Simona Halep le-a oferit o zi de neuitat copiilor de la academia de tenis care îi poartă numele! Liderul mondial i-a vizitat miercuri pe micuții tenismeni, la Stejarii Country Club, iar întâlnirea a fost una emoționantă.
După ce a făcut o mică escapadă la munte, Simona Halep își încarcă bateriile în mijlocul copiilor înaintea noului sezon! Sportiva s-a întâlnit cu puștii de la academia de tenis ce îi poartă numele și care funcționează la Stejarii Country Club. 40 de copii care doresc să ajungă campioni și nu au posibilități financiare sunt ajutați de Simona să joace tenis. Constănțeanca le suține lecțiile, iar miercuri le-a dăruit cadouri constând în echipament sportiv.
Copii au sufocat-o pe Simona cu dragostea lor, iar jucătoarea de tenis a rămas impresionată: „Chiar mă bucur că sunt astăzi aici, alături de ei, și să-i văd pe toți îmbrăcați în aceste echipamente cu numele meu. Parcă am o energie în plus să merg la antrenamente a doua zi. Am hotărât să mă împlic din ce în ce mai mult, însă programul nu îmi permite atât cât mi-aș dori, pentru că sunt o sportivă activă și trebuie să mă concentrez și pe antrenamentele mele, pe munca mea. Dar cu siguranță va fi mai mult în viitor”, a declarat Halep.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER