Dan Iliovici, președintele Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), și-a spus punctul de vedere privind inițiativa legislativă a Federației Române de Fotbal prin care Federațiile sportive ar trebui să obțină o sumă din pariurile sportive: „Oficiul a transmis aviz de respingere către Guvern, acesta l-a transmis mai departe în Parlament. Opinia noastră este că nu e oportună o asemenea prevedere. Este o suprapunere legislativă pe domeniul nostru de activitate, care intră în contradicție cu prevedrile legale actuale.
Întrebat dacă FRF are vreo șansă în acest demers și dacă se poate aproba această cerință în Parlament, Iliovici a explicat: „Nu pot spune că nu se poate. Se poate orice. Noi nu suntem de acord și nu este legal. Nu noi suntem Parlamentul, decizia se ia acolo. A fost creată de curând o subcomisie în cadrul Comisiei de Învățământ-Sport de la Camera Deputaților, care să analizeze și să asculte toate părțile. Mi-am exprimat și acolo punctul de vedere, am prezentat argumentele legale împotriva unei astfel de modificări, dar decizia va aparține parlamentarilor”.
După ce vor fi ascultate toate părțile în subcomisia de la Învățământ-Sport, propunerea va fi dezbătută în Parlamentul României, cel mai probabil aproape de sfârșitul acestui an sau posibil chiar la începutul lui 2018.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER