Gyor a învins, luni seara, Rostov Don cu 25-23 într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin. Cele două formații și-au împărțit practic punctele, după ce formația rusă a câștigat partida tur cu 23-22.
Campioana Ungariei a avut mari emoții înaintea acestei partide, având în vedere problemele medicale din lot destul de numeroase, motiv pentru care pierduse și ultimele două jocuri importante, cu Rostov Don în Liga Campionilor și cu Ferencvaros în campionatul maghiar. Ambros Martin nu a putut conta nici în acest meci pe Groot, Tomori, Knedlikova și Hansen, toate accidentate.
Gyor a avut pe foaia de joc 14 jucătoare, dar patru dintre acestea au fost junioare. Practic, meciul cu Rostov a fost abordat cu 10 handbaliste, pe banca de rezerve, Gyor având o soluție de rezervă la portar, alta la pivot, plus încă una în zona centru – extremă stânga. Campioana Ungariei a început însă tare meciul și s-a desprins la 6 goluri în prima repriză, 11-5, iar la pauză a condus cu 13-9.
În partea secundă, Rostov Don, profitând de o bancă mai lungă, dar în special de paradele excepționale ale braziliencei Mayssa Pessoa, a revenit în joc, iar în ultimele 5 minute s-a apropiat la un gol, 23-22. Cu 2 minute înainte de final, campioana Rusiei a avut șansa egalării la 24-23, dar la jocul 7 vs 6 în atac, Barbosa a aruncat la poartă telefonat și nu a putut să o învingă pe Grimsbo. Apoi, Gyor a înscris pentru 25-23 și s-a desprins în câștigătoare. Și mai important, a obținut cele 2 puncte care se vor contabiliza în Main Round.
După patru etape în Liga Campionilor, șase formații și-au asigurat deja prezența în grupele principale, CSM București, Krim Ljubljana (Grupa A), Gyor, FC Midtjylland (Grupa B), Vardar Skopje, Ferencvaros (Grupa C). Alte trei echipe, Nykobing, Rostov Don și Metz sunt în proporție de 99% sigure de locul în Main Round, putând să se califice chiar și cu două înfrângeri.
În ceea ce privește grupa în care va evolua CSM București, lucrurile sunt aproape clare. Cu Nykobing și Rostov calificate, clasamentului MR1 ar arăta astfel în acest moment: 1. CSM București – 4p (3j), 2. Gyor – 4p (3j), 3. Rostov – 2p (3j), 4. FC Midtjylland – 2p (2j), 5. Nykobing – 2p (3j), 6. Krim – 2p (2j)
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER