Mihai Stoichiță, președintele Comisiei Tehnice di ncadrul FRF, a înaintat cea mai surprinzătoare soluție posibilă pentru rezolvarea conflictului dintre Gigi Becali și Clubul Sprtiv al Armatei. Fostul antrenor susține nici mai mult nici mai puțin decât că cele două cluburi ar putea fuziona.
Într-un moment în care Steaua își vede liniștită de lupta pentru promovarea în Liga 3, iar Gigi Becali continuă să creadă că-și va găsi dreptatea în instanță, Mihai Stoichiță face un anunț pe cât de surprinzător, pe atât de greu de crezut. Om vechi în fotbalul românesc, cu relații atât la FCSB, cât și la Steaua, președintele Comisiei Tehnice din cadrul FRF crede că sunt șanse ca cele două echipe să fuzioneze, chiar dacă regulamentele nu permit ca o echipă departamentală să se unească cu o societate comercială: „Sunt la curent cu orice se întâmplă la ambele echipe Steaua. Vineri m-am văzut cu Lăcătuș, cu Tică Dănilescu. Încă de acum un an am spus că soluția este reasamblarea celor două echipe. Nu-l suporți pe Becali, dar trebuie să fii rațional și eficient! Este posibil ca cele două echipe să se unească. Atât cei de la Armată, cât și cei din jurul lui Gigi Becali, au înțelepciune și știu ce este mai bine pentru un club care va deveni de câteva ori mai mare”, a spus Stoichiță, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER