Revelația sezonului amenință liderul campionatului! „Văd o luptă echilibrată, deși adversarul este unul cu mare forță”

Revelația sezonului amenință liderul campionatului!
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Botoșani și CFR Cluj se vor întâlni joi, de la ora 18:00, pe stadionul Municipal din Botoșani, în 16-imile Cupei României la fotbal. Cele două echipe au jucat deja de două ori în acest sezon, în campionat, dar de fiecare dată scorul a fost egal, 1-1, respectiv 0-0.

De la promovarea în Liga 1, FC Botoșani nu a tratat cu mare interes Cupa României, părăsind repede competiția, în fiecare sezon. Nici antrenorul Costel Enache nu are mari performanțe în Cupa României, dar acum este decis să elimine CFR-ul.  

„E o competiție aparte, o abordare diferită față de campionat. Eu, personal, regret că nu am făcut performanță în Cupa României, nu am reușit să ajung într-o fază superioară nici ca jucător și nici ca antrenor. Am încercat să tratăm serios competiția și să scoatem maxim din ce putem. Deși adversarul este unul cu mare forță, avem șansa noastră și oportunitatea de a încerca să facem performanță în Cupa României. Nu văd foarte mari diferențe față de campionat. Se gestionează diferit, fiind vorba de un singur meci. Nu cred că putem schimba foarte mult din modelul de joc. Văd o luptă echilibrată și știu că ne așteaptă un joc greu”, a declarat Costel Enache.

Jucătorii botoșăneni se pregătesc inclusiv pentru loviturile de la 11 metri. Chiar dacă nu își dorește să se ajungă în prelungiri și la loviturile de departajare, antrenorul Costel Enache spune că elevii săi vor fi pregătiți să joace 120 de minute.

„E absolut normal să te gândești la prelungiri, 11 metri. Nu știu cât de mult ne-ar avantaja în condițiile în care avem 12 zile cu patru jocuri. Eu sper să terminăm jocul în minutul 90 și ar fi ideal să câștigăm. O să fim pregătiți pentru prelungiri și 11 metri. Nu trebuie să ne plângem. Trebuie să căutăm soluții și să ne pregătim, să ne facem treaba. E destul de dificil să ducem două competiții pe o durată lungă dar ar fi ceva nou și cred că ne-ar capacita”, a mai spus tehnicianul botoșănean.

Dacă Dan Petrescu a anunțat că va folosi rezervele, Costel Enache nu va face prea multe schimbări deoarece nici nu are foarte multe variante la dispoziție. În continuare sunt jucători accidentați, pe care nu se poate baza și care ar putea reveni după întreruperea campionatului.

„Avem un lot extrem de echilibrat. Dacă vor apărea jucători noi, nu înseamnă că se schimbă ceva din potențialul și forța echipei. Mai avem probleme de lot. Stelian Cucu nu a reușit să depășească momentul de la vechea accidentare, durerile au revenit, l-am pierdut din nou. Mai au probleme Chitoșcă, Esteban”, a afirmat Costel Enache care mizează pe sprijinul suporterilor în meciul cu CFR Cluj.

Pap: „Ne dorim să fim surpriza Cupei României”

Portarul Eduard Pap are șanse mari de a juca în meciul cu CFR Cluj. El speră să facă o partidă foarte bună și să-l oblige pe antrenorul Costel Enache să-l titularizeze și în campionat.

„Trebuie să ne așteptăm la un meci greu ca toate cele de până acum. Este important este că am avut două meciuri cu CFR și nu am pierdut niciunul. Eu cred că mâine putem câștiga. Ne dorim să mergem mai departe și să fim surpriza acestei ediții a Cupei României și în campionat. E normal ca CFR să plece cu prima șansă, sunt jucători mai bine cotați. Chiar dacă ei au prima șansă, noi trebuie să ne jucăm șansa noastră. Suntem un grup unit și acasă greu ne va bate cineva. Îmi doresc să apăr, sunt pregătit sută la sută”, a spus Eduard Pap.

Plămadă: „Toată lumea știe forța CFR-ului”

Un alt jucător care a evoluat puțin în acest sezon și care va primi o șansă mâine este fundașul Florin Plămadă. Acesta a jucat și în returul de la Cluj și a simțit din teren forța adversarului. Chiar dacă CFR este liderul Ligii I, Florin Plămadă crede în calificare.

„Va fi un joc dificil. Toată lumea știe forța CFR-ului. Încercăm să facem un joc bun și să ne calificăm mai departe. Trebuie să ne facem jocul nostru, ceea ce pregătim la antrenamente și să fim concentrați pe tot parcursul meciului. Nu am reușit până acum să accedem în fazele superioare ale Cupei României dar sperăm ca mâine să ne calificăm și să luăm pas cu pas fiecare fază”, a afirmat Florin Plămadă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas mască!
Obiectul BIZAR care a fost pus pe sicriul cu trupul neînsuflețit al Minervei. Toți cei prezenți la înmormântare au rămas…
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi…
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
Lovitură pentru tricolori! Austriecii îl contrazic pe Mihai Stoichiță în cazul lui Raul Florucz: „Probabil nu înțelege regulamentul”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Negocierile dintre Becali şi Alibec:
Negocierile dintre Becali şi Alibec: "Te laşi de ţigară, fără ciocolată şi Cola". Răspunsul atacantului l-a blocat pe finanţatorul FCSB…
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se mândrește cu silueta ei
Imagini indecente cu Vica Blochina, fosta lui Pițurcă, în costum de baie la 49 de ani, după operații estetice! Se…
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
"Vrem să mai fim minţiţi şi de altcineva". Românii din "Piaţa la doi boi" din Bruxelles explică de ce nu…
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Vedeta care regretă că a participat la Ferma și Survivor România la PRO TV: „Trei lei în plus”
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
Taxă 70% în România. Fiscul ia banii românilor: Mare atenție, echivalează cu o confiscare
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×