Simona Halep ar putea da o mare lovitură dacă se desparte de Adidas! Trei indicii care duc spre un super parteneriat cu firma care îi sponsorizează pe Federer, Nadal și Șarapova

Simona Halep ar putea da o mare lovitură dacă se desparte de Adidas! Trei indicii care duc spre un super parteneriat cu firma care îi sponsorizează pe Federer, Nadal și Șarapova
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa vuiește despre faptul că Simona Halep nu își va prelungi contractul cu sponsorul tehnic Adidas, însă putem privi această despărțire ca pe un pas înainte! Simona se află pe locul 1 în lume, iar imaginea ei poate fi valorificată de o altă firmă gigant care sponsorizează mai multe staruri ale tenisului.

Halep nu s-a mai înțeles cu Adidas, după ce românca a cerut mai mulți bani de la brandul german cu care colaborează din 2014, iar Nike este compania de echipament sportiv ce ar putea satisface noile pretenții financiare ale Simonei! Dacă vorbim de circuitul WTA, Nike a pierdut teren față de Adidas, iar gigantul american poate profita la maximum de acest moment. Și există mai multe indicii care arată că este probabil ca Simona Halep să semneze cu firma ce îi mai sponsorizează pe Roger Federer, Rafael Nadal, Maria Șarapova sau Serena Williams.

1. Nike nu mai are nicio jucătoare de tenis în Top 5, Simona Halep (1 WTA) devine liberă de contract

Nike, o companie care în trecut a îmbrăcat numeroase jucătoare de top, nu se mai poate lăuda cu sportive în fruntea clasamentului, dar s-a ivit o ocazie perfectă pentru ca sponsorul american să revină în forță! Halep se desparte de Adidas, conform Tennis.life, așa că numărul 1 mondial poate deveni imaginea Nike. Evident că renumita firmă de echipament sportiv le are sub contract pe Maria Șarapova și Serena Williams, dar e foarte puțin probabil ca rusoaica și americanca să mai obțină performanțele din trecut, ambele aflându-se la apusul carierei. Mai mult, în Top 5 WTA nu există nicio jucătoare Nike, singurele din Top 10 WTA fiind Elina Svitolina (6 WTA) și Caroline Garcia (8 WTA).

  • 1. Simona Halep – fostă jucătoare Adidas?
  • 2. Garbine Muguruza – Adidas
  • 3. Caroline Wozniacki – Adidas
  • 4. Karolina Pliskova – Fila
  • 5. Venus WIlliams – Eleven
  • 6. Elina Svitolina – Nike
  • 7. Jelena Ostapenko – Adidas
  • 8. Caroline Garcia – Nike
  • 9. Johanna Konta – Asics
  • 10. Coco Vandeweghe – Asics

2. Noul antrenor al Simonei are legături strânse cu Nike

Afacerea ar putea fi înlesnită de o persoană extrem de importantă din anturajul Simonei Halep! Andrei Pavel, idolul din copilărie și antrenorul român din echipa Simonei, are în continuare o relație apropiată cu Nike. Pavel a reprezentat colosul american aproape toată cariera, dar continuă să îmbrace articole Nike chiar și atunci când asistă din lojă la meciurile lui Halep. Practic, el a făcut ca segmentul de tenis al pieței din România să fie interesant pentru Nike. Bineînțeles că managerul Virginia Ruzici intermediază contractele Simonei Halep, însă Andrei Pavel poate avea și el un cuvânt de spus.

3. Halep cere de patru ori mai puțini bani decât Șarapova

Dacă bugetul nu le-a permis celor de la Adidas să prelungeacă parteneriatul cu Halep, banii nu ar fi o problemă pentru Nike! Americanii investesc enorm în publicitatea din sportul alb, numai Mariei Șarapova oferindu-i 8,75 milioane de dolari pe an. Atragerea Simonei în familia Nike ar fi mai puțin costisitoare, ținând cont că sportiva în vârstă de 26 de ani a cerut să fie remunerată cu 2 milione de dolari pe sezon, dublu față de cât a primit de la sponsorul tehnic până acum. Pe plan sportiv, Halep a demonstrat că este mult mai în formă decât Șarapova, învingând-o pe rusoaică în ultimul meci direct, scor 6-2, 6-2 în optimi la Beijing 2017.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit! Știrista de la Antena 1 nu a mai suportat tratamentul și a luat decizia fără să clipească
EXCLUSIV | Iuliana Pepene s-a despărțit de iubit! Știrista de la Antena 1 nu a mai suportat tratamentul și a…
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet jocul pentru Bahmuțeanca
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet jocul pentru Bahmuțeanca
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×