Gigi Becali ia în calcul să-i întindă o mână de ajutor lui Ianis Hagi, cel care nu dorește să continue la echipa a doua a Fiorentinei din iarnă. Totuși, președintele Viitorului, Cristian Bivolaru, a anunțat că Ianis va reveni numai în România doar la Viitorul.
Ianis nu a avut parcursul pe care-l dorea la Fiorentina și dorește să fie împrumutat în iarnă pentru a juca mai mult. După ce Gică Hagi a anunțat că fiul său nu acceptă vreo ofertă venită dintr-o ligă secundă, cu referire la oferta Pescarei, Becali a intrat pe fir și a anunțat că-l dorește.
Totuși, președintele Viitorului, Cristian Bivolaru, a dezvăluit că Ianis va evolua doar la Ovidiu, în România: „Atunci când a plecat în Italia, Fiorentina a anunțat că-l va băga într-un program special de pregătire. Nu mi se pare că a dat roade. Nu înțeleg de ce conducerea a insistat să-l păstreze în lot, în vară, dacă Pioli nu l-a folosit deloc. Mai ales că l-a avut la pregătire, iar Ianis a avut meciuri cu realizări. Am văzut că imediat ce a apărut această variantă a împrumutului său, Gigi Becali a anunțat că-l vrea la FCSB și au apărut ca destinații posibile și CFR, și Universitatea Craiova. Dar eu vă spun că dacă ar fi să se întoarcă, ar face-o la Viitorul”, a spus oficialul Viitorului la DigiSport.
Finanțatorul FCSB-ului consideră că oportun pentru Ianis e să se întoarcă la Viitorul, dar este pregătit să-l primească la FCSB în cazul în care ușa clubului de la Ovidiu va fi închisă: „Părerea mea este că el mai are nevoie de un an la Viitorul, dar dacă Hagi nu va dori să-l ia înapoi, atunci eu îl vreau la Steaua și s-ar putea să-l luăm”, a spus Becali la Pro X.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER