România a debutat cu dreptul la Campionatul Mondial de handbal feminin din Germania, 29-17 cu Paraguay, dar Ambros Martin mai are încă multe lucruri de pus la punct, pentru ca echipa să se ridice la renumele pe care antrenorul spaniol și l-a câștigat în handbalul european. În ciuda victoriei confortabile, jocul naționalei în fața sud-americancelor a avut bune, dar și mai puțin bune.
Ce s-ar fi întâmplat dacă România ar fi avut în prima zi un adversar de alt calibru? A fost una din întrebările născute după evoluția cu statul Paraguay. În ultimii ani, naționala a cam ratat startul la competiții, la Mondialul din 2015, la Jocurile Olimpice de la Rio, chiar și la Trofeul Carpați de acum câteva zile. De această dată, tricolorele au avut șansa de a întâlni un adversart net inferior, astfel că în dreptul lor au fost trecute 2 puncte după prima zi.
Cine și ce a ieșit în evidență după partida România – Paraguay?
Cristina Zamfir Florianu a fost MVP-ul echipei României. O disticție absolut meritată, chiar dacă Yulia Dumanska i-a făcut o serioasă concurență. Portarul titular al acestui joc a avut însă un mic „dezavantaj” la final, faptul că a jucat doar în primele 30 de minute. Florianu a terminat meciul cu 83%, 5 goluri din 6 aruncări, a avut și 3 pase decisive (cele mai multe din echipă), dar și 2 intercepții, cifră pe care a mai avut-o doar Mădălina Zamfirescu. Interul stânga a avut și o eliminare de 2 minute, dar trăgând și adunând, a avut unul din cele mai buni coeficienți din echipa națională la jocul cu Paraguay.
Fort Mauri, antrenorul cu portarii și respomnsabil la decizia porții, a luat decizia de a începe acest turneu final cu Yulia Dumanska. Anul trecut la Euro 2016, antrenorul spaniol a plecat în primul meci la luptă tot cu portarul numărul 2 al echipei pe hârtie, Denisa Dedu, care a fost preferată în dauna Paulei Ungureanu. Yulia Dumasnka a făcut o primă repriză foarte bună, chiar dacă vorbim de Paraguay. Cele 11 intervenții și procentajul de 65% îi oferă un bagaj mare de încredere înaintea partidelor care vor urma. Denisa Dedu a avut la rândul ei o evoluție bună în partea secundă, 8 mingi apărate din 19 aruncate, ceea ce înseamnă un procentaj bun – 42%. Poarta României și-a luat doza de încredere de care avea nevoie, ținând cont că a terminat partida cu medie 53% și are o vârstă fragedă pentru o competiție cu mare încărcătură.
Poarta a stat bine, România a avut liniște tot jocul, dar jocul de atac a fost cu destule probleme. În fața unei echipe cu Paraguay, naționala a marcat doar trei goluri de la linia de 9 metri, două prin Cristrina Neagu și unul prin Ana Maria Dragut. Echipa a adunat alte 11 ratări, astfel că procentajul final semnalează o grijă în plus – 21%. Partea pozitivă la modul cum s-au înscris golurile este faptul că s-a ratat mai puțin de pe 6 metri decât în alte ocazii, adică 5 mingi din 13 aruncări (62%), iar pe contraatac echipa a marcat în 12 din cele 13 acțiuni pe care și le-a creat – 92%
8 mingi a pierdut România în partida cu Paraguay: Melinda Geiger, Eliza Buceschi și Timea Tătar – câte 2 mingi, Ana Maria Berbece și Cristina Neagu – câte o minge. Dintre acestea, 6 mingi au fost irosite la pasare
Împărțit meciul pe sferturi, România a avut cea mai bună perioadă în primele 15 minute, pe care a terminat-o cu 8-3. Au fost și cele 15 minute în care Ambros Martin a folosit o formulă aproape standard. Aproape la fel de bune au fost și primele 15 minute din partea secundă, când în teren au revenit Neagu, Pintea, Ardean, Buceschi, scor 10-5. Când selecționerul a schimbat echipa, lucrurile nu au mai funcționat la fel, 7-4 (intervalul 15-30, cu un gol marcat în ultima secundă) și chiar 4-5 pe ultimul sfert de oră al jocului! Ca și concluzie, rezervele încă nu se ridică la nivelul titularelor. Într-un turneu de anduranță, o echipă nu poate duce turneul final în 8-9 jucătoare, astfel că este nevoie de un plus mai seminificativ și din partea liniei secunde.
Cifrele din partida cu Paraguay pot fi puse și pe seama unei relaxări în anumite momente ale jocului, dar oricum au oferit un prim reper. Iar un lucru este cert, dacă România vrea să câștige meciul de duminică în fața Sloveniei (ora 15:00, Telekom Sport), trebuie să convingă mai mult, pentru că și adversarul este de alt calibru. Și toată lumea știe deja de ce este capabilă Slovenia după ce a învins Franța cu 24-23.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER