Să înțelegem clasamentul WTA! Simona Halep e lider mondial la sfârșitul anului pentru că are un argument devastator împotriva principalelor urmăritoare

Să înțelegem clasamentul WTA! Simona Halep e lider mondial la sfârșitul anului pentru că are un argument devastator împotriva principalelor urmăritoare
  • Publicat:
  • Actualizat:

În tenisul feminin s-au iscat mai multe discuții aprinse după ce Simona Halep a încheiat anul pe locul 1 WTA, însă toate controversele sunt nefondate! Halep merită cu vârf și îndesat să fie lider mondial, din considerentul că nici măcar nu a fost avantajată de actualul sistem de punctaj așa cum au sugerat unii, ba dimpotrivă!

Simona, cea mai eficientă jucătoare din lume

Halep se află pe primul loc în lume datorită faptului că a fost cea mai constantă jucătoare din 2017, însă mai are un argument solid împotriva adversarelor ei! Simona a jucat mai puține turnee decât ocupantele locurilor 2 și 3, iar asta înseamnă că eleva lui Darren Cahill a dat dovadă de o eficiență incredibilă. Să vedem cum se întocmește clasamentul WTA pentru a înțelege de ce Muguruza (2 WTA) sau Wozniacki (3 WTA) nu ar fi îndreptățite să se afle în locul lui Halep la sfârșitul anului.

Cum se întocmește clasamentul WTA

Clasamentul WTA este stabilit prin cumularea punctelor obținute la maximum 16 turnee! Practic, cele mai bune 16 performanțe reușite de o jucătoare într-un sezon vor da punctajul ei final – se iau în calcul turneele de Grand Slam, concursurile Premier Mandatory, dar și celelalte competiții organizate sub egida WTA si ITF. Pentru primele 20 de jucătoare ale lumii, se adaugă obligatoriu cele mai bune două rezultate obținute în turneele Premier 5 (Doha, Roma, Cincinnati, Rogers Cup și Wuhan).

Lovitură pentru contestatari: Halep e pe locul 1 deși a disputat mai puține turnee decât urmăritoarele Muguruza și Wozniacki

Așasar, pentru a profita de actualul sistem de punctaj al WTA, ideal e să te înscrii la cât mai multe turnee, pentru a avea de unde alege cele mai bune 16 rezultate atunci când se trage linie! Paradoxal, Halep este contestată deși nu a apelat la respectiva strategie, făcând asta chiar urmăritoarele ei din clasamentul WTA!

  • Simona Halep (1 WTA) a disputat 18 turnee în 2017 și a strâns 6.175 de puncte;
  • Garbine Muguruza (2 WTA) a disputat 21 de turnee în 2017 și a strâns 6.135 de puncte;
  • Caroline Wozniacki (3 WTA) a disputat 23 de turnee în 2017 și a strâns 6.015 puncte.

În mod clar, ierarhia WTA nu minte! Deși au cucerit turnee majore și au jucat mai mult decât Halep, Muguruza (câștigătoare la Wimbledon) și Wozniacki (triumfătoare la Turneul Campioanelor), au avut doar vârfuri de formă, nereușind să mențină ritmul fantastic impus de româncă. Simona s-a remarcat la majoritatea turneelor importante, reușind să câștige titlul de la Madrid și să ajungă în alte patru finale (Roma, Roland Garros, Cincinnati și Beijing.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Anunțul grecilor despre Răzvan Lucescu, la trei zile după PAOK – FCSB
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Gigi Becali a primit laude de la cine se aştepta mai puţin după ce bătut-o pe PAOK
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit un detaliu special de la mama sa FOTO
Ce mare a crescut băieţelul lui Reghecampf şi al Corinei Caciuc! Liam seamănă leit cu celebrul antrenor, dar a moştenit…
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Verdict clar pentru Călin Georgescu. Cum ar putea CCR să invalideze candidatura sa
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
Victorie categorică pentru Farul în meciul cu Dinamo
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×