte, trebuie să fiu profesionist și să-mi fac treaba.
M-am simțit ciudat, pentru că eram acasă, dar în calitate de adversar. Nu ascund de nimeni dragostea pe care o am față de acest club”, a spus Eric la Digi Sport.
captură DigiSport
În clasament, formația pregătită de Gheorghe Hagi a acumulat 20 de puncte și a urcat pe locul 6. Gaz Metan ocupă penultimul loc, al 13-lea, cu nouă puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER