Antrenorul echipei Kayserispor, Marius Șumudică, a vorbit despre incidentul de la finalul jocului cu Alanyaspor. Tehnicianul a fost implicat într-un meleu petrecut la vestiare, după ce un membru din staff-ul advers l-a luat în primire. Șumudică a prefațat și partida următoare din campionat, în care Kayserispor va primi vizita campioanei Beșiktaș.
În urma scandalului, fotbaliștii Deniz Turuk și Silviu Lung jr au fost suspendați de către Comisia de Disciplină a Federației din Turcia.
„În loc să se scrie despre ce realizează jucătorii aduși de mine aici, se scrie despre bătaie. După meci m-am dus să dau mâna cu antrenorul celor de la Alanya, iar mai apoi cu antrenorii secunzi. Antrenorul cu portarii, un bosniac, mi-a spus că de ce vorbesc atât de mult. El a stat în tribună. În Turcia, numai trei oameni din staff au voie să stea pe bancă. Se vede și pe imagini că e premeditat. A vrut să mă provoace.
E foarte greu să câștigăm cu Beșiktaș. Eu am pierdut doi dintre cei mai buni jucători pentru acest meci. Rar mi-a fost dat să-l văd pe Săpunaru jucând ca acum. Poate doar în zilele lui bune la Porto. Beșiktaș a menajat opt jucători cu Leipzig și a câștigat. Va fi greu, dar se joacă”, a spus Șumudică, la Digi Sport.
Duminică, Kayserispor va întâlni campioana en-titre Beșiktaș, în etapa cu numărul 15. Echipa pentru care evoluează Săpunaru și Silviu Lung Jr. se află la egalitate cu Beșiktaș și Fenerbahce. Cele trei împart poziția a treia. Galatasaray se clasează pe locul secund, cu 29 de puncte, iar lider este Bașakșehir, cu 30 de puncte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER