Steaua, liderul Ligii 4, a câștigat și ultimul meci al anului, în Cupa României, 2-0 cu Asalt și încheie prima parte a sezonului competițional en-fanfare. Pe primul loc în clasament, la egalitate cu Rapid, dar cu un golaveraj mai mari Steaua s-a reunit greu, dar cu sprijinul suporterilor a putut să ducă prima jumătate a anului competițional la turație maximă.
Fără înfrângere și cu doar două egaluri, Steaua a avut parte de un fotbalist exponențial în teren. Alin Predescu, decarul și golgheterul „roș-albaștrilor”. În ceea ce privește golaverajul, în campionat, elevii lui Lăcătuș au stabilit un adevărat record. Au marcat de 79 de ori și au primit doar 3 goluri.
Cătălin Mirea a fost și el un alt fotblist important al Stelei în prima parte a sezonului. Derby-ul cu Rapid, încheiat la egalitate 1-1, a fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din acest sezon, având parte și de o atmosferă ca în vremurile bune. Partida din Giulești a marcat și primul eveniment neplăcut la sezonului pentru steliști: accidentarea lui Mihai Butoi, titular pe postul de fundaș dreapta. Acesta a suferit o ruptură de ligamente.
Steaua – AFC Asalt 2-0
Minutul 90: Final de partidă. Steaua trece de Asalt și, tot odată, de turul 4 al Cupei României.
Minutul 89: Predescu scapă singur pe dreapta, centrează, iar din 6 metri, cu toată poarta goală în față, Lolescu reia în forță peste buturi.
Minutul 85: Schimbare la Steaua. Iese Constantinescu, în Lolescu.
Minutul 80: Schimbare la Steaua. Iese Mirea, intră Pătrănoiu.
Minutul 73: Predescu îl găsește bine, liber, cu o pasă pe Mirea, însă acesta se împiedică în minge la preluare, iar portarul advers reușește să rețină.
Minutul 70: Mihai Olaru de la Steaua este eliminat pentru cumul de cartonașe galbene. Ultimul a fost văzut pentru un fault din spate.
Minutul 57: Zamfirescu bate o lovitură liber de la 22 de metri, cu pământul, portarul se aruncă, iar mingea prinde gazonul și sare peste goalkeeper.
Minutul 46: A început repriza a doua.
Minutul 45: Pauză.
Minutul 36: GOOOOL Steaua! Alin Predescu deschide scorul din penalty, după l-a executat pe portarul advers cu șut în dreapta sa.
Minutul 35: Predescu ajunge la o centrare venită din partea stângă, preia și este faultat în careu, iar Alexandru Tudor dictează penalty. Tot decarul stelist se pregătește să execute.
Minutul 28: Alin Predescu a ratat două ocazii uriașe pentru Steaua. În ambele situații, decarul „roș-albaștrilor” a șutat puțin pe lângă poarta adversă. Horia Iancu a fost întrebuințat și el serios, cu un șut puternic pe care l-a scos de sub bară.
Minutul 12: Început echilibrat de meci în Ghencea. Asalt se apără exact și caută contraatacul. Steaua își concentrează jocul în jurul lui Predescu, însă decarul a luat deja un galben, în minutul 7, pentru că a executat o lovitură liberă înainte de fluier.
Minutul 1: A început meciul! Partida va fi arbitrată de Alexandru Tudor.
Ultima partidă oficială din 2017 pentru Steaua București se dispută în Cupa României, faza pe București. De la ora 13:00, pe terenul numărul 5 din Complexul Sportiv Steaua, elevii pregătiți de Ion Ion și de Marius Lăcătuș vor întâlni singura echipă pe care n-au putut să o învingă în campionat, pe lângă rivala Academia Rapid. Este vorba despre AFC Asalt, ocupanta locului 5 în clasament după 14 etape, echipă care a reușit să termine la egalitate cu Steaua, 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER