Lecție deschisă! România a făcut un antrenament bun cu Paraguay la meciul de debut la Campionatul Mondial. Cronica partidei

Redactor:
Marius Hutu
Lecție deschisă! România a făcut un antrenament bun cu Paraguay la meciul de debut la Campionatul Mondial. Cronica partidei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal a obținut o victorie facilă în primul meci la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, după ce a învins Paraguay cu scorul de 29-17. Greul însă abia acum urmează: mâine, de la ora 15:00, România înfruntă prima adversară din Europa, Slovenia.

„Paraguay! Doar la asta mă gândesc, după aceea vom vedea. O luăm zi cu zi, meci cu meci, nimic mai mult”, a repetat Ambros Martin de fiecare dată atunci când a fost întrebat de jocurile de la turneul final. Să fie Paraguay chiar un adversar atât de periculos? Prima adversară a României s-a calificat pentru Germania ca a treia reprezentantă a Americii de Sud, după Brazilia și Argenrtina, fără să fi impresionat însă în compania primelor două puteri.

Reacțiile antrenorului au venit în ideea, probabil, de a-și capacita echipa chiar de la primul meci la Campionatul Mondial. Și a luat startul cu echipă apropiată de formula standard: Dumanska – Ardean, Neagu, Buceschi, Geiger, Udriștioiu, Pintea plus Cristina Florianu pentru apărare.

Primele 3 minute au fost suficiente pentru a ne da seama, că de fapt, România are un antrenament cu public în compania statului Paraguay, cu peste 500 de suporteri români în tribune, o lecție deschisă cu niște adversare care din vârful tribunei semănau mai degrabă cu niște „școlărițe”. Naționala și-a luat elanul necesar și s-a desprins rapid în fața sud-americanelor, ajungând la 9-3 (min. 17). Singurele scăpări au fost doar în zona centrală a apărării, unde pivotul adversar a reușit să se infiltreze de două ori și să obțină două aruncări de la 7 metri. Crina Pintea și Cristina Florianu au însă doar câteva zeci de minute împreună la națională în acea zonă, iar Ambros Martin a urmărit doar să testeze.

După primul time-out al echipei adverse, în minutul 18, selecționerul a oferit primei „garnituri” antrenamentul de care avea nevoie, apoi a schimbat echipa pentru a oferi șansa tuturor jucătoarelor să prindă ritmul Campionatului Mondial. Diferențele între „prima” echipă și a „doua” au fost destul de mari. România a avut destule probleme în a se distanța de la 9-3. La 10 minute distanță după ce schimările au fost efectuate, scorul parțial a fost de 5-4. Până la pauză, tricolorele au reușit să ajungă la 9 goluri diferență, 16-7, cu un gol înscris în ultima secundă de Berbece, unul de moral pentru mezina naționalei.

Diferența de 10 goluri a fost atinsă în minutul 38

În repriza a doua, Ambros Martin revenit la formula de bază cu două schimbări, Berbece și Dedu, care le-au înlocuit pe Udriștioiu și Dumanska. Sud-americancele s-au bucurat ca la școală după un debut de repriză cu două goluri, motiv pentru care au mai redus din diferență, 16-9. Eliza Buceschi a spart gheața în partea secundă în minutul 34, iar de acolo a început „festivalul”. Diferența de 10 goluri a fost atinsă în minutul 38 (20-10), apoi a crescut până al 12 goluri, 23-11 (min. 23)

Ambros Martin a testat și alte formule de joc, dar totul pare că se învârtea la acest Campionatul în jurul „Cristinelor” Neagu și Florianu. Ele sunt jucătoarele din formula de bază care au stat în teren peste media primului „7”. Cu un adversar cu o valoare redusă, echipa s-a deconectat, a început să greșească și tot mai multe mingi, iar Paraguay a reușit să scoată un rezultat decent la final, fiind extrem de combativă cu o jucătoare de 156 de centimetri în zona centrală. Scor final: 29-17

România a obținut primele două puncte în grupă, dar adevăratele provocări abia acum urmează. Și clar, lucrurile vor trebui să stea mult mai bine de duminică încolo.

România – Paraguay 29-17 (16-7)

Dedu, Dumanska – portari; Udriștioiu 4, Geiger 2, Buceschi 1, Neagu 3, Laslo 1, A.M. Popa 3, Ardean Elisei 2, Florianu 5, Pintea 3, Berbece 3, Tomescu, Zamfirescu, Tatar 2, Dragut 1. Antrenor: Ambros Martin

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×