Douglas Costa (27 de ani) va pleca definitiv de la Bayern la Juventus, a anunțat Karl-Heinz Rummenigge, directorul bavarezilor, care a dezvăluit că mutarea se va face în vara lui 2018 și o va costa pe „Bătrâna Doamnă”, în total, 46 de milioane de euro.
Juventus a plătit șase milioane de euro pentru a obține împrumutul pe un sezon al mijlocașului ofensiv brazilian și, cum Max Allegri e mulțumit de evoluțiile fostului fotbalist de la Șahtior Donețk, campioana Italiei a decis să meargă mai departe. Întrebat despre situația lui Costa, Karl-Heinz Rummenigge a spus totul: „Cu siguranță, Douglas Costa va merge la Juventus vara viitoare pentru 46 de milioane de euro”, a declarat fostul mare atacant, care ocupă poziția de director general la Bayern Munchen.
Cotat la 30 de milioane de euro, Douglas Costa, care și-a început cariera la Gremio și a mai jucat și pentru Șahtior Donețk, are zece meciuri jucate pentru Juventus în acest sezon și se laudă cu un gol, trei pase decisive și 15 ocazii create.
30 de milioane de euro i-a plătit Bayern lui Șahtior pentur Douglas Costa, în vara lui 2015.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER