Stela Popescu a fost înmormântată duminică, la Mânăstirea Cernica, cu onoruri militare, dincolo de ora prânzului. Îndrăgita actriță, care a pus milioane de zâmbete pe chipurile românilor de-a lungul anilor, a murit joi, 23 noiembrie, la 81 de ani. Artista a fost găsită decedată, în casă, de un membru al familiei.
O personalitate puternică și foarte activă a vieții publice în perioada comunistă, o artistă adulată pentru aparițiile pe scena teatrului românesc, dar și pentru zecile de Revelioane petrecute alături de fiecare dintre cei aflați în fața micilor ecrane, prin scenete antrenante, Stela Popescu a avut loc în viața sa și pentru sport. ProSport v-a prezentat încă de joi o imagine din 1982, de pe stadionul Jiul din Petroșani, de la inaugurarea arenei, în care Stela Popescu a îmbrăcat haine de arbitru și a condus la centru un meci între echipa actorilor din capitală și cea a fostelor glorii ale Jiului.
În echipa actorilor, cele câteva mii de spectatori i-au putut admira pe Ștefan Bănică, Puiu Călinescu, Horia Căciulescu, iar printre „gloriile Jiului” revenite în iarbă s-au numărat Farkas I și II, Stocker, Romoșan, V. Gabor, Turcuș, Szoke.
Despre arbitra Stela Popescu, Adrian Romcescu își aducea aminte cu plăcere într-un interviu din martie 1984, pentru „revista ilustrată lunară SPORT”: „Puiu Călinescu – extrema dreaptă a echipei – a comis un fault grosolan contra unui jucător advers. Stela Popescu, care arbitra meciul, i-a arătat lui Puiu cartonașul roșu. Acesta, însă, a căzut la picioarele Stelei, cerându-i îndurare și sărutându-i genunchii, spre hazul celor câteva mii de spectatori. Eu, însă, am strigat spre cavalerul fluierului: ‘aici nu suntem la Cărăbuș, aici suntem pe gazon, unde trebuie să jucăm fotbal adevărat. Fără scenarii, tovarășă arbitră, fără scenarii‘”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER