INTERVIU EXCLUSIV cu Andrei Burlacu: „M-am regăsit în povestea lui Zlatan. Și eu, la început, eram privit cu alți ochi”. Cum l-a refuzat pe Hagi, ce campionat crede că i se potrivește și care este marele atu al Craiovei în lupta la titlu | VIDEO

Redactor:
Andru Nenciu
  • Publicat:
  • Actualizat:

de Denis ȘCHIOPU

imagine: Romică CROITORU

Îi strălucesc ochii și zâmbește larg când vorbește despre fotbal. Este modest și muncitor – spune el – și are un singur scop: să se facă remarcat ori de câte ori intră pe teren. Și-a lăsat familia și prietenii de la Botoșani și s-a mutat la Craiova, împins de la spate de dragostea pe care cei dragi lui i-o poartă Universității. Începutul în Oltenia nu a fost ușor. S-a simțit singur, lăsat deoparte. Dar sfaturile lui Devis Mangia și autobiografia lui Zlatan Ibrahimovic l-au întărit. Fizic și psihic.

A legat prietenii și, acum, se simte de-ai locului, de parcă ar avea rădăcini oltenești. La un moment dat, își dorește să joace în campionatul Spaniei, însă, până atunci, vrea să devină campion cu Craiova și să fie golgheterul României. Vorbim despre Andrei Burlacu, care, la 20 de ani, se numără printre cei mai eficienți jucători din acest sezon al Ligii 1, cu patru goluri, două pase decisive și două penalty-uri obținute. Începem interviul.


Bucurie de atacant prădător. Secundele de după gol sunt valorificate de orice fotoreporter

Fotbalul e viața ta. Continuă tu de aici!
Am început să joc la vârsta de șapte ani, la Clubul Sportiv Școlar Botoșani. Practic, acolo am început să cred în visul meu de a ajunge fotbalist.

Cine te-a dus la fotbal?
Sincer, am fost remarcat de domnul profesor Daniel Șchiopu, de la Botoșani. Dar singur mi-am luat mingea în brațe și am mers pe terenul de fotbal. La început, am stat în poartă, dar domnul profesor mi-a remarcat calitățile ofensive și tehnice și imediat mi-a dat un post în teren. Și cred că a fost inspirat.

Acum, pe ce post preferi să joci, vârf sau pe una dintre extreme?
Mă simt foarte bine în toate cele trei poziții din față. Randamentul cel mai bun îl ofer în stânga, dar dacă antrenorul de la club decide să mă pună într-o altă dispoziție în teren, eu sunt pregătit și încerc să îmi fac treaba cât mai bine.

După CSS Botoșani a urmat Craiova. Cum de nu ai ajuns la FC Botoșani?
Am avut o scurtă perioadă și la FC Botoșani. Am fost luat într-un mic stagiu de pregătire, timp de o săptămână, dar am fost refuzat. Cei de acolo nici până astăzi nu mi-au oferit un răspuns întemeiat pentru acel refuz. Din câte îmi amintesc, Leo Grozavu era antrenor. A fost o perioadă bună, totuși, am luat părțile pozitive din acea experiență.

Craiova s-a luptat cu Academia Hagi pentru aducerea ta. Ne poți povesti mai exact cum a fost?
După perioada FC Botoșani, am continuat să evoluez pentru juniorii de la CSS Botoșani. Am ajuns la un turneu final, iar acolo am fost remarcat de Universitatea Craiova și de Academia Hagi. Imediat după acel turneu, am rămas timp de o săptămână în Academie, am făcut antrenamente, dar am primit un telefon din partea profesorului, mi-a spus să vin acasă, să luăm o decizie împreună. După venirea acasă, am auzit despre interesul celor de la Universitatea Craiova și, având în familie suporteri înfocați ai acestei echipe, mi-a fost ușor să iau decizia corectă și am plecat imediat spre Craiova.

Tu aveai vreo echipă favorită când erai mic?
Sincer, simpatizam FC Barcelona, mi-a plăcut stilul combinativ al acestei echipe. Iar acum e echipa mea de suflet, ca să zic așa.


Doar patru meciuri jucase Burlacu la prima echipa de la CS Universitatea Craiova, până la venirea lui Mangia FOTO Mediafax

 Â«Mister» ne-a implementat ideea de a fi o echipă. Am lucrat mult la acest capitol la antrenamente, iar acest lucru se vede pe teren. Suntem o familie, iar spiritul de echipă cred că va învinge în final”

Cristiano Ronaldo spunea că în perioada petrecută departe de casă, la Lisabona, plângea în fiecare zi. Pentru tine cum a fost această perioadă?
Și mie mi-a fost foarte greu la început, până am cunoscut oamenii. Până mi-am făcut noi prieteni, am avut de suferit la acest capitol. A fost greu fără familie, fără prietenii apropiați, dar ușor-ușor am început să mă integrez.

Andrei Ivan și Vlad Screciu s-au impus la prima echipă încă de la 17 ani. Pe tine ce te-a împiedicat să debutezi mai devreme, ținând cont că ești la Craiova de la o vârstă asemănătoare?
Începutul meu la Craiova nu a fost tocmai grozav. Am avut unele accidentări și recidive, dar am rămas plăcut impresionat de sprijinul conducerii și am devenit din ce în ce mai serios, fiecare accidentare m-a făcut mai puternic.

Ce accidentări ai avut, mai precis?
Mai întâi, am avut probleme musculare din cauza unui tratament cu antibiotic. Și, din dorința mea de a reveni cât mai repede pe teren, am ajuns și la alte recidive, tot probleme musculare. Apoi, a intervenit o problemă la genunchi, la colateralul intern, după o intrare mai dură într-un meci amical. La fel, a urmat o perioadă grea pentru mine, dar am avut de învățat din toate aceste accidentări și, zic eu, am devenit mai puternic și dornic de afirmare.

Aproape toată lumea vorbește la superlativ despre echipa Craiovei după meciurile din ultima vreme. Care este secretul vostru în acest sezon?
„Mister” (n.r. – Devis Mangia) este! El ne-a conectat și ne-a implementat ideea de a fi o echipă. Am lucrat mult la acest capitol la antrenamente, iar acest lucru se vede pe teren. Când avem oportunitatea, nu suntem egoiști și pasăm unul cu celălalt și încercăm să ne ajutăm. Spiritul de echipă cred că va învinge în final. Așa suntem noi, o familie.

Cum este italianul față de antrenorii pe care i-ai mai avut până acum?
Devis ne dă încredere, lucrul ăsta m-a ajutat să am această explozie și țin să îi mulțumesc. Faptul că vorbește cu noi la antrenamente ne mai detensionează de la presiunea meciului și ne face să ne simțim mult mai bine și să dăm totul pentru echipă.

Ce îți spune el, cum te încurajează?
Îmi spune să joc pentru echipă, pentru că doar cu ajutorul echipei pot să ies în evidență. Îmi zice să fiu concentrat, să am atitudine bună și să mă pun în slujba echipei.

Cu Devis Mangia, Craiova termină pe…
Primul loc!


Marea problemă a fotbaliștilor români, lipsa șuturilor de la distanță

 „Campionatul Spaniei cred că m-ar avantaja, pentru că este un campionat deschis, cu un fotbal de mare calitate”

Andrei Ivan, care a spus înainte să plece la Krasnodar că tu ești urmașul lui la Craiova, a ajuns în Rusia. Ție ce campionat crezi că ți s-ar potrivi?
E visul oricărui fotbalist să plece afară, să ajungă într-un campionat puternic. Vom vedea ce îmi va rezerva viitorul. Acum sunt la Universitatea Craiova, încerc să profit de fiecare șansă pe care mi-o dă „Mister”. Încerc să am în continuare evoluții bune și să rămân la fel de muncitor și serios. Cred că asta mă va ajuta să ajung un fotbalist bun. Campionatul Spaniei cred că m-ar avantaja, pentru că este un campionat deschis, cu un fotbal de mare calitate.

De la ce fotbaliști te inspiri?
Îmi place foarte mult de Neymar, un fotbalist complet, din punctul meu de vedere. Mă uit la filmulețe cu el, îmi place stilul lui și, în unele momente în teren, chiar mă inspir din Neymar, așa puțin.

Faza din meciul cu Dinamo, de pildă, când ai intrat în centru și ai înscris cu un șut la colțul scurt, ai deprins-o de la brazilian?
Da. Cum am zis, urmăresc stilul lui și încerc să îl pun și eu în practică, iar în acel meci mi-a ieșit acel dribling și acea execuție.

Câte goluri îți propui să marchezi până la finalul campionatului?
Îmi doresc să devin golgheterul României, dar vom vedea la final câte goluri voi reuși.

Titlul de golgheter sau titlul de campion cu Craiova?
Titlul cu Craiova. Dacă se va întâmpla să iau și titlul de golgheter și titlul cu Craiova, va fi și mai bine (râde).

Liga Campionilor cu Craiova sau Euro 2019 cu naționala de tineret?
Aș prefera Liga Campionilor cu echipa de club, pentru că este o oportunitate pentru noi. Suntem acolo sus și după, cu siguranță, va veni și convocarea la echipa națională.

Oltenia sau Moldova?
Mă simt foarte bine în Oltenia, mă bucur că am venit aici și că am fost primit atât de bine. Mă bucur că m-am integrat și mă simt oltean în acest moment.

Messi sau Ronaldo?
Sunt doi fotbaliști fenomenali, dar eu cred că aș merge pe Ronaldo.

De ce?
Pentru mine, el e un fotbalist complet și pe el îl aleg. Chiar și în jocurile de FIFA, zic eu, Ronaldo este complet, te ajută să marchezi mai multe goluri, și cu capul.

Că tot ai adus vorba de FIFA, Vlad Screciu se laudă că este cel mai bun jucător de FIFA din echipa Craiovei. Cum comentezi?
Și Screciu este un bun jucător de FIFA, dar asta rămâne în echipă. Avem turnee în cadrul grupului, dar, cu siguranță, mai are de învățat (râde).

Cum te-ai descrie în trei cuvinte?
Sunt un băiat muncitor, modest și talentat.

Ești superstițios?
Da, sunt. Înainte de fiecare meci, înainte să ies pe teren, spun o rugăciune. A devenit un ritual pentru mine.

Mulți fotbaliști s-au pierdut din cauza vieții de noapte și a alcoolului. Tu ce ne poți spune despre tine, în aceste două privințe?
Sunt un băiat credincios, nu îmi place stilul de noapte. Trebuie și puțină relaxare, să te deconectezi după meciuri, dar cu bun simț, cu limită în toate.


Ibrahimovic și-a lansat cartea în 2011, volumul „I am Zlatan” vânzându-se într-un număr record de 500.000 de exemplare, în primele șase zile de la apariție, în Suedia. În prezent, cartea este tradusă în 30 de limbi.

„Toată lumea îmi spunea că sunt un băiat îngâmfat, că joc doar pentru mine”. Sala, cititul, Zlatan și visul din copilărie

În timpul liber ce îți mai place să faci?
Îmi place să am diferite activități. Urmez un program strict făcut de cei din staff-ul tehnic, îmi place să merg la sală, să muncesc și cu asta îmi ocup timpul liber. Mai citesc.

Ce citești?
Acum citesc cartea lui Zlatan Ibrahimovic, sunt aproape de final. Am remarcat cum a început el povestea, despre faptul că a fost privit diferit de ceilalți coechipieri, nu a fost integrat atât de bine și a avut unele probleme. M-am regăsit în povestea lui Zlatan. Și eu, la început, eram privit cu alți ochi. Toată lumea îmi spunea că sunt un băiat îngâmfat, că joc doar pentru mine. Dar am crezut în visul meu și asta s-a dovedit a fi o carte câștigătoare. Am fost un băiat mai capricios la început, dar am învățat din acele greșeli. Acum sunt eu însumi și sper să am drumul meu în viață și să ajung la fel de sus.

Ca Zlatan?
Ca Zlatan, de ce nu?! Să joc la un nivel înalt!

Mulțumim!
Și eu vă mulțumesc!

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
A fost Ilie Năstase cel mai talentat din istorie? Răspunsul tranşant al lui Ion Ţiriac!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×