Cumpenele neștiute din viața lui Roger Federer. La psiholog, la 17 ani. Anul în care a vrut să se retragă și cuțitul în inimă care îl face să plângă și după un titlu la Wimbledon: „n-ai talent, copile!”

Cumpenele neștiute din viața lui Roger Federer. La psiholog, la 17 ani. Anul în care a vrut să se retragă și cuțitul în inimă care îl face să plângă și după un titlu la Wimbledon:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe Roger Federer, lumea întreagă s-a obișnuit să îl vadă pe culme. Omul care până la 35 de ani nu a suferit nicio accidentare majoră în carieră, jucătorul care duce tenisul cel mai aproape de balet și artă – și o mai face și câștigând cele mai strălucitoare trofee, de cele mai multe ori! – este pus adesea după semnul egal, în dreptul cuvântului „perfecțiune”. Într-un an în care a fost învins doar de cinci ori, Roger Federer a sărbătorit la final, după ce a câștigat Australian Open-ul, Wimbledon-ul și a revenit între primii doi tenismeni ai lumii. Și a mai făcut ceva: a lăsat să se vadă partea vulnerabilă a campionului.

O explicație poate fi impactul emoțional pe care l-a avut accidentarea de la genunchi din 2016, operația ce urmat, plus întâlnirea cu Nadal, din toamna lui 2016, când cei doi ‘granzi’ nu au putut juca tenis, deși ar fi vrut, pentru că amândoi erau măcinați de durere. De la acel moment, în care Federer a mers, așa accidentat și vulnerabil, acasă la rivalul său, ceva parcă s-a schimbat. Și nu a ieșit rău: l-a bătut pe Nadal de patru ori la rând în 2017 – ceea ce nu reușise niciodată în carieră.

O altă explicație – aura sa este, din nou, imaculată. Așa că ‘grijile trecutului’ au rămas întru totul acolo și nu pot decât să potențeze, prin contrastul cu strălucirea puternică a prezentului, gloria regelui.

Ceea ce spune Federer are și rolul de a servi drept reper pentru părinții copiilor care aspiră la o carieră în tenis.

„Nu ai talent, copile”, cuvintele care îl bântuie

La primul turneu pe care l-am jucat, a fost acest antrenor care mi-a spus – ‘cu mâinile astea, poți cel mult să pui cafea într-un bar. Nu ai talent, copile’. Tipul acela m-a făcut să acumulez furie și mi-a schimbat puțin personalitatea. M-a făcut să mă scol în toiul nopții pentru a mă antrena. Aprindeam lumina în grădină și loveam la perete de sute de ori. Dădeam forehand-uri, backhand-uri, toate loviturile, până când mă convingeam că fiecare lovitură era perfectă„, a povestit Federer pentru britanicii de la Express.

Elvețianul admite că din cauza acelui antrenor a plâns după ce a câștigat trofee importante. „Sunt genul de jucător care dă frâu liber lacrimilor. Le las să curgă, pentru că îmi aduc aminte cuvintele acestui antrenor care mi-a spus că nu voi ajunge nicăieri cu tenisul. În momentele alea, îmi aduc aminte de toate sacrificiile pe care a trebuit să le fac pentru a ajunge unde sunt. Până la urmă, cred că ar trebui să îi mulțumesc acelui om, care m-a impulsionat să muncesc pe rupte în primii ani„, a concluzionat Federer.

„La 17 ani, părinții m-au trimis la psiholog”

La 17 ani, familia a decis că trebuie să merg la psiholog, pentru că eram atât de nervos pe teren. Din acel moment, ascensiunea mea a fost constantă. Până atunci, îmi aruncam racheta frecvent, iar când aveam 16 ani mi s-a întâmplat chiar să fiu fugărit în afara terenului din cauza asta„, a explicat Roger Federer în același interviu.

A vrut să se retragă, imediat după ce a devenit numărul unu mondial

Roger Federer a devenit numărul unu mondial pe data de 2 februarie 2004. „Ca să fiu sincer, chiar am luat în calcul posibilitatea de a mă retrage. Îndeplinisem toate obiectivele pe care mi le impusesem. Dar, mi-am spus până la urmă că pot continua să joc, pentru că țintele le-am atins și nu aș mai avea nimic de demonstrat, nimănui. Tot ce reușesc să mai realizez mai departe este bonus„, a povestit Federer pentru publicația britanică Express.

Roger Federer a adunat, până în prezent, 302 săptămâni pe prima poziție ATP, dintre care 237 consecutive.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
Retragere bani cash la ATM. Schimbare în premieră pentru cine scoate numerar de pe card
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×